Un nou festival, noi premii „grele” pentru trupa 3T de la Întorsura Buzăului!
Trupa Teatru pentru Toți Tinerii (3T) de la Centrul de Tineret din Întorsura Buzăului a reușit să câștige premiul pentru „Cel mai bun spectacol”, cu piesa „Apolodor", la Festivalul Național de Teatru al Adolescenților, ediția a VI-a, care a avut loc la Turda, în perioada 7-8 aprilie. Tot membrii trupei covăsnene au reușit să obțină premiile și pentru „Cea mai bună actriță” și „Cel mai bun actor”. În luna iulie, tinerii vor pregăti un nou spectacol.
Coordonatoarea trupei 3T, Doina Pătrunjel, ne-a spus că spectacolul, pregătit de tinerii care sunt elevi ai Liceului Teoretic „Mircea Eliade” (LTME) din Întorsura Buzăului, a fost primit cu multe zâmbete și aplauze la Turda.
„Participarea trupei 3T la Festivalul Național de Teatru al Adolescenților de la Turda și - mai ales - trofeul pentru «Cel mai bun spectacol», reprezintă rezultatul eforturilor depuse de acești tineri minunați, începând din octombrie 2022, sub «bagheta magică» a regizorului Silvian Duică. Aducând în atenția publicului de orice vârstă călătoria faimosului Apolodor (text adaptat după Gellu Naum), care, așa, ca fiecare dintre noi, este mereu în căutarea fericirii, spectacolul 3T a fost primit cu interes, cu zâmbete și cu întrebări. Spectatorii au aplaudat, au cântat și s-au bucurat”, ne-a spus Doina Pătrunjel.
Tot ea ne-a spus că tot la membrii 3T au ajuns și premiile pentru „Cea mai bună actriță” – Ionica Muntean, pentru rolul lui Apolodor, și „Cel mai bun actor” – Vlad Gabriel Bobeș, pentru rolul dirijorului.
„Prin aceste mijloace artistice de exprimare, membrii trupei 3T - elevi ai LTME - au reprezentat cu cinste orașul Întorsura Buzăului, instituția în care învață (au purtat pe scenă cravata cu emblema LTME) și Centrul de Tineret. Îi felicităm pe toți participanții și le mulțumim organizatorilor pentru ospitalitate, pentru atelierele oferite și pentru prietenie. Le mulțumesc membrilor trupei 3T pentru timpul și energia pe care le-au investit în acest spectacol și sper să avem ocazia să ne remarcăm și la alte festivaluri”, a mai declarat, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Doina Pătrunjel.
„Sunt mândră că fac parte din trupa 3T”
Membrii trupei spun că, deși pe scenă au întâmpinat dificultăți, au reușit să le depășească. Una dintre tinerele actrițe, Maria Daria Buzea, spune că este recunoscătoare pentru experiența avută la Turda.
„A fost minunat! Ne-am distrat și, în ciuda faptului că ne-am încurcat, am reușit împreună să ieșim din impas. Suntem foarte recunoscători pentru această experiență. Și bucuria câștigului este enormă. Sunt mândră că fac parte din trupa 3T”, ne-a spus aceasta.
Vlad Bobeș spune că a simțit publicul aproape și că, inițial, nu-i venea să creadă faptul că echipa din care face parte a câștigat premiul pentru „Cel mai bun spectacol”.
„În primul rând, festivalul a fost chiar foarte fain și sper să mai jucăm! Când am intrat pe scenă am simțit multă emoție, dar imediat ce am văzut că lumea e foarte atentă și că toți erau fascinați nu m-am mai stresat deloc! Publicul a fost unul cumsecade și aproape toți țineau cu noi! Când a început gala de premiere mă gândeam că nu o să fie cine știe ce, dar când am auzit numele trupei noastre nu îmi venea să cred, deoarece aveam o concurență prea mare. Toată trupa era uimită și fericită, dar împăcați că am câștigat premiul cel mare”, ne-a spus tânărul.
Ce urmează pentru 3T
Spectacolul care a reușit să câștige trei premii la Festivalul Național de Teatru al Adolescenților de la Turda va fi pus în scenă oriunde vor exista invitații în acest sens, ne-a spus Doina Pătrunjel. Cât despre membrii trupei, ei se vor pregăti, în perioada 10-16 iulie, pentru a pune în scenă un nou spectacol.
„«Apolodor» este pregătit să întâlnească spectatori din toată zona Întorsura Buzăului, din județ și oriunde va fi invitat, iar în august va participa la Festivalul Strada dell Arte de la Brașov, posibil și la Festivalul «Puppets Occupy Street» de la Craiova. Zilele acestea, am aflat cu bucurie că proiectul «Tabăra de Teatru Sport» a primit finanțarea de la Consiliul Județean Covasna, așa că membrii trupei 3T vor beneficia în perioada 10-16 iulie de pregătirea necesară pentru a pune în scenă un nou spectacol”, ne-a dezvăluit, în final, coordonatoarea trupei 3T.
Trupa de teatru 3T a ajuns la un număr de peste 2.000 de spectatori, din anul 2019, când s-a înființat, și până în prezent. A pus în scenă cinci spectacole, despre care am scris de mai multe ori în paginile ziarului Observatorul de Covasna și pe CovasnaMedia.ro. Și la Festivalul de Teatru al Adolescenților „Victory of Art”, desfășurat la București, în 2020, a obținut „Trofeul pentru cel mai bun spectacol”.
Pentru că prima serie de actori care a intrat în lumea teatrului datorită proiectului 3T fie au terminat liceul, fie se pregătesc de bacalaureat, s-au făcut noi înscrieri în luna octombrie a anului 2022 și astfel echipa este acum într-o formulă nouă.
Sursa foto: Festivalul Național de Teatru al Adolescenților/Facebook