Ce spune președintele UDMR Covasna despre cazul jurnalistei amenințată cu spânzurarea
Sfântu Gheorghe este locul de unde a pornit recent o declarație a unui om politic din Ungaria, aflat în tur electoral/de recrutare în secuime, care a cutremurat întreaga țară. Politicianul Barna Bartha, deputat al partidului extremist Patria/Țara Noastră (Mi Hazánk), a amenințat o jurnalistă din România, de la Radio Târgu Mureș, spunând, printre altele, că „astfel de oameni ar trebui spânzurați şi eliminați din cadrul comunității maghiare”. Deși până acum au fost multe reacții la nivel național, având în vedere că s-a întâmplat pe teritoriul județului nostru, este important să aflăm și ce părere au politicienii locali pe subiect.
Tamás Sándor, președintele UDMR Covasna și al Consiliului Județean Covasna, a declarat în acest context că, deși politicianul din Ungaria face parte dintr-un „partid nesemnificativ”, astfel de reacții nu sunt acceptabile.
„Respingem orice abuz, ori verbal, ori fizic. E imposibil de acceptat, indiferent de la cine vine și către cine se dezvoltă. S-a făcut și o vâlvă mare. E un partid parlamentar, într-adevăr, în Ungaria, extremist, de extremă dreapta, dar sunt nesemnificativi. Însă, într-adevăr, totuși are o poziție în partidul respectiv și s-a desfășurat în cadrul public, și dacă au fost șase persoane în total din care trei au fost ai lui. Dar tot așa s-a întâmplat”, a declarat Tamás Sándor miercuri, într-o conferință de presă, ca răspuns la o întrebare adresată de reporterul CovasnaMedia.ro/Observatorul de Covasna.
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a transmis vineri, 4 noiembrie, că „în spațiul public a apărut știrea care relatează despre un derapaj nepermis al unui politician maghiar aflat în România. Un jurnalist maghiar al Radio România și alte două etnii au fost amenințate în discursul unui politician extremist din Ungaria.
În mesajul său, acesta spune: „…puteți să o vedeți pe Parászka Boróka, o puteți auzi la Radio Târgu-Mureș. Păi dacă maghiarii nu sunt în stare să spânzure astfel de oameni, să îi elimine dintre ei, să nu ne mirăm că am ajuns unde suntem”.
Politicianul a mai adăugat, cităm: „asistăm la ţiganizarea secuimii şi a poporului maghiar”.
Aprecierile au fost făcute în cadrul unei întâlniri organizate la Sfântu Gheorghe, unde politicianul maghiar a fost prezent. O înregistrare audio difuzată de un jurnalist aflat la întâlnirea de la Sfântu Gheorghe probează faptul că, pe lângă aprecierile xenofobe la adresa etniei rrome și a comunității evreiești, este menţionat și numele jurnalistei de etnie maghiară, angajată a Societății Române de Radiodifuziune”, se arată pe site-ul SRR.
Aceeași reacție notează și că reacția politicianului este „un atac grav împotriva normelor de bază ale democrației, ale statului de drept, declarațiile care fac apel la puritate rasială fiind inacceptabile într-o Românie democratică și tolerantă” și, totodată, „condamnă în aceste timpuri grele, cu fermitate, orice comportament extremist și manipulator care propagă și incită la violență și își exprimă dezacordul cu privire la acest tip de abordare”.
„Nu aș lua această poveste în serios și nici nu m-aș ocupa de ea, dar adevărul este că în acest caz nu persoana mea este importantă, ci faptul că Mi Hazánk l-a atacat pe jurnalistul canalului în limba maghiară al mass-media publice românești. Acesta este un atac la adresa presei și a serviciului public, care trebuie luat în serios”, a declarat jurnalista amenințată cu moartea, pentru Telex.hu, potrivit Europa Liberă România.
Ulterior, reacții au avut și autoritățile – adică poliția, prin IPJ Mureș, care a anunțat că se fac cercetări pentru amenințare –, precum și șeful Guvernului, Nicolae Ciucă.
Acesta a transmis, prin pagina de Facebook a Guvernului României, printre altele, că „libera exprimare a jurnaliștilor este o condiție de bază a statului de drept și o valoare fundamentală în orice democrație. Solicit instituțiilor abilitate ale statului să își exercite atribuțiile legale pentru protejarea jurnaliștilor și tragerea la răspundere a celor responsabili de propagarea discursului care incită la ură și discriminare”.
Poziții similare, care condamnă cele declarate la Sfântu Gheorghe, au luat și organizațiile de presă din țară și străinătate, printre care și Active Watch și Reporteri fără frontiere, notează Europa Liberă România