LIFESTYLE 9 martie 2015

Popularitate în social media: care sunt cei mai urmăriţi bărbaţi, dar şi femei

de Covasna Media | 665 vizualizări

Cele mai urmărite femei în social media sunt cântăreţele, starurile TV, modelele, actriţele şi iubitele unor celebrităţi, în timp ce cei mai urmăriţi bărbaţi pe reţelele de socializare sunt vedete ale lumii sportive, dar şi politicieni şi oameni de ştiinţă, potrivit unui studiu citat de Daily Mail.

Studiul a fost realizat de Starcount, o companie care măsoară preferinţe şi tendinţe la nivel global de pe 12 dintre cele mai mari platforme de socializare, şi de The Female Lead, o organizaţie non-profit dedicată promovării femeilor care influenţează lumea prin poveştile lor de viaţă.

Rezultatele studiului arată diferenţe mari în modul în care sunt percepute modelele masculine şi feminine ale societăţii.

Astfel, 92% dintre cele 200 cele mai urmărite femei pe platforme de socializare precum Twitter, Facebook şi Pinterest aparţin celor cinci categorii menţionate mai sus. De asemenea, 86% dintre persoanele care urmăresc activi­tatea acestor femei sunt de sex feminin, cu vârsta maximă de 20 de ani, notează descopera.ro.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, cântăreaţa Katy Perry este cea mai urmărită femeie pe reţelele de socializare, fiind urmată în top de rivala sa pop Taylor Swift.

Prin comparaţie, topul celor mai populari bărbaţi pe reţelele de socializare este mult mai variat din punct de vedere profesional, incluzând actori de comedie, producători muzicali, oameni de afaceri, politicieni, personali­tăţi religioase, staruri ale lumii sportive, lideri ai lumii, oameni de ştiinţă şi regizori.

Astfel, pe primul loc în topul bărbaţilor se află PewDiePie, pe numele real Felix Arvid Ulf Kjellberg, un comentator suedez de jocuri video pe YouTube. El este urmat în top de Justin Bieber, care este urmărit pe Twitter de aproximativ 61,1 milioane de persoane.

Studiul mai arată că tipul de conţinut căutat de femei pe social media depinde semnificativ de vârsta acestora. Experţii spun că rezultatele arată că gusturile femeilor se schimbă odată cu vârsta, 34 de ani fiind vârsta la care doamnele încep să urmărească modele feminine mai diverse şi mai profunde.

Bea Appleby, editor al The Female Lead, spune că trebuie să se intensifice eforturile de a promova femei dinamice şi al căror rol contează cu adevărat în societate, care pot inspira tinerele doamne şi le pot determina să abordeze o gamă mult mai mare de profesii şi activităţi.

Topul 20 al celor mai urmărite femei pe platformele de socializare este completat, în ordine, de cântăreaţa columbiană Shakira (locul al treilea), cântăreţele şi actriţele americane Ariana Grande, Beyonce, Miley Cyrus, Selena Gomez, cântăreaţa originară din Barbados Rihanna, actriţele şi cântăreţele Jennifer Lopez şi Demi Lovato, realizatoarea de televiziune Ellen DeGeneres, cântăreţele Nicki Minaj, Britney Spears, starleta TV Kim Kardashian, cântăreaţa britanică Adele, cântăreaţa americană Lady Gaga, cântăreaţa canadiană Avril Lavigne, cântăreaţa americană Pink, actriţa britanică Emma Watson şi actriţa indiană Deepika Padukone.

În ceea ce priveşte topul 20 al celor mai urmăriţi bărbaţi, acesta este completat în ordine de fotbaliştii Cristiano Ronaldo şi Neymar Jr, cântăreţii şi producătorii muzicali Pitbull, Eminem, Bruno Mars, actorul Vin Diesel, actorul şi cântăreţul Justin Timberlake, artistul de comedie originar din Chile HolaSoyGerman, cântăreţul Enrique Iglesias, actorul Dwayne Johnson, fotbalistul Lionel Messi, DJ-ul şi producătorul muzical David Guetta, regretatul actor Paul Walker, muzicianul Romeo Santos, duoul de comedieni online Smosh, muzicianul Prince Royce, premierul Indiei Narendra Modi şi DJ-ul Avicii.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.