METEO 12 aprilie 2013

Sfârşitul de săptămână aduce o vreme frumoasă în toată ţara. Prognoza meteo pe trei zile

de Covasna Media | 196 vizualizări

Acest sfârşit de săptămână va fi unul călduros, cu temperaturi peste media perioadei, doar că, în unele regiuni, vor fi intensificări ale vântului.

Ziua de vineri începe cu puţină ceaţă la câmpie sau în depresiuni, apoi însă temperatura aerului creşte şi vremea devine caldă în mare parte din ţară, cu maxime de la 11 la 23 de grade. Treptat norii se adună în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, unde, cel mai probabil spre seară şi în noaptea următoare, vor fi ploi pe arii extinse, îndeosebi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În Crişana, Maramureş, nordul Munţilor Apuseni şi al Carpaţilor Orientali pe alocuri se vor aduna peste 15 litri de apă pe metrul patrat. În sud şi est însă, ziua va fi însorită, cu doar câteva ploi de scurtă durată izolat, spre sfârşitul nopţii următoare. Vântul va avea şi el răbufniri în zona înaltă de munte, dar şi în regiunile vestice şi în Moldova.

Vineri şi în Bucureşti continuă încălzirea vremii, astfel că la amiaza, pe fondul cerului aproape senin, termometrele vor indica aproximativ 21 de grade generoase. Presiunea atmosferică rămâne în jurul valorii de 754 mm Hg.

Sâmbătă, meteorologii anunţă o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la mijloc de aprilie, cu maxime la amiază de la 13 grade pe litoral până la 25 de grade în Muntenia. Dar şi instabilitatea atmosferică îşi va spune cuvântul, şi vorbim despre înnorări şi ploi, mai ales averse însoţite trecător de descărcări electrice, în cursul zilei în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în noaptea următoare, local şi în celelalte regiuni. Iar în zonele de deal şi de munte ploile sunt mai abundente. Nu lipsesc nici condiţiile de grindină, iar vântul suflă alert în mare parte din ţară.

Şi în Capitală, sâmbătă se anunţă o zi caldă, iar soarele predomină mare parte din timp. Abia spre seară se adună norii şi lasă averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice, însă dupa ce temperatura aerului va fi atins cele 23 de grade prognozate de meteorologi.

Duminică, termometrele mai pierd câteva grade, la amiază se înregistrează din nou 13 grade, însă nu doar pe litoral, ci şi în nordul ţării şi în depresiuni, în timp ce în sud, în Lunca Dunării,  nu se mai depăşesc valori de 21 de grade Celsius. Ca aspect, vorbim despre nori mai mult prin nordul şi centrul ţării, abia spre seara şi în sud, regiuni în care doar pe alocuri aşteptăm câteva averse, însoţite şi de descărcări electrice. Şi, pentru că vremea se mai răceşte puţin, la munte, la altitudini de peste 1 800 m se vor semnala lapoviţe şi ninsori. Vântul rămâne domol peste zi.

În Bucureşti, duminică soarele predomină în prima parte a zilei, la amiază termometrele indică aproximativ 19 grade, apoi însă norii se adună treptat, iar către seară apar şi aversele, posibil însoţite de tunete şi fulgere.

În săptămâna care urmează vom avea parte de un regim termic normal pentru jumătătea lui aprilie, cu maxime luni de la 13 la 19 grade la scara întregii ţări, apoi uşor mai cald doar în sud. Iar ploile încă sunt prezente, dar numai pe alocuri, în sudul, centrul şi estul ţării în prima zi, luni, apoi vremea se menţine însorită până spre jumătatea săptămânii, când în nord revin ploile.

La munte, vineri în masivele vestice şi nord-vestice cerul se va înnora treptat şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi averse şi trecător descărcări electrice, iar în Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali se vor aduna pe alocuri mai mult de 15 litri de apă pe metrul patrat. În restul zonei montane ziua de vineri se anunţă plăcută şi însorită, însă cu vânt alert mai ales pe crestele înalte. Temperatura aerului continuă să crească uşor, astfel în orele amiezii contăm pe 10 grade la Semenic şi 13 la Păltiniş, în timp ce la Stâna de Vale sunt 15, iar la Predeal 14 grade.

Sâmbată, vremea se anunţă la fel de caldă la munte, dar mult mai instabilă, căci aversele cu tunete şi fulgere cuprind majoritatea masivelor, vântul încă suflă agitat şi nu lipsesc condiţiile de grindină.

La munte, duminică se va resimţi o uşoară răcire, iar temperaturile vor mai scădea cu câteva grade. Aversele cu descărcări electrice încă sunt prezente la nivel local în Carpaţii Orientali şi pe alocuri în restul zonei montane; doar vântul se mai potoleşte. Iar stratul de zăpadă este inexistent la Predeal, în timp ce la Sinaia la cota 1500 mai sunt doar 26 de cm de nea, însă la Semenic sunt grosimi de 72 de cm.

Ziua de vineri începe cu puţină ceaţă la câmpie sau în depresiuni, apoi însă temperatura aerului creşte şi vremea devine caldă în mare parte din ţară. Treptat norii se adună în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, unde, cel mai probabil spre seară şi în noaptea următoare, vor fi ploi pe arii extinse, îndeosebi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Iar în Crişana, Maramureş, nordul Munţilor Apuseni şi al Carpaţilor Orientali pe alocuri se vor aduna peste 15 litri de apă pe metrul pătrat. În sud şi est însă, ziua va fi însorită, cu doar câteva ploi de scurtă durată izolat, spre sfârşitul nopţii următoare. Vântul va avea şi el răbufniri în zona înaltă de munte, dar şi în regiunile vestice şi în Moldova.

În Transilvania, vineri vremea va fi însorită şi caldă, cu puţină ceaţă matinală. Vântul de sud adie uşor şi ridică mercurul în termometre la valori de 18 grade la Miercurea Ciuc şi 21 grade la Sibiu, Târgu Mureş şi Alba Iulia.

Norii se înmulţesc deasupra regiunilor nord-vestice şi lasă în orele amiezii ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Maximele termice sunt generoase pentru această dată: 20 ...21 de grade.

După o zi cu mult soare, spre seară se înmulţesc norii şi în partea de vest a ţării ce vor lăsa pe alocuri ploi cu descărcări electrice. Amiaza vine cu temperaturi plăcute, aproximativ 21 de grade vor strânge termometrele, iar vântul se agită din când în când.

În Oltenia va fi o zi caldă şi însorită cu vânt liniştit. Locuitorii de aici vor fi răsfăţaţi cu 20 ...21 de grade în orele amiezii.

În jumătatea de vest a Munteniei soarele blând de aprilie duce mercurul la valori puţin mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă: 20 de grade în zona deluroasă şi 21...22 de grade în Lunca Dunării.

Vremea păstrează aceleaşi caracteristici şi în sud-estul ţării, adică mult soare şi temperaturi generoase de până la 20 .... 21 de grade. Puţin mai rece este pe litoral unde se resimt influenţele apei mării, astfel ca maximele termice nu trec de 13 grade.

În Moldova este o zi numai bună pentru plimbări sau alte activităţi recreative în aer liber. Va fi soare şi doar câţiva nori de decor îşi fac apariţia pe cer. Vântul mai sprinten de sud strânge în termometre 18 grade în Bucovina şi 19 grade în Iaşi, Bacău şi Focşani.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.