METEO 9 aprilie 2013

Temperaturile cresc uşor, iar cerul va fi noros. Prognoza meteo pe trei zile

de Covasna Media | 575 vizualizări

Meteorologii ne anunţă am scăpat de vremea friguroasă, temperaturile nu vor creşte semnificativ. Regimul termic va fi apropiat de cel al perioadei, însă cerul va fi în mare parte noros şi pe alocuri va ploua.

Marţi vom avea parte o creştere a valorilor termice, dar creşterea este destul de modestă şi vremea se menţine mai rece decât în mod normal la această dată. Drept urmare, maximele prognozate de către meteorologi se încadrează în general între 8, 9 grade în estul Transilvaniei şi în Delta şi 16 grade în Banat. Norii acoperă temporar majoritatea zonelor şi aduc ploi mai ales în Maramureş şi în Crişana, unde izolat se vor acumula peste 15 l/mp. Ploi local vor fi şi în Banat, în Oltenia şi în Transilvania, în timp ce în celelalte zone ploile nu lipsesc, dar sunt puţine. La munte sunt încă manifestări de iarna târzie, lapoviţa şi ninsoare. Vântul suflă cu intensificări în vest şi în nord-est şi bineînţeles la munte.

Miercuri, vremea continuă să se încălzească în cea mai mare parte a ţării, dar creşterea valorile termice e mai consistentă în sud şi în est, unde maximele se apropie în sfârşit de cele normale pentru data din calendar şi vorbim aşadar despre maxime de la 10 grade în estul Transilvaniei şi pe litoral până la 18 grade în Lunca Dunării. Cerul se înnorează pentru o bună parte a zilei şi plouă temporar în majoritatea zonelor, pe arii mai extinse însă în vest şi nord-vest, unde izolat se pot cumula 15, 20 l/mp. Vântul suflă mai energic în est şi în sud-est, precum şi la munte precum şi în extremitatea vestică în primele ore ale zilei.

Vremea se mai încălzeşte, miercuri, şi în Bucureşti, astfel încât aşteptăm după amiaza maxime de 16 grade, dar cerul se înnorează pentru câteva ore şi temporar va ploua, dar maăcar vantul nu e supărător.

Joi, încălzirea vremii continuă în cea mai mare parte a ţării, astfel încât vom avea parte de maxime de la 11 grade în norul Moldovei şi în estul Transilvaniei până la 20 grade în Oltenia. Mai mulţi nori rămân peste nordul, centrul şi estul ţării, unde local va ploua. În celelalte regiuni norii sunt mai puţini, iar şansele de ploaie foarte mici. Vântul mai are răbufniri doar la munte.

Temperatura aerului mai creşte puţin şi în Capitală, aşa că vremea devine normală termic pentru data din calendar, cu maxime în jur de 18 grade. Înnorări mai consistente vor fi în prima parte a zilei când sunt condiţii să plouă slab.

Vineri ne vom bucura cu siguranţă de o vreme în general frumoasă care devine şi caldă în aproape toată ţară. Doar în vest şi în nord-vest se adună ceva mai mulţi nori, dar ploi local cad mai ales în noatea de vineri spre sâmbătă şi tot în vest vântul suflă mai agitat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 22 grad.

Sâmbătă, temperaturile sunt încă peste cele normale, cu valori mai mari de 20 grade în sud, dar de duminică temperaturile scad uşor şi vor fi în jurul celor normale. Temporar şi local va ploua în majoritatea regiunilor.

În centru temperaturile maxime cresc uşor, dar sunt încă sub mediile climatologice, adică 9 grade la Miercurea Ciuc şi în Braşov, 11 la Sibiu şi la Tg Mureş şi cel mult 14 în sud-vestul Transilvaniei. Cerul e însă încărcat de nori şi plouă local.

Cer acoperit de nori mai toată ziua în nord-vest, unde plouă frecvent şi izolat se pot adună peste 15 l/m. Până la amiază mercurul din termometre nu trece de 11, 12 grade în Maramureş şi 13 grade în nordul Crişanei, la Oradea, vreme încă mai rece decât în mod normal la această dată.

Cer noros şi ploi vor fi şi în vest, unde vântul suflă cu ceva intensificări. Vremea se încălzeşte însă şi aici cu câteva grade, ceea ce înseamnă maxime de 15 grade la Arad şi la Oradea şi 14 la Reşiţa.

Norii groşi şi ploile nu ocolesc Oltenia. Maximele cresc aici chiar şi cu 6 grade, dar sunt încă sub mediile climatologice. Sunt prognozate 10 grade la Tg Jiu şi la Râmnicu Valcea, 11 la Craiova.

În vestul şi în centrul Munteniei înnorările sunt consistente, cad şi câteva ploi, dar printre nori se pot strecura şi câteva raze de soare. Maximele, chiar dacă în creştere, sunt cu până la 6,7 grade încă sub cele normale pentru data din calendar, adică 10 grade în Piteşti, 12 la Alexandria şi cel 13 în Lunca Dunării.

Pentru sud-estul ţării meteorologii anunţă cer mai mult noros şi doar izolat ploi slabe. Maximele sunt mai mari şi aici, dar caracterizează încă o vreme mai rece decât în mod normal, vorbim de 13 grade la Călăraşi, 11 la Tulcea şi un grad mai puţin la Constanţa.

După doar cele câteva grade peste pragul de luni din centrul şi nordul Moldovei, încălzirea de marţi poate fi considerat chiar semnificativă pentru că aşteptăm maxime de 12 grade în Bacău şi la Iaşi şi 10 la Suceava, cu aproximativ 4 grade sub normalul termic al datei din calendar. Norii lasă să treacă doar câteva raze de soare prin estul regiunii, iar izolat cad ploi slabe, mai ales în apropierea zonelor montane.

Şi la munte vremea se va menţine rece pentru această dată din an, deşi valorile termice vor marca o uşoară creştere faţă de cele de ieri. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse se vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, iar în zona înaltă şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla mai tare pe creste. Pentru ca stratul de zăpadă este foarte consistent încă, la altitudini mai mari de 1800 m riscul de avalanşe este însemnat, echivalent al codului portocaliu. Maximele se opresc 7 grade la Stâna de Vale, 6 grade la Predeal şi 5 la Păltiniş. 3 grade vor fi la Sinaia cota 1500, în timp ce la Ceahlău Toaca e şi mai frig, -1 grad.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.