METEO 7 iunie 2013

Furtuni în următoarele 10 zile

de Covasna Media | 96 vizualizări

Codul galben de inundaţii va fi ridicat vineri seara, dar ploile vor continua şi în următoarele zile, în cantităţi însă mai mici, o nouă atenţionare putând fi emisă luni dimineaţa, pentru intervalul 10-12 iunie, au anunţat, la Guvern, reprezentanţii comandamentului pentru situaţii de urgenţă.

Potrivit estimărilor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge, în perioada 14-15 iunie, o valoare maximă estimată la 10.500 de metri cubi pe secundă, sub valorile maxime de debite înregistrate în intervalul 11-13 aprilie 2013, respectiv de 11.900 de metri cubi pe secundă, când nu au fost înregistrate mari pagube.

Autorităţile au amintit că, în ultimele zile, două persoane au decedat din cauza fenmenelor meteo, respectiv o persoanî luată de viitură în judeţul Vaslui şi o altă persoană lovită de fulger în jueţul Prahova.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună pentru 15 judeţe din jumătatea de est a ţării, unde începând de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 22.00, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină.

Râurile mici din nouă judeţe din estul ţării se află sub cod galben de inundaţii, de joi de la ora 20.00 până sâmbătă la ora 10.00, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Avertizarea de cod galben se instituie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Suşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi pe afluenţii Prutului inferior din judeţele Vaslui şi Galaţi.

Creşterea nivelului apelor Dunării a afectat în ultimele zile Germania, Austria, Cehia şi Slovacia. La Budapesta, viitura este aşteptată pentru luni, cu un nivel de 885 de centimetri, care va depăşi recordul de 860 de centimetri din 2006.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.