METEO 16 august 2022

ANM: Cod galben de vreme instabilă în peste trei sferturi din ţară, pe parcursul zilei de marţi

de Agerpres | 810 vizualizări

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în următoarele ore în peste trei sferturi din ţară.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 - 22:00, în zonele montane, în Transilvania, Maramureş şi Moldova, local în Muntenia şi Crişana, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi, local, 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.

ANM precizează că fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala marţi (16 august) pe arii restrânse şi în restul teritoriului, iar miercuri (17 august) cu precădere în nord, centru şi nord-est.

Pe de altă parte, începând de miercuri, disconfortul termic va fi în creştere, iar vremea va deveni caniculară în vestul şi sudul ţării.

La nivelul Capitalei, pe parcursul acestei zile, vremea va deveni călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 33 - 34 de grade şi disconfort termic în creştere. Cerul va fi variabil, cu perioade scurte în care vor fi posibile înnorări, averse şi descărcări electrice, îndeosebi spre seară, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.