Anul trecut au fost abandonaţi în spitalele judeţului peste 30 de copii
Un raport al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Covasna arată că în 2010 au fost semnalate, în județul nostru, 35 de cazuri de părăsire și neglijare asupra copiilor în unitățile sanitare.
Potrivit directorului Direcției, Vass Maria, legea prevede soluţionarea cazurilor de părăsire a copiilor în spitale prin implicarea unităților sanitare în discuție, a poliției, DGASPC și a Serviciului public de asistenţă socială.
În raportul DGASPC Covasna se arată că cea mai mare responsabilitate revine Direcţiei, aceasta fiind instituţia al cărei reprezentant trebuie să intervină prin deplasare la domiciliu, consilierea mamei sau a părinţilor, contactarea membrilor familiei lărgite, identificarea locului de plasament al copilului, astfel încât totul să se petreacă spre stabilirea unei cât mai bune situații pentru copil.
”La nivelul Judeţului Covasna s-a încheiat un protocol de colaborare între instituţiile responsabile pentru soluţionarea cazurilor copiilor părăsiţi în spitale. Periodic se organizează întâlniri de lucru pentru discutarea problemelor ivite, a metodelor de colaborare eficientă şi a modalităţilor de intervenţie”, se arată în raportul Direcției.
Potrivit datelor oficiale oferite de către DGASPC, 2005 a fost unul dintre anii cu cei mai mulți copii părăsiți în spitale - 122, urmat apoi de anul 2006 - 71 de copii și 2009 - 50 de copii.
Direcția a aplicat mai multe proceduri specifice, constând în depistarea părinţilor şi consilierea lor cu privire la beneficiile creşterii noului-născut într-un mediu familial, în sânul familiei proprii, ceea ce a dus totuși la menținerea unui procentaj de 50% în ceea ce priveşte reintegrarea copiilor părăsiţi în familiile lor naturale. Desigur, există și cazuri de copii instituţionalizaţi, aceștia fiind daţi în plasament către asistenţi maternali profesionişti sau diferite tipuri de servicii rezidenţiale.
În rezolvarea celor 35 de cazuri înregistrate de-a lungul anului trecut s-a procedat la plasament în familie lărgită pentru doi copii, reintegrarea în familia biologică a 19 copii și plasarea către asistenți maternali a 11 copii, în vreme ce trei cazuri sunt în curs de rezolvare.
Raportul Direcției arată că lipsa asistenților maternali disponibili pentru plasarea copiilor reprezintă cel mai grav impediment în intervenţia eficientă în cazul copiilor părăsiţi care nu pot fi reintegraţi în familiile lor naturale. Conform dispoziţiilor legale, copilul care nu a împlinit vârsta de doi ani poate fi plasat numai la familia extinsă sau substitutivă (asistent maternal profesionist), plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. Din cauza interzicerii ocupării prin concurs a posturilor vacante, DGASPC Covasna se află însă în imposibilitatea de a suplini locurile celor care au demisionat ori s-au pensionat, iar situația este una extinsă, la nivel de ţară existând un deficit de 4.000 asistenți maternali profesioniști.