SOCIAL 14 ianuarie 2011

Iarna a crescut rata şomajului

de Monica Vrânceanu | 587 vizualizări
Rata şomajului se menţine sub 10% în judeţul Covasna, dar la încheierea anului 2010 s-a sesizat totuşi o creştere a numărului de şomeri. Dacă în noiembrie 2010 rata şomajului era de 9,38%, luna decembrie a fost încheiată cu o rată de 9,58%, astfel că judeţul nostru are în prezent peste 8500 de şomeri. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a declarat că rata crescătoare

Rata şomajului se menţine sub 10% în judeţul Covasna, dar la încheierea anului 2010 s-a sesizat totuşi o creştere a numărului de şomeri.  Dacă în noiembrie 2010 rata şomajului era de 9,38%, luna decembrie a fost încheiată cu o rată de 9,58%, astfel că judeţul nostru are în prezent peste 8500 de şomeri.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a declarat că rata crescătoare a şomajului este oarecum normală în această perioadă, fiind influenţată în principal de faptul că domenii care depind de starea vremii, precum construcţiile şi agricultura, se află în imposibilitatea de a se desfăşura la capacitate maximă.

“Există totodată şi un trend al neînregistrării şomerilor, din cauză că, deşi s-ar naşte drepturi de şomaj, acestea nu pot exista ca urmare a modului de concepere a contractelor de muncă pentru muncile sezoniere, în sensul că acestea nu permit existenţa celor 12 luni neîntrerupte în cartea de muncă, care dau dreptul la şomaj”, a explicat Kelemen Tibor.

Reguli noi pentru şomeri

În aceeaşi idee, directorul AJOFM Covasna a precizat că şomerii înregistraţi, care se află încă în perioada de indemnizaţie, nu trebuie să se sperie de noile prevederi legale prin care un refuz al unui loc de muncă atrage imediat anularea indemnizaţiei de şomer.

“Exista şi înainte prevederea aceasta, dar cu limita de 50 de kilometri distanţă între locul de muncă şi domiciliu. Acum s-a scos limita, dar asta nu înseamnă că legiuitorul s-a gândit să-şi bată joc de oameni. Pur şi simplu va exista o altă dinamică, în care un loc de muncă potrivit calificării şi stării de sănătate a unei persoane nu va putea fi refuzat pe motiv de distanţă. Mai exact, să putem oferi unei persoane din Baraolt un loc de muncă la Întorsura Buzăului, de exemplu. Pe undeva, este vorba despre armonizarea cererii şi ofertei de muncă şi de eliminarea concepţiei că locul de muncă trebuie să fie legat de domiciliu, dar în limite rezonabile”, a explicat Kelemen Tibor.

Noile prevederi legale arată că indemnizaţia de şomaj nu se va mai acorda celor care nu acceptă un loc de muncă indiferent de distanţa la care se afla acesta de domiciliu. Schimbarea este radicală, deoarece vechea legislaţie prevedea sistarea şomajului doar pentru cei care refuzau locul de muncă aflat la o  distanţa de cel mult 50 de kilometri de domiciliu. Şomajul va fi  însă sistat şi în cazul şomerilor care vor refuza participarea la programe de formare profesională, din acest an aplicându-se şi o indemnizaţie de şomaj care va reprezenta 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an. La suma rezultată se va adauga,  un procent cuprins între 3 şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.