FEMEI CARE FAC DIFERENȚA 14 aprilie 2023

Florentina Teacă, muzeograf: „Nu eu găsesc motivația, ci ea mă găsește pe mine!”

de Diana Pantelimon | 1393 vizualizări

Interviu din cadrul campaniei „Femei care fac diferența: 20 de portrete”

Florentina Teacă s-a născut și a crescut în orașul Covasna, mai exact în Voineștii Covasnei. Se implică, din plăcere, în activitățile comunității și face în așa fel încât istoria voineștenilor să rămână vie. Cercetează îndeaproape aspectele păstoritului tradițional covăsnean și dă mai departe cititorilor ei informațiile pe care le descoperă. Este autoarea volumului „Aspecte din viața cotidiană a românilor din Voineștii Covasnei”, lansat în toamna anului trecut, care cuprinde poveștile de viață ale unor oameni în vârstă, despre traiul lor la oi și despre cum și-au petrecut copilăria. Totodată, aflăm din paginile cărții sale și despre dansatori, cântăreți, pictori, sculptori, toți tineri din Covasna. Tot cu această ocazie, a scos la lumină interviuri și materiale despre Voinești și voineșteni, din presa veche sau din cărți. Dar mai multe, ne povestește în următorul interviu.

- Pentru cei care nu o cunosc, cine este Florentina Teacă?

Florentina Teacă este un om norocos, un om pe care Dumnezeu l-a iubit mai mult decât merita! Dar probabil nu acesta este răspunsul pe care îl așteptați. M-am născut și am copilărit în Voineștii Covasnei. După mai mulți ani în care am fost plecată din localitate, am fost nevoită să mă întorc, era nevoie de mine acasă. Și, pentru câțiva ani, am fost profesoară la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Voinești, unde, pe lângă orele de curs, am încercat să-i implic pe elevi în fel de fel de activități. Una dintre acestea presupunea „scotocirea” prin sertarele bunicilor în căutare de fotografii vechi de familie. Și așa a început totul! S-au adunat sute, apoi, în anii următori, mii de fotografii, care au văzut lumina tiparului în șase albume (trei cu poze din Voinești, următoarele trei, din întreg județul, anul acesta urmând a fi publicat cel de-al șaptelea). Mie, aceste fotografii îmi vorbeau: despre strămoși, despre bucuriile și necazurile familiilor de voineșteni, despre momente importante ale comunității, despre păstori care au străbătut munții cu turmele lor, despre oameni frumoși și demni. Următorul pas a venit firesc: am vrut să-i cunosc mai îndeaproape pe cei din fotografii, începând astfel proiectul „De vorbă prin Voineștii Covasnei”. Și, stând de vorbă cu „bătrânii satului”, ascultându-le poveștile, am aflat lucruri extraordinare, pe care le-am împărtășit și cititorilor. Însă cele spuse de intervievații mei, toți provenind din familii care, în trecut, s-au ocupat cu creșterea oilor, m-au făcut să vreau să aflu și mai multe. Și așa am început să cercetez mai îndeaproape aspectele păstoritului tradițional covăsnean. O cât mai bună cunoaștere a trecutului, o abordare obiectivă, ce are la bază argumentul documentelor de arhivă, valorificarea surselor inedite, multe dintre ele fără o șansă de investigare cu orizont de timp îndelungat, capătă o semnificație deosebită în contextul demersurilor actuale în urma cărora transhumanţa carpatică, parte a vieţii pastorale tradiţionale, a fost înscrisă în Inventarul naţional al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, acesta fiind primul pas pentru înscrierea în Patrimoniul UNESCO. Spuneam, la început, că sunt un om norocos: ceea ce am făcut ani de zile din pasiune și dintr-o datorie morală față de înaintași, acum, când lucrez ca muzeograf la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, a ajuns să fie trecut în „fișa postului”. Și sunt norocoasă pentru că am cunoscut niște oameni simpli, pe care viața grea pe munți i-a făcut mai înțelepți și mai buni cunoscători ai vieții decât pe mulți absolvenți de facultăți. Deși vremurile în care păstoritul nu era doar o meserie, ci un mod de viață în Voineștii Covasnei, au cam apus, încă se păstrează cunoștințe și practici transmise din generație în generație. Chiar ieri mă uitam la mâinile asprite de muncă ale unui stăpân de stână voineștean (și m-am întors cu spatele, să nu-mi vadă lacrimile, pentru că mi-am adus aminte că exact așa erau și mâinile bunicilor mei), un tânăr de nici 50 de ani care nu știe ce-i odihna sau zilele de sărbătoare sau concediul, care de mic muncește pe lângă oi nu pentru că n-ar fi în stare să facă altceva, ci pentru că îi place și pentru că asta au făcut moșii și strămoșii lui, care „au alergat mulți munți” pentru a face un viitor copiilor lor. Neajunsurile vremilor și greutățile i-au întărit. Și n-au renunțat. Și sunt dovada că sensul peiorativ al cuvântului cioban este atât de nedrept! Oamenii ăștia merită tot respectul din lume!

- Aveți un model feminin care vă inspiră? Cine este și ce calități are? 

Da. Trei doamne care au făcut elogiul satului românesc: Lucia Apolzan, considerată mâna dreapta a profesorului și sociologului Dimitrie Gusti, numită „Doamna Carpaților”, o cercetătoare temeinică și tenace a satului românesc, ale cărei lucrări monografice sunt deosebit de valoroase; Sabina Ispas, membru al Academiei Române, director al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, autoare a numeroase studii, cărți și articole de specialitate despre folclorul și tradițiile românești; Ligia Fulga, în trecut, director al Muzeului de Etnografie Brașov, o doamnă extraordinară de la care, în câteva zile de colaborare pe teren, am învățat mai multe decât într-un an de facultate. Și mai am două icoane dragi: cele două bunici, ale căror mâini s-au rugat ca nouă să ne fie bine. Dumnezeu să le odihnească!

- Cum credeți că ar trebui să ne raportăm la timp, cel pe care multe femei îl consideră cel mai mare inamic?

Se spune că timpul nu-l ai, timpul ți-l faci… prieten. Nu mereu am reușit, din păcate. Adică am pierdut lupta. Acum, și cu regret recunosc, am încheiat un tratat de pace cu acest inamic, dar am fost obligată să renunț la multe din activitățile pe care le făceam în anii trecuți. 

- Cum vă găsiți motivația zi de zi pentru a vă implica și a duce la capăt toate proiectele pe care le coordonați sau din care faceți parte? 

Să dăm mai departe ce-am moștenit! Acest imperativ mereu mi s-a părut a fi de căpătâi. Nu avem voie să uităm! Trebuie, cu disperare, cu îndârjire, să ne batem să salvăm ceea ce au trăit cei de dinaintea noastră, experiența lor de viață, ca să știm de unde venim și încotro mergem. Asta-i convingerea mea și singura mea motivație, în munca de cercetare a trecutului voineștenilor. Dacă îmi permiteți o glumă, nu eu găsesc motivația, ci ea mă găsește pe mine! 

- Cum se împacă viața personală/familială și viața profesională?

Familia mă înțelege și mă susține. Spuneam mai sus de faptul că am renunțat la multe proiecte, din lipsă de timp; de atunci, dedic mai mult timp familiei.

Cititorilor Observatorului de Covasna le doresc ca marea sărbătoare a Învierii să-i găsească cu sănătate și pace sufletească. 

***

În săptămânile următoare vom continua să vă prezentăm „Covasna femeilor care fac diferența”, adică o serie de 20 de interviuri cu tot atâtea femei din județ care și-au pus amprenta asupra comunității noastre. La final, voi, cititorii, veți putea vota, după ce veți afla povestea fiecăreia, care dintre cele 20 de femei v-a impresionat cel mai mult prin acțiunile și realizările sale.

Distribuie articolul:  
|

FEMEI CARE FAC DIFERENȚA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.