Greva din spitale, din ce în ce mai aproape. Se strâng semnături
Sindicaliștii cer, printre altele, respectarea legii salarizării
Sectorul de sănătate și de asistență socială din România se află în una dintre cele mai disperate situații, după ce, în timpul pandemiei de COVID-19, oamenii din acest domeniu au fost în prima linie cu lupta împotriva virusului, acum se simt neputincioși în fața autorităților, cărora le cer, printre altele, respectarea legii salarizării. După mai multe proteste organizate la București, la care au participat și angajați din țară, personalul din sănătate și din domeniul asistenței sociale a început să strângă semnături pentru declanșarea unei greve naționale, din 15 iunie. Inițial, va avea loc o grevă de avertisment, pe 8 iunie, când angajații se vor opri din activitate între orele 9:00-11:00, a declarat, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, președintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.
Consiliul Național al Federației Sanitas a decis săptămâna trecută declanșarea procedurilor pentru organizarea grevelor, după ce Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se interzic, printre altele, creșterile de salarii și angajările în sectorul bugetar.
„Săptămâna trecută, Consiliul Național, în ședința online, pe fondul adunării unui număr mare de nemulțumiri ale personalului din sănătate și asistență socială, a decis declanșarea conflictului de interese. Totul a culminat și cu punerea pe transparență a acelei ordonanțe de urgență, cu luarea unor măsuri, care a fost și adoptată vineri în ședință, legată de blocarea posturilor din sănătate. Practic, se blochează angajările. Și, practic, prin acea ordonanță, ni se închide ușa cu privire la solicitările noastre de creștere a veniturilor salariaților din sănătate”, a spus, pentru redacția noastră, reprezentantul Sanitas Covasna.
Vasile Neagovici spune că începând de luni, 15 mai, au început strângerile de semnături la nivelul întregii țări din partea personalului din sănătate și asistență socială. Mai departe, pe 8 iunie, va avea loc o grevă de avertisment.
„Pe fondul acestor probleme, s-a decis declanșarea conflictului de interese cu o listă de revendicări. Începând de astăzi, la nivel național, inclusiv la nivelul județului, declanșăm procedura de strângere de semnături impusă de lege la nivelul tuturor unităților sanitare, urmând ca, în situația în care nu vom avea nicio certitudine și nicio schimbare de atitudine, în data de 8 iunie să organizăm prima etapă, așa cum spune legea, respectiv o grevă de avertisment cu întreruperea activității pe data de 8 iunie. Practic avem 3 săptămâni în care noi trebuie să strângem acele semnături. Undeva la 50% cel puțin din salariați vor semna. Sunt sigur că se vor strânge, nu este asta o problemă, pentru că s-au acumulat foarte multe nemulțumiri. În funcție de evoluția lucrurilor, suntem deschiși la discuții, la rezolvarea unor probleme concrete, să organizăm sau nu acea acțiune, prima, respectiv pe data de 8 iunie. Dacă lucrurile nu vor avea nicio finalitate favorabilă salariaților, va urma ca din 15 să se intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată la nivelul întregului sector sanitar”, a explicat Vasile Neagovici.
Anunțul SJU Covasna
Și reprezentanții Spitalul Județean de Urgență (SJU) Covasna, din Sfântu Gheorghe, au comunicat, pe Facebook, în legătură cu acest subiect. Ei au precizat că în cazul declanșării grevei, „spitalele sunt obligate, conform legii, să asigure urgențele medicale și 30% din activitate, pacienții internați vor beneficia de supraveghere medicală, dar ambulatoriile nu vor funcționa”.
Nemulțumirile
Vasile Neagovici spune că nemulțumirile angajaților din sectorul medical și al asistenței sociale sunt multiple, însă nu s-a întocmit o listă care să le cuprindă pe toate, ci doar pe cele mai urgente.
„Sunt mai multe nemulțumiri acumulate, dar nu puteam face o listă foarte lungă. Cele mai importante ar fi aplicarea legii salarizării integral. Aici avem în vedere creșterea salarizării pentru tot personalul la nivelul anului 2022, aplicarea sporurilor la salariile aflate în plată, respectiv sporul de tură, sporul pentru asigurarea continuității de sâmbătă, duminică, sărbători legale, gărzile medicilor, indemnizația de hrană, care astăzi are o valoare nesemnificativă, aș spune, chiar jignitoare, de 190 lei pentru 20 de zile, practic 9,3 lei pentru hrană, pe zi”, a explicat președintele Sanitas Covasna.
Tot el spune și că angajații din sănătate sunt singurii angajați din sistemul bugetar care de cele mai multe ori ajung să nu beneficieze de voucherele de vacanță, pentru că spitalele nu au bani.
„Voucherele de vacanță care la nivelul spitalelor se acordă sau nu de cinci ani de zile și nimeni nu a intervenit. Suntem singurul sector de activitate unde voucherele se acordă doar dacă spitalul reușește să aibă sumele necesare, pentru că nu vine nicio sumă cu această destinație. Pe când la alți colegi bugetari acestea au fost finanțate de la bugetul de stat în fiecare an și au beneficiat salariații. La noi, în sănătate, practic majoritatea nu reușesc sub nicio formă să acorde aceste vouchere”, susține Vasile Neagovici.
Nemulțumiri sunt și în legătură cu contractul colectiv de muncă, dar și cu rețeaua spitalelor CFR, mai spune președintele Sanitas Covasna.
„Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate stagnează de ceva timp și sunt probleme și acolo destul de mari. Ar mai fi și rețeaua spitalelor CFR, unde Ministerul Transporturilor dorește să scape de ea fără niște soluții pragmatice și serioase, aș spune eu. Alternativa pentru salariați rămâne la mila unor autorități locale, dacă vor să preia aceste spitale, și ne dorim garanții pentru păstrarea locurilor de muncă și continuarea acestor activități foarte importante”, a mai spus, în final, Vasile Neagovici.
Pe 23 mai va avea loc pichetarea de către sindicaliști a Ministerului Sănătății, conform calendarului adoptat de Consiliul Național al Federației Sanitas. Mai apoi, urmează greva de avertisment, programată pentru 8 iunie și ulterior, dacă autoritățile nu ajung la un acord cu angajații din sănătate și asistență socială, va începe greva generală, de pe 15 iunie.
Sursa foto: Federația Sanitas din România/Facebook