METEO 24 ianuarie 2014

Cod portocaliu de ninsori si viscol în 10 judeţe

de Covasna Media | 198 vizualizări

Astăzi se va circula în condiţii de iarnă în mare parte din ţară. Codurile încep diseară, de la ora 18, şi sunt valabile până duminică, la ora prânzului. Principalul fenomen vizat de cele două coduri este vântul foarte puternic.

Cod portocaliu:

Județele vizate sunt Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Buzău, Brăila, Ilfov plus municipiul București, Ialomița, Călărași, Giurgiu. 

În prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30-40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75...80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Cod galben:

În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depăşi la rafală 60...70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent. Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.

În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Vremea se va răci, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţării.

harta

Sursa: ANM

Din cauza unei mase de aer rece, care a pătruns deja peste regiunile extracarpatice, maxima din Bucureşti va fi de minus 3 grade.

„Masa de aer rece va pătrunde şi în regiunile intracarpatice şi se va combina cu precipitaţii aduse de un ciclon din Marea Mediterana, aducând ninsori în toată ţară, iar în vestul şi centrul ţării ploi, care peste noapte se vor transforma în lapoviţă”, a explicat Mihai Timu,meteorolog ANM.

În sud şi sud est ninsorile se vor asocia cu vânt intens şi se va crea viscol. La Bucureşti va ninge slab până la orele serii, iar la noapte ninsoarea se va înteţi. Mâine şi mâine noaptea ninsorile vor deveni abundente, fiind însoţite de rafale de vânt.

Săptămâna viitoare va fi tot vreme de iarnă, cu nopţi geroase, termometrele urmând să indice în zona Moldovei chiar şi -16, -17 grade Celsius.

Vezi şi ANM: Populaţia să nu plece la drum până duminică după-amiază

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.