METEO 20 iulie 2020

Cod portocaliu de ploi abundente în 16 județe, până luni seara

de Agerpres | 793 vizualizări

Județul Covasna, printre cele vizate 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă în 16 judeţe pe parcursul acestei zile, precum şi un Cod galben de vreme instabilă în 18 judeţe.

Potrivit meteorologilor, luni, între orele 12:00 - 21:00, în vestul şi sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nordul şi nord-estul Munteniei, precum şi în estul şi sud-estul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 60 l/mp.

Judeţele care se vor afla sub avertizare Cod portocaliu sunt: Tulcea, Brăila, Galaţi, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ (parţial), Suceava (parţial), Bistriţa-Năsăud (parţial), Mureş (parţial), Harghita, Covasna, Braşov, Prahova (parţial), Dâmboviţa (parţial) şi Argeş (parţial).

Totodată, pe parcursul zilei de luni, în intervalul ora 10:00 - 21:00, va fi Cod galben de vreme rea în Maramureş şi local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova ÎN aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi, izolat, grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20 - 25 l/mp şi, izolat, 30 - 40 l/mp.

Judeţele vizate de această avertizare sunt: Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova (parţial), Dâmboviţa (parţial), Argeş (parţial), Vâlcea (parţial), Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud (parţial), Mureş (parţial), Suceava (parţial), Neamţ (parţial) şi Vaslui.

Pe de altă parte, ANM a emis o informare de instabilitate atmosferică, valabilă în întreaga ţară în intervalul 21 iulie, ora 12:00 - 22 iulie, ora 10:00, când în regiunile nordice, centrale şi în zona de munte vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 30 - 35 l/mp.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.