SOCIAL 22 decembrie 2021

Întorsura Buzăului sărbătorește CrăciunulÎMPREUNĂ! Campania de ajutorare, un adevărat succes al comunității

de Covasna Media | 2916 vizualizări

Au fost pregătite peste 400 de cadouri pentru copii, familii și vârstnici aflați la nevoie

Sărbătorile de iarnă din acest an au reușit să unească comunitatea din Întorsura Buzăului într-un scop comun, acela de a oferi și celor aflați la nevoie posibilitatea să se bucure de venirea acestei perioade. Campania CrăciunulÎMPREUNĂ, inițiată de Centrul de Tineret din oraș a avut un mare succes, pentru că cetățenii au sprijinit demersul. În plus, toate școlile din Întorsura Buzăului s-au implicat, plus asociații și chiar instituții publice. Astfel, sute de cadouri ajung în această perioadă la membrii comunității care au nevoie, de la copii până la vârstnici. 

„Peste 400 de cadouri pentru copii,  70 pachete cu alimente și produse de igienă personală, 29 pături pentru bunicii singuri. Câte persoane beneficiare? 100 de copii care au primit 2 sau chiar 3 cadouri fiecare, 35 familii și 30 bunici singuri care au primit pachete cu alimente. Până acum, am fost doar în zona Brădet, unde copiii ne-au primit cu bucurie, iar părinții și bunicii cu urări de sănătate și <<Sărbători fericite>>! Dincolo de cuvintele rostite, le-am văzut ochii înlăcrimați,  bucuria că le-am intrat în curte, dar și puțină tristețe, pentru că viața nu a fost prea darnică cu ei! Într-o familie cu 4 copilași, după ce le-am umplut casa de cadouri, o fetiță de 4-5 ani a strigat: <<Vă iubim! >>, ne-a spus coordonatoarea Centrului de Tineret, Doina Pătrunjel.  

Tot aceasta a afirmat că la acțiune au participat ca voluntari sute de persoane, mai ales preșcolarii și elevii, care au pregătit cadouri. 

„Să facem un calcul: fiecare profesor a transmis mesajul elevilor săi. Fiecare copil, de la clasa pregătitoare până la ultima clasă de liceu, a pregătit împreună cu părinții și bunicii un cadou pentru un copil mai puțin norocos decât el. Voluntari: 20 elevi LTME care au confecționat ornamente pentru bradul de Crăciun și le-au vândut în Târgul de Crăciun, 20 voluntari de la Eliade care au sortat bunurile primite și au ambalat în peste 150 cutii, 30 voluntari care au distribuit cadourile și alimentele, peste 400 de voluntari din școli, de la Primărie, de la Jandarmeria Covasna, Farmacia Noua, Biserica, asociații, CJE CV care au pregătit cadouri, alimente, pături, jucării etc., 15 persoane care au trimis donații din Romania, Germania, SUA, Italia în contul asociației de tineret A. Ducancea, 20 de persoane care au adoptat scrisorile pentru Moș Crăciun, peste 50 de persoane care au donat saci cu haine, jucării, alimente, materiale de curățenie, produse de igienă personală etc., personalul auxiliar din școli care a ajutat la preluarea și manevrarea pachetelor, șoferii microbuzelor școlare care au asigurat transportul voluntarilor. Total: aprox. 600 persoane, conform Doinei Pătrunjel. 

„Am primit mult mai multe donații decât ne-am așteptat”

Organizatorii nu s-au așteptat ca demersul să fie primit atât de bine de către comunitate. Drept urmare, pentru că au observat că se poate, dar și pentru că cei aflați la nevoie nu trebuie sprijiniți doar de sărbători, proiectul ÎMPREUNĂ va continua și pe parcursul anului viitor. 

Proiectul CrăciunulÎMPREUNĂ este al comunității întorsurene care a acționat cu mult suflet în beneficiul semenilor noștri mai puțin norocoși<<Oferă pentru a primi>> este un mecanism prin care se realizează legături chimice dar și legături între oameni, adevărate comunități. Am primit mult mai multe donații decât ne-am așteptat! O parte vor fi distribuite de Crăciun, dar cum oamenii au nevoie de ajutor tot timpul anului, proiectul ÎMPREUNĂ va continua. Vom asigura o masă caldă pentru persoanele aflate în dificultate, copiii de la Casa Familială nr.2 au „adoptat” doi bunici singuri pe care îi vor ajuta la treburile gospodărești și le vor oferi masă de prânz pe termen mai lung, iar copiii de la Casa Familială nr.1 le vor fi sprijin de Crăciun bunicilor „adoptați”. În orașul nostru au existat în fiecare an inițiative publice sau private prin care persoanele vulnerabile și familiile aflate în dificultate au fost sprijinite. Anul acesta, toate instituțiile de învățământ, asociațiile, Biserica, Primăria, toți întorsurenii, au acționat ca o adevărată COMUNITATE la inițiativa Centrului de Tineret Întorsura Buzăului, ne-a mai spus Doina Pătrunjel. 

„Suntem în primul rând oameni și abia mai apoi oamenii legii

Și jandarmii covăsneni au oferit sprijin organizatorilor acțiunii și au „adoptat” scrisorile copiilor destinate lui Moș Crăciun. Aceștia îi îndeamnă pe oameni să fie alături de cei aflați la nevoie și spun că vor răspunde pozitiv și la viitoarele acțiuni de acest tip.   

„A fost o bucurie pentru noi, jandarmii covăsneni, să participăm la campania „Crăciunul Împreună", organizată de Centrul de Tineret Întorsura Buzăului, care cu siguranță va aduce multă bucurie și speranță copiilor și vârstnicilor care vor fi vizitați de moșul. Credem că l-am ajutat pe Moș Crăciun, ca în fiecare an, să ajungă la timp cu darurile pe care aceștia le-au cerut prin scrisorile înaintate moșului. De la prima discuție telefonică cu doamna profesor Doina Pătrunjel am simțit că trebuie să ne alăturăm acestei campanii, deoarece această doamnă foarte dedicată acestui proiect își dorea un lucru simplu, să aducă bucurie în sufletele multor copii și vârstnici. Nu ascund nici faptul că entuziasmul colegilor în a fi ajutoare de nădejde a fost unul lăudabil, au cerut scrisori de la moșul până s-au epuizat. Bucuria de a fi alături de cei nevoiași în aceste zile și nu numai, ne face să ne reamintim că în fiecare zi suntem în primul rând oameni și abia mai apoi oamenii legii, care trebuie să veghem la siguranța tuturor celor apropiați, familie, prieteni, colegi, vecini și chiar și a celor aflați în vizită în județul nostru”, ne-a transmis, printre altele, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, Ionel Mănăilescu.

„Am putut realiza cu adevărat cu cât de puțin poți să faci un copil fericit”

Experiența de a fi voluntar în cadrul campaniei a fost unică și a implicat mai multe activități, după spusele Iustinei Muntean, elevă la „Mircea Eliade”. 

„Experiența mea ca voluntar în cadrul campaniei CrăciunulÎmpreună a fost minunată, deoarece în prima etapă a desfășurării proiectului am colectat donații, am realizat alături de colegii mei ornamente festive pe care le-am vândut la târgul de Crăciun, iar cu banii strânși au fost cumpărate diverse lucruri pentru pachetele pe care le-am distribuit ieri (n.red. luni). Ieri, când am fost să distribuim cadourile copiilor defavorizați, am putut realiza cu adevărat cu cât de puțin poți să faci un copil fericit. Pot să spun că am trăit niște emoții pe care nu le pot descrie”, ne-a spus eleva. 

Luni, voluntarii au ajuns cu cadouri la Brădet, urmând să ajungă și în celelalte zone din Întorsura Buzăului în această perioadă. 

În acest demers, Centrul de Tineret i-a avut ca parteneri pe cei de la Primăria Orașului Întorsura Buzăului, Asociațiile: de Tineret „Alexandra Ducancea”; „NOI”; „ECOTEHNODIDACTICĂ”; Reuniunea Femeilor Ortodoxe, Liceul Teoretic „Mircea Eliade", Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu", Consiliul Județean al Elevilor Covasna, Casa Familială 1 și 2. 

Ideea organizării acțiunii CrăciunulÎMPREUNĂ a fost făcută publică la sfârșitul lunii noiembrie, de către coordonatoarea centrului de Tineret din Întorsura Buzăului, Doina Pătrunjel.

Sursa foto: Facebook/Doina Pătrunjel

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.