METEO 8 aprilie 2013

Cum va fi vremea în următoarele zile

de Covasna Media | 801 vizualizări

Primavara din acest an este una a extremelor. Zăpezile abundente au fost urmate de temperaturi apropiate de pragul unei zile de vară. Sâmbătă au fost maxime de 23 de grade Celsius, iar ieri de 15 grade. Astăzi abia dacă se vor atinge 13 grade.

Astăzi vom avea o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu maxime între 6 și 13 grade la nivelul întregii țări, în locul unor temperaturi normale de 12-19 grade Celsius. De asemenea, în București vor fi maximum 11-12 grade Celsius, față de 18 grade, în mod normal.

Asta pentru că, în cea mai mare parte a țării, cerul va rămâne acoperit de nori și va mai ploua în sud și în sud-vest, a explicat, la Digi24, meteorologul Mihai Timu.

Totuși, pe parcursul zilei de azi, ploile se vor restrânge treptat, iar mâine și poimâine, temperaturile vor crește. Mai apare și soarele în unele zone, astfel încât ne apropiem de un regim termic normal, cu maxime de 10-16 grade marți și de 10-18 grade pentru ziua de miercuri.

Vremea se încălzește simțitor joi, când sunt așteptate temperaturi de 20 de grade Celsius în vestul și sudul României.

Precipitațile se vor diminua, dar aprilie rămâne, în general, o lună ploioasă.

(digi24.ro)

Teme articol: vremea meteo prognoza meteo
Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.