SOCIAL 24 noiembrie 2021

Centrul de Tineret din Întorsura Buzăului și partenerii săi au lansat campania de donații „Crăciunul ÎMPREUNĂ”

de David Leonard Bularca | 1308 vizualizări

Cum pot ajuta oamenii

Centrul de Tineret din Orașul Întorsura Buzăului, împreună cu mai mulți parteneri, strâng donații pentru a realiza „Crăciunul ÎMPREUNĂ”. Oamenii pot oferi haine, alimente neperisabile, dulciuri, obiecte de igienă dar și altele, pentru că donațiile se vor face către toate categoriile de persoane care au nevoie. Ideea a venit după ce în orașul covăsnean a „înmugurit” spiritul comunitar, spune coordonatoarea proiectului, Doina Pătrunjel. Donații se pot face până pe 20 decembrie 

Demersul are menirea de a veni în ajutorul membrilor din comunitate aflați la nevoie, indiferent de vârstă. Așadar, acțiunile voluntarilor sunt împărțite în mai multe categorii. 

„• Shoe-box (căciulă, fular, mănuși, carte, jucărie, dulciuri, obiect de igienă personală) 

• Cadou de Crăciun (pachete pentru familii numeroase) 

• Masa de Crăciun (alimente neperisabile) 

• Adoptă o scrisoare pentru Moș Crăciun (20 scrisori de la Casele Familiale 1 și 2) 

• O pătură nouă pentru bunicii singuri 

• La toată casa-i lumină (instalații luminoase) 

• Trusa pentru sănătate (pastă de dinți, periuță, săpun, detergent etc.) 

• Ateliere de confecționare a ornamentelor pentru bradul de Crăciun, biscuiți, turtă dulce și alte obiecte care vor fi vândute la Târgul de Crăciun. Banii obținuți din vânzări vor fi donați copiilor vulnerabili”, conform coordonatoarei Centrului de Tineret, Doina Pătrunjel. 

Unde se pot face donații

Pentru donații se poate lua legătura direct cu Doina Pătrunjel (pe Facebook). De asemenea, donațiile vor fi strânse la cele trei școli din Întorsura Buzăului, Biserica ortodoxă și Primărie. 

„Starea de bine a unei comunități este determinată de suma eforturilor individuale ale membrilor acesteia. Crăciunul este acel moment al anului când suntem mai atenți la nevoile celorlalți, când ne dorim  „să fim mai buni” și să împărțim ceea ce avem cu cel mai puțin norocos decât noi. În fiecare an, grupuri de profesori și elevi, asociațiile din oraș, instituțiile locale și alții s-au mobilizat și au oferit cadouri de Crăciun persoanelor vulnerabile din întreaga zonă. Anul acesta, când în orașul nostru a „înmugurit” spiritul comunitar, când simțim tot mai mult că aparținem comunității întorsurene, Centrul de Tineret dorește să aducă ÎMPREUNĂ toate eforturile individuale cu scopul de a ajuta mai mulți oameni aflați în dificultate. Donațiile se vor strânge la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, Biserica ortodoxă și Primărie”, a transmis Doina Pătrunjel. 

Partenerii Centrului de Tineret întorsurean în cadrul acestui proiect sunt Primăria Întorsura Buzăului, Asociația de Tineret Alexandra Ducancea, Asociația NOI, Asociația ECOTEHNODIDACTICA, Consiliul Județean al Elevilor, Consiliul Școlar al Elevilor, Casa Familială nr. 1, Casa Familială nr. 2, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Observatorul de Covasna – CovasnaMedia. 

Și Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani” organizează o campanie de donații, prin care oamenii pot „adopta” scrisorile destinate lui Moș Crăciun ale unor copii aflați la nevoie și, astfel, să le îndeplinească dorințele. 

Sursa foto: storia.ro  

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.