CULTURA 24 iulie 2018

Traiul voineștenilor de odinioară, documentat prin file de poveste

de Geanina Lupșa | 1802 vizualizări

Volumul autoarei Florentina Teacă surprinde viața voineștenilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea

„Poveste din Voineștii Covasnei” este un volum aflat în curs de editare, al autoarei Florentina Teacă, preocupată de viața și obiceiurile strămoșilor covăsneni. Volumul surprinde personaje și întâmplări imaginare, inspirate din viața voineștenilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

„Poveste din Voineștii Covasnei” este o carte cu  și despre voineștenii de odinioară. Personajele centrale ale cărții sunt Iliuță și bunicul acestuia, moș Barbu.

O poveste cu personaje și întâmplări închipuite, așa cum sunt în povești. Numai că și oamenii și faptele din cărticică sunt urziți din realități care de multă vreme se  întâmplă la noi, la mocanii din Voineștii Covasnei. Așadar, numai numele personajelor ori întâmplările trăite de acestea, sunt povești. Mereu a existat la noi un Ilie (personajul principal) care a trăit o copilărie frumoasă, care apoi a gustat din dulceața și din greul ciobăniei, care a luptat în vreun fel pentru românism, care a avut o viață zbuciumată și rodnică – așa suntem noi! Cum o carte de povești nu e completă fără ilustrații, profit de ocazie să-i mulțumesc Alexandrinei Cășunean Vlad, cea care s-a implicat cu tot sufletul în acest proiect, realizând niște desene extraordinare! Avem certitudinea că povestea noastră va plăcea copiilor și sperăm să putem anunța lansarea ei până la sfârșitul verii. Am încercat să ating în Poveste din Voineștii Covasnei o parte din subiectele despre care am vorbit în volumul  Mocanii voineşteni, străjeri ai românismului în arcul carpatic transilvan sau despre care mi s-a povestit în interviurile din, De vorbă prin Voineștii Covasnei- transhumanța ciobanilor voineșteni, întâlnirile lor cu lupul sau cu ursul, lupta cu stihiile naturii; am amintit de cetatea dacică ce străjuiește Covasna, de sărbătoarea anuală a voineștenilor, Sântilia, am evocat portretul preotului-învățător. Acțiunea se petrece în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, ne-a povestit autoarea cărții, Florentina Teacă.

Volumul aflat în curs de editare va fi destinat, de această dată, atât adulților cât și copiilor, deoarece este însoțit de ilustrații grafice.

„Vrând să-i vorbesc nepotului meu despre strămoșii lui, i le-am arătat (cărțile „Mocanii voineşteni, străjeri ai românismului în arcul carpatic transilvan” și „De vorbă prin Voineștii Covasnei”). Alex, care are acum șapte ani, le-a răsfoit, s-a uitat la poze mi-a zis: „Tuși, cărțile astea sunt pentru oameni mari.” Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să scriu ceva, cu același subiect, dar pe înțelesul copiilor. Și așa s-a născut ideea, care a devenit realitate anul acesta”, ne-a mai spus Florentina.

Florentina Teacă este autoarea mai multor lucrări ce ilustrează viața și tradițiile strămoșilor noștri.

Pasiunea de a scrie și-a descoperit-o încă din vremea studenției sale, în perioada în care se documenta pentru elaborarea lucrării de licență, care trata o temă legată de obiceiurile tradiționale pastorale, atunci când  a constatat că aceste lucrări sunt aproape imposibil de găsit, fapt ce a determinat-o să ia inițiativă în acest sens, așa a început să fie din ce în ce mai preocupată de viața și obiceiurile strămoșilor covăsneni, elaborând numeroase lucrări, printre care Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului în arcul carpatic transilvan și De vorbă prin Voineștii Covasnei, apărute la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, „care aduc în fața cititorilor și cercetătorilor interesați de trecutul voineștenilor crâmpeie din viața ciobanilor noștri, lucruri trăite sau repovestite; am încercat să fac o cercetare etnografic-afectivă a păstoritului din Voineşti, cu accentul pe cele mai de demult”.

„Tânără studentă fiind și dorind să mă documentez pentru lucrarea de licență ce trata o temă legată de obiceiuri tradiționale pastorale, am avut neplăcuta surpriză să constat că există extrem de puține lucrări, studii și articole despre Covasna. Puține, spre deloc. Și acelea puține, greu de găsit”, ne-a mărturisit autoarea Florentina Teacă.

Povestea din Voineștii Covasnei este, de fapt, o întoarcere la origini.

„Mi-am imaginat Povestea din Voineștii Covasnei ca o călătorie în timp, în vremurile de demult, când viața decurgea altfel. Sufletul poporului nostru se caracterizează printr-o dualitate ancestrală – agricultorul şi păstorul. Deosebirile vin din modul şi mediul de viaţă; sociologul Traian Herseni spunea: „Viaţa ciobănească nu cunoaşte felul de trudă trupească a plugarului, munca grea a câmpului, mărginirea la o bucată oarecare de pământ, peste care trebuie să se aplece mereu, în înţelesul adevărat al cuvântului, arându-l, săpându-l, culegându-l. În schimb, nici viaţa de sat nu cunoaşte greutăţile păstoreşti, deşi par a fi puţine, alergătura, ploile, furtunile, asprimile muntelui şi lupta directă cu sălbăticiunile. Stâna nu cunoaşte sărbătorile, praznicele, petrecerile; satul nu cunoaşte răgazul, hoinăreala şi gândurile slobode.” Aşadar, în esenţa lui, sufletul românului este ca o frânghie împletită din două părţi: - sufletul plugarului – multă aşezare, multă chibzuinţă, multă trudă, mai degrabă supunere şi resemnare; - sufletul ciobanului – mult patos, mult dor, multă nevoie şi ştiinţă de a se descurca în locuri străine, îndepărtate de sat sau de locurile de baştină, multă râvnă, mai degrabă rebel. Acestea din urmă calităţi îi caracterizează pe ciobanii din Voineștii Covasnei. Și asta am vrut să transmit prin cartea mea”, ne-a mai mărturisit Florentina Teacă.

„Poveste din Voineștii Covasnei” se află în curs de editare la Editura „Eurocarpatica” din Sfântu Gheorghe, printr-un proiect realizat de Asociația „GRIT” cu sprijinul orașului Covasna.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.