SOCIAL 6 august 2020

Adolescenții dispăruți și găsiți ai județului Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1097 vizualizări

Cele mai multe cazuri de dispariții în rândul minorilor din județul Covasna vizează fete adolescente, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Covasna ziarului Observatorul de Covasna. Anul acesta, până la data de 1 iulie, au fost declarați ca fiind dispăruți opt minori, dintre care doi băieți și șase fete, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani. 

Din fericire, majoritatea cazurilor, în afară de unul singur care se află în lucru, au fost soluționate până la data raportării. 

La o primă vedere, cel puțin din datele înregistrate în prima parte a anului, se vede un declin al cazurilor de dispariții față de aceeași perioadă a anului trecut. 

„În perioada 01.01 – 01.07. 2019 la nivelul unității noastre au fost înregistrate 15 cazuri de dispariție de minori, iar pe întreg parcursul anului 2019 au fost înregistrate 27 de astfel de cazuri. În acest sens, pentru a prezenta într-un mod cât mai corect situația, facem precizarea că în ceea ce privește disparițiile de minori pe parcursul anului 2019, dintre acestea doi minori au dispărut/ plecat voluntar de la domiciliu de trei ori, iar alți doi minori au dispărut/ plecat voluntar de la domiciliu de două ori fiecare (21+2+2+1+1)”, arată răspunsul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna oferit la solicitarea ziarului Observatorul de Covasna. 

Dintre cei 21 de minori declarați dispăruți anul trecut, doi sunt băieți, restul fete, cu vârste între 12 și 17 ani. 

În 2018 au fost înregistrate 12 cazuri de dispariții de minori, toate soluționate. 

De subliniat că până la data raportării, „la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna se află în lucru un singur caz de minor dispărut din anul 2020”. 

În decursul perioadei 30 aprilie 2019 – 20 mai 2020, 6.475 de sesizări au fost înregistrate la nivelul României privind minori care au dispărut de acasă. Dintre acestea, 192 vizează minori cu vârste până la 10 ani, 1.623 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 4.660 mai mari de 14 ani, arată date furnizate de Direcţia de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție. Găsiți au fost 6.742 de minori, potrivit aceleiași surse. 

În ultimii 5 ani, numărul sesizărilor disparițiilor de copii aproape s-a dublat, mai spun oamenii legii.

Dar date îngrijorătoare se găsesc și la nivel european. Potrivit informațiilor Federației Europene pentru Copilul Dispărut și Exploatat Sexual (Missing Children Europe) centralizate la nivel european, la fiecare două minute este raportată dispariția unui copil. 

Specialiștii spun că în cazurile minorilor care dispar de la domiciliu, majoritatea se dovedesc a fi plecări voluntare. 

Majoritatea copiilor declarați dispăruți fug de acasă de bună voie. Dreptul copilului la o familie nu se rezumă doar la a avea părinți și o casă. Copiii au nevoie de atenție, iubire și comunicare. Neglijarea copiilor de către părinți, nealocarea unui timp zilnic pentru a vorbi cu copiii, constrângerile pe care copiii le simt din partea părinților în ceea ce privește performanța școlară sunt factori care pot duce la plecarea voluntară a minorilor de acasă”, arată organizația Salvați Copiii România, care a implementat mai multe programe de prevenire de-a lungul anilor și care subliniază, totodată, că mesajul „Fuga de acasă este o capcană, nu un refugiu!” este unul esențial și este nevoie de un efort susținut pentru a avertiza asupra situațiilor de risc în care copiii şi adolescenţii lipsiţi de sprijin pot lua decizii cu impact negativ major asupra siguranţei şi vieţii lor”. 

Sursa foto: Facebook/ Salvați Copiii România.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.