LIFESTYLE 20 iulie 2014

Un ajutor pentru sănătatea psihică şi fizică: cinci lucruri mai puţin cunoscute despre afine

de Mediafax | 644 vizualizări

Salatele de fructe sunt necesare în zilele călduroase de vară, iar afinele sunt unele dintre cele mai recomandate, acestea conţinând foarte puţine calorii şi o serie de antioxidanţi.

Potrivit huffingtonpost.com, consumul repetat de afine este indicat în lupta împotriva pierderii memoriei. Astfel, un studiu reali­zat în 2012 a arătat că o porţie medie de afine pe săptămână a încetinit procesul de uitare cu câţiva ani.

Una dintre posibilele explicaţii a fost găsită în 2013, într-un experiment realizat cu ajutorul şoarecilor, care a arătat că afinele protejează creierul prin eliminarea proteinelor toxice care se acumulează.

Totodată, cele mai bune afine sunt cele care au un aspect prăfuit, dar acestea trebuie spălate doar în momentul în care sunt consumate, în caz contrar pierzându-şi proprietăţile.

Potrivit specialiştilor, afinele pot preveni cancerul. Afinele sunt bogate în antocianină, un antioxidant care are efecte puternice în lupta cu această maladie. În acelaşi studiu, cercetătorii au descoperit că afinele cu cea mai mare concentraţie de antocianină au stopat dezvoltarea celulelor canceroase de la ficat, dar şi creşterea în dimensiune a prostatei.

Totodată, afinele sunt cel mai bun aliat într-o cură de slăbire, întrucât ajută organismul să dizolve grăsimile deja depuse. În plus, aceste fructe furnizează organismului vitamine şi antioxidanţi.

Pe de altă parte, afinele pot fi folosite ca un colorant natural. Primii colonişti americani ar fi fost cei care au fiert afinele împreună cu laptele pentru a obţine vopsea cenuşie, potrivit campaniei Produce for Better Health Foundation's Fruits & Veggies More Matters.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.