Întorsura Buzăului, la cel mai mare start al sărbătorilor de iarnă de până acum
Sute de oameni au luat parte la aprinderea iluminatului de sărbători
Întorsura Buzăului a inaugurat în Ajun de Moș Nicolae târgul de Crăciun, organizat în premieră în orașul covăsnean. Cel mai așteptat moment de duminică seara a fost aprinderea iluminatului festiv. Importanța evenimentului pentru oamenii din zonă s-a văzut chiar prin prezența lor în centrul Orașului Întorsura Buzăului, unde s-au strâns sute de persoane. Astfel, s-a demonstrat faptul că se pot organiza aceste tipuri de evenimente și în orașul covăsnean, iar oamenii cu care am vorbit au venit deja și cu sugestii pentru organizarea târgului de Crăciun în următorii ani.
Deși evenimentul a fost anunțat că va începe de la ora 16:30, oamenii au început să se strângă chiar și cu o oră înainte în parcul central din Întorsura Buzăului.
Primăria a reamenajat zona în ultimele săptămâni și a montat standuri unde mai mulți comercianți vând mâncare, băuturi calde, covoare, căciuli, fulare realizate manual, dar și aranjamente florale și decorațiuni festive. Printre aceștia, sunt și elevi din zonă care vând produse realizate de ei, cum ar fi cei de la Crăciunul ÎMPREUNĂ. Banii astfel strânși vor fi folosiți pentru diferite acțiuni caritabile.
„Cred că azi au fost în parc mai mulți cetățeni decât în ultimii 30 de ani”
După încheierea evenimentului, primarul Raul Urdă le-a mulțumit oamenilor, printr-un mesaj postat pe Facebook, pentru încrederea acordată.
„Ne bucură și luminițele bradului, dar nemăsurată este fericirea din inima mea când această comunitate începe să fie unită, fericită și mândră de acest oraș!!!
Va mulțumesc tuturor pentru faptul că apreciați munca întregii echipe din Primărie !!!!
P.S. Credem că am reușit să ștergem acea mică urmă de îngrijorare (referitor la copăceii care au fost tăiați) și să dăm valoare și utilitate acestui spațiu central al orașului, cred că azi au fost în parc mai mulți cetățeni decât în ultimii 30 de ani !!
Mulțumesc celor care au avut încredere in echipa noastră”, a scris primarul
Între fericirea că se poate și la Întorsura Buzăului și dezamăgirea că s-ar fi putut mai bine
Evenimentul a fost unul primit cu fericire de toată lumea, autoritățile fiind chiar aplaudate la un moment dat pentru efortul depus în organizarea târgului de Crăciun și a iluminatului festiv, pentru că au demonstrat că se poate și la Întorsura Buzăului.
Totuși, pe lângă lucrurile bune, unii oameni au văzut și aspectele la care se va putea munci pe viitor pentru o organizare și mai bună a evenimentului.
„Bradul si luminițele au fost foarte frumoase, se vede că este altceva față de până acum… Însă organizarea ar fi putut sa fie altfel, deoarece a fost extrem de multă lume și multă înghesuială. Per total mi-a plăcut ideea cu mini târgul de Crăciun și sper ca la anul să iasă și mai bine”, ne-a spus Teodora, o tânără prezentă la aprinderea iluminatului festiv.
Un alt aspect care i-a deranjat pe mulți dintre cei prezenți a fost faptul că traficul de pe DN10 nu a fost deviat pe alte rute, astfel încât să fie mai mult spațiu în zona târgului și un risc mai scăzut de posibile accidente.
„A fost un eveniment interesant, în premieră pentru Întorsura Buzăului. Per total, a fost chiar plăcut pentru că a reușit să aducă spiritul Crăciunului în comunitatea noastră. Un lucru care este important de subliniat a fost absența destul de mare a organizării. Circulația nu a fost deviată, creându-se o mare aglomerație. Sperăm ca anul viitor să ia amploare evenimentul și să se îmbunătățească organizarea”, ne-a spus Ioan.
La eveniment au dansat pentru oamenii prezenți și cei de la Ansamblul „Cununa Carpaților”, de la Casa de Cultură din Întorsura Buzăului. Fapt ce i-a nemulțumit pe unii participanți.
„Ideea unui târg de Crăciun în Întorsura Buzăului mi se pare nemaipomenită. Din acest motiv am fost și foarte entuziasmată să aibă loc și să particip. Deși pe de-o parte m-a impresionat faptul că foarte mulți întorsureni s-au implicat și au început să trăiască in unitate, pe de altă parte, am rămas puțin dezamăgită de organizare, astfel că totul a fost haotic și anumite lucruri consider că nu își aveau locul, de exemplu dansurile populare. Dar per total, consider că evenimentul a avut și reușite, astfel că s-au strâns bani ce vor fi donați, iar oamenii au ajutat afacerile locale”, ne-a spus o altă participantă, Cristina.
Forfota mare din Întorsura Buzăului a adus de la sine și echipaje de Poliție care încercau atât să fluidizeze traficul, cât și să îi convingă pe oameni să poarte masca de protecție.
Cu toate acestea, nu putem spune că regulile impuse de pandemie au fost respectate cu strictețe, deși Poliția prezentă la eveniment și autoritățile locale au cerut oamenilor să poarte masca de protecție. Despre distanțare fizică nici nu putea fi vorba, locul fiind prea mic pentru câte persoane și-au dorit să ia parte la evenimentul organizat în premieră la Întorsura Buzăului.
De precizat este și că iluminatul festiv a fost realizat de Clubul de Robotică din Întorsura Buzăului, conform viceprimarului Silviu Popica.
De asemenea, pe toată durata evenimentului Primăria Întorsura Buzăului a fost live pe Facebook, pentru ca oamenii care nu au putut ajunge la eveniment să îl poată urmări în timp real.