ACTUALITATE Acum 1 ora, 10 minute

Valea Mare va avea în sfârșit drumuri asfaltate. Contractul a fost semnat oficial

de Ștefania Găvăneci | 70 vizualizări

Primarul comunei Valea Mare, Bogdan Ștefan Marin, a semnat marți, 22 septembrie, contractul de execuție pentru modernizarea drumurilor din localitate. Proiectul, așteptat de ani de zile de comunitate, are o valoare de peste 7 milioane de lei și un termen de finalizare de 22 de luni.

Lucrările vor fi realizate de compania Drumuri și Poduri Covasna SA, cu firma Riicias Impex S.R.L. în rol de subcontractant.

Semnarea documentului vine după o lungă serie de proceduri birocratice, contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și acțiuni în instanță. Finanțarea proiectului a fost aprobată încă din luna martie a anului 2024. Totodată, modernizarea drumurilor a trebuit să aștepte implementarea rețelelor subterane.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, primarul Bogdan Ștefan Marin a abordat direct nemulțumirile locuitorilor din ultimii ani, cauzate de starea proastă a străzilor în urma șantierelor pentru utilități.

În ultimii ani, în timp ce făceam lucrările la apă și canalizare, au fost zile în care, recunosc, îmi era teamă să-mi deschid telefonul. Știam ce puteam găsi acolo: mesaje cu un drum stricat, o surpare, noroi, încă o nemulțumire. Și, de multe ori, oamenii aveau dreptate să fie supărați. Am spus însă mereu că nu putem face asfaltul înaintea rețelelor care trebuie să rămână sub el. A trebuit să avem răbdare și să facem lucrurile într-o ordine care poate n-a fost întotdeauna comodă, dar era necesară”, a transmis edilul din Valea Mare.

Urmează pregătirea administrativă a șantierului

Deși contractul a fost parafat, utilajele nu vor ieși imediat pe străzi. Pentru moment, autoritățile trebuie să parcurgă etapele birocratice necesare organizării lucrărilor. Cele 22 de luni de execuție prevăzute în contract vor începe să curgă abia de la data emiterii ordinului de începere.

Nu vreau să spun astăzi că mâine intră utilajele și nici să promit termene înainte ca ele să fie certe. Vreau să vă spun fiecare pas, așa cum este. Apelez în continuare la răbdarea și înțelegerea dumneavoastră. Nu mai este mult. Am intrat în linie dreaptă. De aici înainte, vreau să lăsăm faptele să vorbească”, a mai precizat primarul.

Un proiect condiționat de lucrările la apă și canalizare

Odată cu semnarea acestui contract, comuna trece la prioritatea absolută pentru 2026, așa cum anunța primarul Bogdan Ștefan Marin încă din luna martie, în cadrul campaniei „Aleșii covăsnenilor prezintă Realizarea anului 2025 și Obiectivul pe 2026” .

Acel șantier istoric, cu o valoare de 23 de milioane de lei, ajunsese deja la un stadiu fizic de peste 80% în primăvară. Edilul a recunoscut încă de atunci că lucrările subterane au fost dificile și au provocat un disconfort major locuitorilor prin afectarea drumurilor, dar a subliniat că investiția era absolut necesară pentru a putea turna asfaltul și pentru a crește calitatea vieții în localitate.

Sursa foto: Bogdan Ștefan Marin/Facebook

Teme articol: asfaltări Valea Mare
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.