LIFESTYLE 4 februarie 2015

Cinci „trucuri” anti-îmbătrânire care sunt, de fapt, false

de Covasna Media | 511 vizualizări

Pentru a-şi menţine cât mai mult timp aspectul tânăr, multe femei apelează la diverse creme şi tratamente cosmetice. Specialiştii avertizează însă că nu toate aceste „trucuri” sunt cu adevărat eficiente.

Creme, loţiuni sau tratamente cosmetice anti-îmbătrânire – multe femei sunt dispuse să încerce orice pentru a-şi menţine tinereţea. Fie că este vorba despre îngrijirea tenului, a părului sau a corpului în gene­ral, „trucurile” la care unele persoane apelează sunt extrem de diverse.

Nu toate funcţionează însă cu adevărat. Huffington Post prezintă cinci astfel de „sfaturi” anti-îmbătrânire care sunt mai degrabă false:

1. Nu trebuie să foloseşti cremă cu protecţie solară dacă stai la umbră sau dacă nu este soare afară – chiar dacă multe femei fac asta, specialiştii atrag atenţia că pielea trebuie protejată în fiecare zi. Asta pentru că 80% dintre razele UV pot trece prin nori sau ceaţă, spre exem­plu. Dincolo de riscul apariţiei cancerului de piele, aceste raze pot grăbi îmbătrânirea pielii, apariţia ridurilor şi pierderea elasticităţii.

2. Apa contribuie la înfrumuseţarea aspectului pielii – în aproape orice revistă dedicată femeilor se vorbeşte despre importanţa consumului de apă. Dermatologii, de asemenea, au afirmat în repetate rânduri că deshidratarea provoacă îmbătrânirea pielii şi apariţia ridurilor. Totuşi, specialiştii precizează că nici hidratarea excesivă nu este recomandată. „Bând mai multă apă decât are nevoie corpul tău este ca şi cum ai adăuga mai multă electricitate unei maşini de spălat vase: nu înseamnă că vasele vor fi la final de două ori mai curate”, scrie sursa citată.

3. Cosmeticele scumpe, de la branduri renumite, sunt mai bune decât cele ieftine – multe femei se lasă „seduse” de produsele de înfrumuseţare şi îngrijire cu preţuri mai ridicate, în speranţa că acestea acţionează mai eficient. Dermatologii atrag atenţia însă că, de fapt, consumatoarele plătesc mai degrabă brandul; drept urmare, multe dintre produsele cosmetice disponibile, spre exemplu, în farmacii pot fi la fel de bune, chiar dacă nu beneficiază de o promovare similară celor reali­zate de marile companii.

4. Dacă ai cearcăne închise la culoare, ai nevoie de o cremă specială pentru ochi – de cele mai multe ori, culoarea închisă a cearcănelor nu poate fi tratată. Asta pentru pentru că, în realitate, ea este dată de venele de sub ochi care sunt vizibile din cauza pielii mai subţiri. Chiar dacă unele creme par să amelioreze această problemă, ele nu fac decât să îmbunătăţească circulaţia sângelui din zona respectivă.

5. Pieptănarea părului de 100 de ori pe zi îl va face mai strălucitor – multe femei mai în vârstă le sfătuiesc pe tinere să se pieptene cât mai des. Acest obicei nu are însă efectul scontat. Specialiştii avertizează că pieptănarea de mai multe ori pe zi poate duce la căderea părului şi subţierea firelor. Pe de altă parte, practicată cu moderaţie, pieptănarea ajută la „întinderea” substanţelor hrănitoare pe toată suprafaţa firului de păr – de la rădăcină până la vârfuri – şi stimulează circulaţia sanguină la nivelul scalpului.

(gandul.info)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.