POLITICA 3 noiembrie 2020

Raul Urdă, după o săptămână de activitate: „Este interesantă această funcție”

de David Leonard Bularca | 4368 vizualizări

Edilul-șef de la Întorsura Buzăului are deja în plan primele acțiuni pe care vrea să le demareze

După o săptămână de la preluarea mandatului și după prima ședință a noului Consiliu Local de la Întorsura Buzăului, primarul orașului, Raul Urdă a spus, pentru Observatorul de Covasna, care sunt primele decizii pe care le va lua din noua sa funcție, dar și dacă își vor respecta membrii USR-PLUS promisiunea de a dona indemnizațiile consilierilor locali și o parte din salariul primarului, după cum au anunțat în campania electorală că vor face.

Raul Urdă spune că din momentul în care a fost învestit a realizat o analiză a întregului sistem după care funcționează instituția pe care acum o conduce, iar ulterior a invitat toți angajații primăriei la o ședință în care le-a transmis care sunt așteptările sale de la ei, dar și așteptările cetățenilor.

„Este interesantă această funcție. Știam și eram conștient că este o funcție de mare răspundere, dar acum am înțeles întru totul această responsabilitate mare a primarului. După o analiză de o săptămână, astăzi (n. red. vineri, 30.10.2020) am considerat că este oportună o ședință cu toți angajații primăriei. Le-am spus care sunt așteptările mele de la ei, le-am spus care sunt așteptările oamenilor din oraș de la ei, le-am spus că îmi doresc să fie o echipă, lângă mine”, ne-a spus Raul Urdă.

Printre primele decizii ale edilului: închiderea unui drum și vopsirea indicatorului de circulație ce anunță intrarea în oraș

Raul Urdă spune că inițial vrea să facă acțiuni care să nu coste bani, iar, în acest sens, dorește să ducă la bun sfârșit una dintre cerințele cetățenilor, și anume transformarea drumului din zona camping, de lângă pădure, în drum exclusiv pietonal.

„Îmi doresc să facem câteva lucruri noi în oraș. Vom încerca în prima fază să facem câteva acțiuni care nu necesită finanțare sau bani și care se pot face fără o finanțare a acțiunii. De exemplu, o primă propunere din partea cetățenilor venită vreau să o pun în aplicare: să închidem un drum, pe sub coastă cum îi spunem noi, între cele două poduri de la camping, să îl facem pietonal, asta este dorința cetățenilor și vreau să o respect în primă fază. Asta se va întâmpla săptămâna viitoare”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, edilul de la Întorsura Buzăului.

Totodată, Raul Urdă îi invită pe cetățeni să vopsească împreună indicatorul ce delimitează județul Covasna de județul Brașov. S-a gândit la această acțiune după ce a văzut în videoclipurile electorale ale contracandidaților săi din campanie că indicatorul care anunță intrarea în oraș este ruginit.

„Doresc să fac o invitație publică cetățenilor să vină lângă primar și lângă cei care au inițiat această acțiune, consilierii USR, să vopsim indicatorul de delimitare a județului. Am identificat o firmă care ne donează această vopsea și vreau să fac o acțiune de voluntariat în care oamenii să vină lângă noi, să conștientizăm comunitatea de obligativitatea și de necesitatea acțiunilor de voluntariat și de implicare în comunitate. Semnul de la limita de județ, între Covasna și Brașov, unde scrie „Întorsura Buzăului, județul Covasna”, sus pe Predeluș, care tot în campania electorală am văzut în prezentările colegilor că este ruginit și este foarte urât. Am zis: ok, când voi fi primar voi încerca să vopsesc acest semn, să îl vopsim în culorile tricolorului, cum a fost și până acum și să facem o intrare frumoasă în oraș încă de acolo”, a explicat Raul Urdă inițiativa.

Donarea indemnizațiilor rămâne în picioare, iar prima sumă de bani va fi dată spre domeniul educației

Alianța USR-PLUS din Întorsura Buzăului a anunțat în campania electorală că va dona întreaga sumă pe care consilierii locali o primesc din indemnizațiile cuvenite, dar și o parte din salariul primarului. Discuții pe această temă au fost mai ales în mediul online, unde o parte dintre cetățeni erau sceptici cu privire la această promisiune, așadar l-am întrebat pe Raul Urdă cui vor dona prima sumă de bani și în ce scop.

Acesta ne-a spus că prima tranșă de bani va merge spre domeniul educației, întrucât profesoarele Șălaru Zsofia și Zăpodeanu Daniela, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din oraș, au solicitat sprijinul administrației pentru achiziționarea unui televizor, în cadrul unui proiect Erasmus.

„Cu siguranță ne vom ține de promisiune. Am făcut această dorință publică în presă la momentul respectiv pentru ca să fim mai transparenți, să fie acest lucru transparent (…). Două doamne profesoare din cadrul școlii „Mihail Sadoveanu” participă cu școala într-un proiect Erasmus. În acest proiect au primit o sală de clasă din partea școlii unde va fi o clasă Erasmus și m-au rugat să găsesc o finanțare pentru un televizor pentru această sală. Și am spus: deja aveți finanțarea, sunteți primii care ați cerut ceva, atunci din cele trei indemnizații de consilier, plus una a primarului, din cele patru indemnizații de consilieri locali consider că sunt destui bani ca să cumpărăm împreună un televizor”, ne-a mai spus vineri Raul Urdă.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.