LIFESTYLE 20 septembrie 2015

Cum să scapi de migrene cu sare

de Covasna Media | 757 vizualizări

Migrenele sunt dureri intense care apar într-o parte a capului și sunt însoțite de hipersensibilitate la lumină, greață și amețeli.

Sarea este considerată una dintre cele mai puternice remedii naturale împotriva migrenelor, potrivit healthyfoodteam.com. Dacă ai o astfel de durere de cap, ai nevoie de un sfert de pahar de suc de lime, în care ai adaugat un vârf de linguriță de sare. Bea sucul obținut și așteaptă să își facă efectul. Înainte să încerci acest remediu, discută cu medicul tău de familie.

Cum te ajută sarea

Una dintre cauzele principale ale migrenelor o reprezintă lipsa de sodiu, de aceea specialiștii recomandă folosirea cristalelor de sare de Himalaya pentru a scăpa de ele. Cercetările au arătat că sarea are abilitatea de a bloca receptorii durerii și a te scăpa de disconfort. În plus, menține nivelul de serotonină, astfel că îți crește nivelul de energie și îți întărește sistemul imunitar. Sarea de Himalaya alcalinizează organismul și îl ajută să funcționeze mai bine.

De ce apar migrenele

Migrena este o durere puter­nică de cap și poate dura de la câteva ore, la câteva zile. Unele medicamente te ajută să scapi de ele, însă uneori nu sunt eficiente. Specialiștii au observat că, înainte de a avea o migrenă, poți avea simptome precum constipație, depresie, poftă de dulciuri, iritabilitate, înțepenire gâtului și căscat continuu. Netratată, migrena poate dure aproximativ 72 de ore. După un astfel de episod, te simți epuizată sau poți avea o ușoară stare de euforie.

Dacă ai frecvent dureri de cap, este indicat să mergi la medic

Cere ajutor de urgență dacă ai o durere puternică de cap, febră, înțepenire a gâtului, confuzie, amorțeli sau slăbiciune. Factorii generici sau mediul înconjurător joacă un rol important în apariția migrenelor. Un dezechilibru al substanțelor din creier este o altă cauză a durerilor de cap. În cazul femeilor, schimbările hormonale pot duce la apariția durerilor de cap, iar folosirea anticoncepționalelor agravează migrenele. Anu­mite tipuri de brânză și alimentele procesate pot atrage, de asemenea, dureri de cap. Dacă vrei să le eviți, nu sări peste mese și încearcă să ai o alimentație cât mai naturală, mai adaugă unica.ro.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.