CULTURA 3 decembrie 2013

Zic Zac ajunge la Sfântu Gheorghe!

de Monica Vrânceanu | 1193 vizualizări

Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu vă invită la spectacolul-fenomen care a cucerit întreaga țară

Unul dintre cele mai în vogă spectacole de teatru-dans din România, producția „Zic Zac”, se va afla duminică, 8 decembrie, la Sfântu Gheorghe. Spectacolul îi aduce acasă pe tinerii actori Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu, plecați de aici cu ani în urmă, pe când își căutau drumurile în artă.

„Zic Zac” este un spectacol independent, realizat de Andrea Gavriliu rezemată de Ștefan Lupu – așa cum se arată pe afișul spectacolului și așa cum spune însăși Andrea, de fiecare dată când vorbește despre acest proiect atât de drag ei și celor care au lucrat la realizarea lui.

„Zic Zac” sau cum ne sunt relațiile într-o lume plină de lupte și clișee

Prezentarea ne arată că acesta este spectacolul generației noastre, acoperind toate etapele relațiilor – simpatie și antipatie, porniri animalice și dezbateri filosofice, sensibilitate și cruzime, frici personale și nevoia de a ne găsi jumătatea. Iar toate acestea sunt oferite privitorului prin actori și dansatori desăvârșiți, care împreună parcurg o călătorie plină de sentimente și umor, acompaniați tocmai de graiul sufletului: muzica. Și pentru că puterea impresionează, lupta se dă continuu între o Ea și un El incapabili să cedeze, incapabili să renunțe.

Imaginile din „Zic Zac” reușesc să transmită energie, vivacitate și sexualitatea în forma sa pură, fără a aluneca pe panta vulgarului. Iar realizatorii săi ne spun că „dacă ai carte, nu se face primăvară”, că „Tăcerea este unul din argumentele cel mai greu de combătut”, că „Limba pe români îi încurcă-n gură” și că „ne e frică de frică”.

Emoții pentru jocul de la Sfântu Gheorghe

Pentru Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu, cei doi tineri actori plecați din Sfântu Gheorghe, faptul că revin aici pe scenă cu un spectacol ce i-a adus în ultima vreme în prima linie a teatrului românesc, nu poate însemna decât confirmarea reușitei. Și emoții, deoarece pentru ei aici a început totul – drumul spre ceea ce sunt azi, speranțele și visurile.

„Spectacolul de la Sfântu Gheorghe va fi, cu siguranță, o reprezentație cu totul specială pentru noi, mai ales că avem de gând să-i invităm pe toți oamenii care ne-au încurajat și crescut pe vremea în care eram la început. Și chiar dacă aceasta va fi cea de-a 20-a reprezentație pentru „Zic Zac”, suntem convinși că ea va fi unică, tocmai pentru că va fi la Sfântu Gheorghe”, ne-a spus Andrea Gavriliu.

Cât despre ceea ce înseamnă „Zic Zac” în destinul artistic al celor care au creat și jucat acest spectacol, tânăra actriță-coregraf ne-a dezvăluit că spectacolul pare să le fi creat tuturor un nou drum.

„Pot spune că pentru mine personal a însemnat o pistă de lansare – chiar dacă poate că nu mi-ar plăcea să folosesc tocmai aceste cuvinte, asta a însemnat. De când facem acest spectacol, simt că fac parte dintr-un curent teatral mai puternic, iar faptul că am reușit să vin cu ceva atât de nou încât a captat atât de multă atenție, nu poate să-mi aducă decât o satisfacție enormă”, a mai spus Andrea.

zic zac afis 1

Andrea Gavriliu a impresionat cu „Zic Zac”

Iar succesul „Zic Zac” este tocmai confirmarea calității care a făcut ca spectacolul să devină un  adevărat fenomen, care i-a făcut pe mulți să se identifice cu stările pe care le transmite. Și toate acestea nu puteau trece neobservate – de la public și până la critică, „Zic Zac” nu a dezamăgit, ci a creat permanent așteptări mai mari. Așa se face că anul viitor spectacolul va fi scos din țară, urmând ca mesajul său să ajungă și la publicul din străinătate.

Andrea Gavriliu a susținut cu „Zic Zac” examenul de master la Coregrafie în cadrul UNATC București, spectacolul obținând Premiul pentru cea mai bună creație coregrafică și Premiul pentru cel mai bun interpret într-un spectacol de coregrafie – Gala UNATC 2013.

Dar „Zic Zac” e mai mult decât un spectacol de master, e un spectacol pe care Andrea l-a creat în mintea sa de-a lungul unei perioade de timp, acumulând experiențe din jur, observând oamenii pe străzi și punând frânturi din viață pe muzica pe care o asculta necontenit la căști, în plimbările sale.

„Gândeam de multă vreme spectacolul, însă pe atunci erau doar flash-uri, un amalgam de idei care-mi veneau zilnic, în cele mai banale momente... și multă energie. Abia târziu, când am început masterul de coregrafie la UNATC, am așezat pe hârtie tot ce aveam în minte. Și așa s-a născut un spectacol-dans coerent, cu o poveste simplă și ușor de înțeles – însă maniera în care am pus în scenă acest spectacol, cu originalitate, sensibilitate și umor, a făcut ca totul să iasă de așa natură încât să fie impresionant”, ne-a dezvăluit Andrea.

Au pornit de aici și fac echipă pe scenă

Cât despre alegerea lui Ștefan Lupu în rolul El, se pare că aceasta a fost firească. Andrea și Ștefan sunt prieteni din copilărie, au urmat Colegiul Național Mihai Viteazul la Sfântu Gheorghe și apoi au ajuns împreună la Cluj, unde au studiat actoria.

„Era normal să lucrez cu Ștefan. Ne cunoaștem foarte bine, avem aceeași educație artistică, un limbaj comun, ne completăm în idei, era firesc să joc alături de el. De altfel, cred că dacă nu jucam cu el, „Zic Zac” nu ar mai fi fost la fel... De asta am și spus că este un spectacol de Andrea Gavriliu rezemată de Ștefan Lupu – cuvintele nu sunt alese la întâmplare și nici doar de efect”, ne-a mărturisit Andrea Gavriliu.

În rolul DJ-ului din spectacol, Andrea l-a ales pe Gabriel Costin – pentru că a știut tot timpul că își dorește un actor carismatic, clovnesc şi cu un fizic care să nu se plieze neapărat pe ceea ce era de așteptat într-un spectacol de teatru-dans.

Împreună, cei trei au creat un spectacol precum o jucărie, în care destinele sunt stăpânite de muzică, spectatorul regăsind astfel o sumedenie din clișeele timpurilor noastre, atunci când vine vorba despre relațiile moderne dintre Ea și El – și totul se învăluie într-o luptă neobosită a orgoliilor și supremației.

Pe lângă „Zic Zac”, Andrea și Ștefan sunt implicați în prezent și în alte proiecte, alături de nume remarcabile ale teatrului românesc.

Număr limitat de locuri la „Zic Zac”

La Sfântu Gheorghe, „Zic Zac” ajunge printr-un parteneriat cu Asociația Pentru Comunitate, iar spectacolul va avea loc duminică, de la ora 19, la Sala Studio din curtea Teatrului.

„Suntem nerăbdători să oferim publicului din Sfântu Gheorghe un spectacol făcut independent, cu eforturile proprii ale echipei sale. E un spectacol ce nu trebuie ratat, fiind unul dintre cele mai în vogă în prezent și obținând ecouri impresionante, tocmai pentru că revoluționează teatrul-dans. Despre Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu, cei doi tineri artiști plecați din Sfântu Gheorghe, s-a mai scris în Observatorul de Covasna, iar faptul că azi au reușit să se impună cu acest spectacol nu face decât să confirme talentul, seriozitatea și munca lor”, a declarat organizatorul evenimentului, Daniel Șanta.

Numărul de locuri la „Zic Zac” este limitat, astfel că cei care doresc să vadă acest spectacol-eveniment pot face rezervări la numărul de telefon 0730040580, preţul unui bilet fiind 20 de lei.

Zic Zac

  • Andrea Gavriliu – EA
  • Ștefan Lupu – EL
  • Gabriel Costin – DJ
  • Andreea Săndulescu – Scenograf
  • Alexandru Bibere – Light design – dirijor de lumini
  • Alexandra Poiană – Sunet.

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.