“Patriotismul” PCM a lăsat Sfântu Gheorghe fără Centru de reabilitare profesională
Consiliul Local (CL) Sfântu-Gheorghe a respins ieri, în şedinţă ordinară, trecerea în administrarea unei fundaţii bucureştene a unui imobil din oraş spre înfiinţarea unui Centru de reabilitare şi reinserţie profesională a persoanelor cu dizabilităţi şi a celor provenind din grupuri sociale defavorizate. Fundaţia Crefop – Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Formare Profesională Bucureşti solicitase primirea în administrare a unui imobil, tocmai pentru a deschide la Sfântu Gheorghe un Centru de reabilitare şi reinserţie profesională, însă după ce a fost întocmit un proiect de hotărâre în acest sens, a fost amânat în urmă cu câteva săptămâni şi, odată modificat, a fost respins ieri.
Cei care au blocat proiectul au fost consilierii locali ai Partidului Civic Maghiar (PCM), care au insistat pe faptul că astfel de iniţiative, deşi sunt bune, ar trebui să fie susţinute atunci când vin din partea unor organizaţii locale şi nu din afara judeţului.
Astfel, consilierul PCM Ferencz Csaba a invocat “patriotismul local”, arătând că deşi nu este împotriva contractorului din Bucureşti, ar prefera ca acesta să fie din zona noastră. În aceeaşi idee, Bereczki Kinga a invocat "neseriozitatea contractorilor şi lipsa lor de experienţă”.
De cealaltă parte, proiectul a beneficiat de susţinerea primarului Antal Arpad care a arătat că aspectele juridice legate de colaborarea cu fundaţia au fost clarificate în detaliu, fiind introduse mai multe elemente de siguranţă în acesta. Proiectul a fost susţinut şi de consilierii români, considerând că Sfântu-Gheorghe are nevoie de un astfel de centru, iar în cele din urmă au fost introduse în acesta inclusiv modificări punctuale, printre care s-a stipulat dreptul Consiliului de reziliere unilaterală a contractului cu Fundaţia Crefpo.
Din cauză că cei din PCM s-au abţinut însă de la votarea proiectului, care necesita două treimi din voturi pentru a trece, în final proiectul a picat, drept pentru care Sfântu- Gheorghe nu va mai avea un Centru de reabilitare şi reinserţie profesională.
Proiectul neaprobat ieri în CL avea o valoare totală de 5 miloane de euro, fiind derulat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSTDRU) 2007 – 2013.
Prin acest proiect, la Sfântu-Gheorghe s-ar fi deschis un Centru de reabilitare pentru întâmpinarea necesităţilor persoanelor cu handicap şi a celor defavorizate – romi sau şomeri de lungă durată, ştiut fiind faptul că aceşti oameni îşi găsesc cu greu locuri de muncă şi că au nevoie de o pregătire prealabilă.
Printre acţiunile derulate de Centru s-ar fi numărat pregătirea teoretică şi practică a cursanţilor, aceştia din urmă primind la final diplome şi atestate recunoscute, dorindu-se totodată o colaborare strânsă cu factorii de influenţă locali, astfel încât oamenii să ajungă chiar să fie plasaţi pe piaţa muncii. Grupul ţintă al proiectului se adresa unei sfere sociale foarte sensibile, în Sfântu Gheorghe şi zonele dimprejur existând mii de persoane care ar fi putut beneficia de acest proiect.