SOCIAL 17 iunie 2022

EXCLUSIV! Câte tichete sociale de la Guvern ajung în fiecare zonă din județ

de David Leonard Bularca | 1202 vizualizări

Guvernul României a decis să sprijine cetățenii cu venituri mici în lupta cu creșterea rapidă a prețurilor, prin înființarea Programului Național „Sprijin pentru România”. Astfel, aproximativ 3,1 milioane de persoane vor primi o dată la două luni, până la finalul anului, câte 250 de lei. Banii vor veni pe un card, distribuit de Poșta Română, și vor putea fi folosiți numai pentru a plăti produse alimentare sau mese calde. La nivel național, impactul bugetar pentru acest demers este de aproximativ 3,1 de miliarde de lei, bani asigurați din bugetul de stat și din fonduri europene. 

Din județul Covasna sunt 24.592 de persoane care vor beneficia de pe urma acestei măsuri. Cardurile pentru covăsnenii eligibili urmează să fie emise până la finalul acestei luni sau cel mai târziu în luna iulie, au transmis, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Beneficiarii sunt pensionarii și persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri lunare mai mici de 1.500 de lei; familiile cu doi copii în întreținere sau familiile monoparentale ale căror venituri lunare sunt mai mici de 600 de lei, dar și familiile care beneficiază de ajutorul social. 

Pentru covăsneni, firma Sodexo va emite cardurile cu ajutorul cărora cei selectați își vor putea cumpăra alimente. 

„Compania Sodexo, emitentul selecționat pentru emiterea suporturilor electronice pentru beneficiarii din județul Covasna, ne-a informat că, din cauza întârzierilor furnizorilor, suporturile electronice destinate beneficiarilor din județul Covasna vor fi emise la finalul acestei luni sau cel mai târziu în cursul lunii iulie 2022. Vă asigurăm că MIPE și emitenții autorizați de carduri fac eforturi susținute pentru a emite cardurile în cel mai scurt timp posibil”, se arată în răspunsul transmis redacției noastre de către reprezentanții ministerului care se ocupă de acest demers. 

Pe ultimul loc la nivel național privind numărul de beneficiari 

Județul Covasna este pe ultimul loc, în comparație cu celelalte județe, la numărul de persoane care vor primi aceste tichete sociale, dar asta se poate explica și prin faptul că suntem unul dintre cele mai mici județe din țară din punctul de vedere al populației. 

„Prin raportare la numărul de beneficiari, județul Covasna (24.592) se află pe ultimul loc la nivel național. Procesul de emitere a cardurilor se află exclusiv sub controlul emitenților autorizați de Ministerul Finanțelor, iar distribuția la domiciliul beneficiarilor va fi făcută de Compania Națională Poșta Română.

MIPE nu a redactat o listă a județelor prioritare și nu intenționează să favorizeze pe beneficiarii dintr-un județ sau dintr-un număr restrâns de județe. Vă asigurăm că toți beneficiarii vor primi cardul și sprijinul material cuvenit, este adevărat în termen de câteva săptămâni între prima și ultima livrare, la nivel național și județean”, au precizat autoritățile. 

Câți beneficiari ai tichetelor sociale sunt în fiecare zonă din județ

În Sfântu Gheorghe vor ajunge cele mai multe tichete sociale din județ – 5.026, urmează Târgu Secuiesc – 1.871 și Covasna – 1.187. La coada clasamentului se află Dalnic – 130, Comandău – 135 și Malnaș – 143. 

Cei mai mulți dintre covăsnenii care vor primi tichete sociale sunt pensionari. 

- 17.807 pensionari ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

- 4.538 persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

- 516 familii cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

- 115 familii monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

- 1.616 familii care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare”, se mai arată în răspunsul primit de redacția noastră din partea reprezentanților MIPE. 

În județul Covasna, tichetele sociale vor putea fi folosite în aproape 450 de magazine, iar în perioada următoare rețeaua va fi extinsă, susțin reprezentanții ministerului. 

„Beneficiarii din județul Covasna vor putea să utilizeze tichetele la 447 de magazine alimentare și unități de alimentație publică localizate în 46 (sic!) dintre comunele / UAT-urile județului. Emitenții de carduri își vor lărgi, în săptămânile următoare, rețeaua de unități afiliate”, au mai precizat cei de la MIPE. 

Important de știut este că banii de pe cardurile primite nu pot fi extrași și trebuie cheltuiți până la finalul acestui an. Beneficiarii pot utiliza cardurile pentru a plăti produse alimentare numai în magazinele afiliate, prezentând și un act de identitate, conform observatornews.ro. 

Unele voci din spațiul public au criticat această măsură, susținând că Guvernul nu cunoaște realitatea din teritoriu atunci când oferă persoanelor cu venituri mai mici de 250 de lei, o dată la două luni, o sumă care nu poate asigura un trai decent, mai ales dacă este primită o dată la 60 de zile. 

Sursa foto: Observatorul de Covasna și sodexo.ro

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.