METEO 25 martie 2013

Mai multe drumuri din zonele cu cod portocaliu ar putea fi închise. Vezi anunţul şefului CNADNR

de Covasna Media | 60 vizualizări

Măsuri extreme în urma atenţionărilor meteo de vreme severă. După anunţul închiderii unor şcoli, CNADNR a precizat că ia în calcul închiderea drumurilor mai puţin circulate din zonele aflate sub cod portocaliu şi se va concentra pe traseele importante din aceste zone.

Şeful CNADNR, Mircea Pop, a făcut anunţul luni, la comandamentul de iarnă, după ce vicepremierul Liviu Dragnea a atenţionat că trebuie acordată o mare atenţie traseelor rutiere care asigură legătura dintre Bucureşti-Piteşti, Bucureşti-Craiova-Timişoara, Bucureşti-Constanţa, Bucureşti-Giurgiu, precum şi drumurilor de pe Valea Prahovei şi Valea Oltului.

"Ne vom concentra pe aceste trasee importante, urmând ca, probabil, cele mai puţin importante, mai puţin circulate, undeva la miezul nopţii să le închidem până mâine pe la amiază", a spus şeful CNADNR, Mircea Pop, citat de Mediafax. El a precizat că decizia de închidere a unor drumuri va viza zonele aflate sub cod portocaliu.

Dragnea a intervenit din nou, cerând Poliţiei să acţioneze "cu fermitate" şi să închidă drumurile fără ezitare acolo unde situaţia impune o astfel de măsură, după consultarea cu CNADNR, chiar dacă unii şoferi vor fi nemulţumiţi.

La comandamentul de iarnă, Mircea Pop a fost prezentat de către vicepremierul Liviu Dragnea ca director general al CNADNR, în condiţiile în care Pop a fost obligat să demisioneze în luna ianuarie, după ce presa a semnalat că mai mulţi directori ai companiei au petrecut la munte deşi meteorologii anunţaseră că vremea se va înrăutăţi accentuat, iar premierul Ponta a declarat atunci că interimatul lui Mircea Pop la CNADNR trebuie să fie "foarte scurt".

Capitala şi nouă judeţe din sudul ţării vor fi marţi, între orele 4.00 şi 14.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, pentru alte 14 judeţe fiind emis cod galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări, una cod portocaliu, valabilă marţi, între orele 04.00 şi 14.00, şi o alta cod galben, care va intra în vigoare luni seara, la ora 20.00.

Potrivit meteorologilor, codul galben care va intra în vigoare luni, la ora 20.00, vizează Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeş, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Sibiu, Braşov, Covasna şi Vrancea.

"În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, ce vor cumula local 20 l/mp. Vântul va avea intensificări de peste 55...60 km/h, viscolind ninsoarea", se arată în avertizarea emisă de ANM.

Marţi, de la ora 04.00 până la ora 14.00, Capitala şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeş şi Olt vor fi sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol.

Totodată, judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi vor fi marţi, între orele 04.00 şi 14.00, sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol.

În jumătatea de sud a ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, marţi, că municipiul Bucureşti şi judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov intră sub incidenţa codului portocaliu pentru viscol şi ninsoare de mâine, în intervalul orar 4.00-14.00, dar apoi fenomenele extreme vor cuprinde judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.