SOCIAL 7 iunie 2018

Parcurile de joacă pentru copii din județ au adunat amenzi de 28.800 de lei

de Iulia Drăghici - Taraș | 1864 vizualizări

Comisarii OPC au descoperit nereguli la 16 locuri de joacă

Comisarii de Protecția Consumatorilor din județul Covasna au făcut în luna mai controale la 18 spații de joacă pentru copii din mai multe localități din județ, iar la 16 dintre acestea au descoperit nereguli. În total au fost aplicate 18 amenzi contravenționale în valoare totală de 28.800 de lei. Sfântu Gheorghe este în topul localităților amendate, iar în ultimii patru ani autoritățile locale au adunat amenzi de 135.000 de lei.

„Acțiunea de control a urmărit următoarele: calitatea serviciilor prestate în spaţii de joacă, respectiv respectarea prevederilor legale referitoare la spaţii de joacă, utilizarea echipamentelor pentru agrement care respectă cerințele esențiale de securitate aplicabile, existenţa dosarului tehnic şi a documentelor însoţitoare ale acestuia, deţinerea autorizaţiei de funcţionare a parcului de distracţii, emisă de autorităţile publice locale, etc.”, arată un comunicat de presă transmis miercuri de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna, pe tema acțiunilor din luna mai.

Printre instituțiile amendate pentru că nu aveau autorizaţie de funcţionare a spaţiului de joacă din curtea instituţiei se numără: Şcoala Gimnazială Păpăuţi (comuna Zagon), Grădiniţa cu Program Normal din Băţanii Mari sau Grădiniţa cu Program Normal „Szabó Kati” din Zagon. Nici trei parcuri din Sfântu Gheorghe nu dețineau astfel de autorizație de funcționare ( din str. Păiuș David. str. Hărniciei, str. Prieteniei). În final, valoarea totală a amenzilor aplicate pe această speță s-a ridicat la 8.000 de lei.

Pentru lipsa panoului de avertizare care să conţină denumirea, numărul autorizaţiei de funcţionare, datele de identificare ale administratorului s-au aplicat amenzi de 9.200 de lei. Vizate au fost: Grădiniţa cu Program Normal din Băţanii Mari, Grădiniţa cu Program Normal „Szabo Kati” din Zagon, Școala Gimnazială „Jancsó Benedek” din Ghelința, Municipiul Sfântu Gheorghe și localitatea Baraolt.

În rândul locațiilor unde s-au constatat abateri privind denumirea echipamentului, codul de identificare al echipamentului pentru agrement, seria, anul de fabricare, producător/reprezentant autorizat al producătorului/importator (denumirea completă, adresa sediului datele de contact) și alte caracteristici tehnice se găsesc: Şcoala Gimnazială Păpăuţi din Zagon, Grădiniţa cu Program Normal din Băţanii Mari, Grădiniţa cu Program Normal „Szabó Kati” din Zagon, Grădiniţa cu Program Normal „Temesvári János” din Ozun, Terenul de Joacă, Şcoala Gimnazială „Jancsó Benedek” din Ghelinta, Oraşul întorsura Buzăului  (locuri de joacă str. Hanului, str Ciucaş), Mun. Târgu Secuiesc (pentru locurile de joacă din str. Trandafirilor, str. Oituz. str. Sporturilor, str. Nouă), Localitatea Baraolt (locurile de joacă din Piaţa Libertăţii, Calea Trandafirilor), Municipiul Sfântu Gheorghe (locurile de joacă din str. Păiuș David, str. Hărniciei, str. Prieteniei).

Localitatea Baraolt a primit doar avertisment, însă celelalte instituții amintite au fost amendate cu sume între 200 și 2.000 de lei.

„În total s-au controlat 18 locuri de joacă din care la 16 s-au constatat abateri. S-au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, un avertisment și 18 amenzi în valoare totală de 28.800 lei şi s-a dispus interzicerea utilizării echipamentelor de joacă până la remedierea deficienţelor constatate”, arată comunicatul de presă al CJPC Covasna.

Municipiul Sfântu Gheorghe, primul în topul amendaților

Primăria Municipiului a ocupat un loc special în comunicatul de presă al OPC, care a prezentat o statistică potrivit căreia în ultimii patru ani a adunat amenzi de 135.000 de lei.

„Menţionăm ca şi statistică faptul că Primăria mun. Sf. Gheorghe a fost sancţionată contravenţional de mai multe ori pentru săvârşirea mai multor fapte contravenţionale, astfel: 10.01.2014- 10.000 lei, 21.07.2014 – 5.000 lei şi avertisment, 21.07.2014 – 5.000 lei şi avertisment, 29.07.2014 – 10.000 lei, 07.07.2015 – 5.000 lei, 07.07.2015 – 5.000 lei, 23.02.2016 – 1.000 lei, 28.07.2016 – 12.000 lei, 28.07.2016 - 56 000 iei, 29.07. 2016 – 2.000 lei, 29.09.2017- 12.000 lei, 15.05. 2018 - 12 000 lei. Între anii 2014 - 2018 amenzile aplicate au fost in suma de 135.000 lei”, transmit comisarii protecției consumatorilor.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.