Război pe față în USL Covasna
PNL acuză PSD de apropiere de UDMR și amenință cu ruperea Protocolului
De-a lungul timpului, situația specială din județul Covasna a determinat partidele românești să încerce diverse alianțe și colaborări între ele, tocmai pentru a rezista cumva supremației UDMR, dată de majoritarii maghiari. Nici măcar apariția altor forțe politice ce se adresau etnicilor maghiari nu le-a adus liniște partidelor românești, UDMR dovedind că este un adversar redutabil. În plus, nu de puține ori situația de la București nu s-a „împăcat” cu cea din Covasna, colaborările de acolo neputându-se aplica aici sau invers, tocmai din cauza acestui specific al județului. De mare efect s-a vrut a fi Alianța Românească formată în 2008 de partidele românești, însă aceasta n-a reușit să țină piept UDMR și a devenit o tristă amintire, mai ales că orgoliile au fost mereu mai puternice decât idealurile declarate.
Guruianu, critici dure la adresa PSD
În prezent, chiar dacă PSD și PNL sunt parte a Protocolului de colaborare USL, filialele covăsnene ale celor două partide par să nu reușească să ajungă la un numitor comun, contrându-se aproape permanent pe diverse chestiuni. Iar unele contre au devenit atât de serioase, încât liderul PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, a mers până într-acolo încât a declarat, recent, că ar putea rupe protocolul cu PSD, ca urmare a faptului că acesta din urmă pare mult mai apropiat de… UDMR decât de liberali.
Liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a salutat ieri vorbele lui Marius Obreja, considerând că, într-adevăr, PSD Covasna nu colaborează în cadrul USL ci are alte înțelegeri cu UDMR. În context, Guruianu a arătat că este necesar ca PSD să se „replieze din zona înțelegerii pe care o are cu UDMR”. Mădălin Guruianu a declarat că deși s-a vorbit despre USL, în realitate se poate vorbi doar despre PSD și PNL în județul nostru, deoarece niciodată nu a existat colaborare locală cu Partidul Conservator (PC). Și toate acestea în condițile în care „nici cu PSD lucrurile nu au stat prea bine, atât la nivel municipal, cât și județean, ambele organizații convenind să meargă singure în alegerile locale de anul trecut”.
Lipsa de reacție în cazul șefei IȘJ, marea nemulțumire
Guruianu a arătat că liderul PSD, Horia Grama, dorește discuții doar în interiorul USL, lucru care contravine cultului pentru opinie al liberalilor, care cred în faptul că dezbaterile și discuțiile sunt constructive. În context, Mădălin Guruianu și-a exprimat nemulțumirea legată de faptul că PNL nu a fost invitat la dezbaterea legată de regionalizare, organizată recent la Balvanyos de Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Liviu Dragnea (PSD), cu un interes sporit față de UDMR.
„Acesta e doar un exemplu că nu avem un dialog constructiv în USL, mai sunt și alte exemple clare, cum ar fi că nu colaborăm pe proiecte (...)”, a arătat Guruianu.
Pornind de aici, liderul PNL Sfântu Gheorghe s-a arătat contrariat de faptul că nici până acum ministrul Educației, Remus Pricopie (PSD), nu a analizat cererile și propunerile scrise ale PNL Covasna, prin care se solicita public schimbarea din funcție a șefei Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), consilierul județean UDMR Keresztély Irma.
„Horia Grama se întreabă retoric ce vrea UDMR și se face că nu înțelege dublul discurs al liderilor formațiunii, unul „soft” la București și unul „hard” în teritoriu, dar ținem să îi reamintim că partidul domniei sale colaborează constant cu UDMR în Covasna, nu altcineva. Cum altfel să ne explicăm prezența la dezbaterea despre regionalizare a domnului Dragnea braț la braț cu președintele Consiliului Județean Covasna, domnul Tamás Sándor? Sau păstrarea a aproape tuturor directorilor de instituții deconcentrate în județul Covasna, majoritatea de la UDMR, iar aici nu putem să nu reamintim exemplul deja clasic al doamnei Keresztély Irma care a depășit trei cincinale în fruntea IȘJ...”, a mai spus Guruianu.
Obreja vrea să clarifice situația
Poziția acestuia este susținută de președintele Marius Obreja, care spune că actuala situație din interiorul USL local nu mai poate continua.
„Intenționez să mă văd în aceste zile cu domnul Horia Grama pentru a vedea ce e de făcut. Dacă însă starea aceasta de colaborare mai bună a PSD cu UDMR va continua, vom lua măsuri. Pentru că teoretic avem un protocol de colaborare, dar practic nu colaborăm în nimic. În județul nostru, PSD se înțelege mai bine cu UDMR – ei bine, dacă asta vrea, foarte bine, să meargă cu ei, dar să știm clar ce și cum. Eu nu am nicio temere în a lua măsuri și a propune ruperea protocolului”, a declarat Marius Obreja.
Acesta susține că lipsa de colaborare dintre PNL și PSD este evidentă pe toate planurile, inclusiv pe cel legat de schimbarea solicitată de liberali la IȘJ.
„Să fie clar, noi nu am cerut schimbarea pentru că voiam să punem acolo pe cineva anume. La IȘJ este o chestiune de prost management și slabe performanțe. Și e un post care aparține de Ministerul Educației, aflat la PSD. Normal că ne așteptam la susținerea domnului Grama, a PSD Covasna, în această situație”, a mai spus Obreja.
Grama zice că liberalii sunt… incapabili
Contactat telefonic, deputatul Horia Grama a spus că nu dorește să intre în dispute cu Mădălin Guruianu și să comenteze declarațiile acestuia, însă nu s-a abținut total de la comentarii.
„Ce să fac eu dacă liberalii sunt incapabili să numească pe cineva la IȘJ…? E postul lor, nu mă topesc eu după doamna Keresztély să o țin acolo. Suntem în USL, avem protocol, pot merge și ei la Ministerul Educației. În rest nu am ce să zic, nu vreau să răspund declarațiilor lui Guruianu”, a spus Grama, menționând că nu a auzit și nu a văzut vreo declarație dată de Marius Obreja cu privire la ruperea protocolului la nivel județean între PSD și PNL.
Liderii UDMR Covasna nu au putut fi contactați pentru a-și spune părerea în această chestiune.