Sfântu Gheorghe se poate mândri cu câțiva tineri care, plecați de aici, au ajuns să demonstreze în alte părți că talentul și seriozitatea nu au nicio legătură cu oportunitățile variate pe care le oferă în general orașele mari. Născut pe 8 mai 1985 la Sfântu Gheorghe, Ștefan Lupu face parte din generația tinerilor actori care s-au făcut repede remarcați în teatrul românesc, ajungând ca astăzi să fie recunoscut inclusiv datorită

Sfântu Gheorghe se poate mândri cu câțiva tineri care, plecați de aici, au ajuns să demonstreze în alte părți că talentul și seriozitatea nu au nicio legătură cu oportunitățile variate pe care le oferă în general orașele mari. Născut pe 8 mai 1985 la Sfântu Gheorghe, Ștefan Lupu face parte din generația tinerilor actori care s-au făcut repede remarcați în teatrul românesc, ajungând ca astăzi să fie recunoscut inclusiv datorită producțiilor publicitare pentru care a fost solicitat. Ștefan Lupu este un produs al Facultății de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, unde a fost coleg cu tânăra actriță Andrea Gavrilu, și ea plecată tot din Sfântu Gheorghe. În urmă cu câțiva ani, iubitorii de teatru l-au văzut pe Ștefan pe scena Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) încă dinainte ca acesta să devină student la actorie și apoi actor cu acte în regulă, în impresionanta și controversata producție „Trei surori”, regizată de acum celebrul Radu Afrim.

Anii au trecut însă, iar Ștefan s-a transformat dintr-un simplu elev pasionat de teatru într-un adevărat actor, care după terminarea facultății a ales să joace pe scenele din București. De-a lungul anilor, talentul lui Ștefan s-a șlefuit în mod natural, fiind întregit și de o prezență scenică deosebită, existând voci care susțin că structura sa ar fi cea specifică actorilor de cinema de la Hollywood. Angajat al Teatrului Mic din București, Ștefan îi are colegi, printre alții, pe Coca Bloos, Valeria Seciu, Dan Condurache și Mitică Popescu - nume de rezonanță ale teatrului românesc. Între repetiții și spectacole, Ștefan a vorbit cu Observatorul de Covasna despre începuturile sale în actorie, regizori, experiențe și despre ceea ce înseamnă această alegere.

- Ștefan, povestește-ne despre primele tale amintiri legate de teatru și despre cum ai ales acest drum?

- Cred că totul a început în clasa a noua, când doamna profesoară de latină, Maria Stoica, ne-a propus nouă, elevilor, ceva foarte interesant - și anume realizarea unei piese de teatru. Colegii m-au sfătuit să mă înscriu în trupa de teatru de la Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV), pe motiv că aș fi știut... să mint foarte bine. Atunci am fost preluați de actorul TAM Sergiu Aliuș care se ocupa de trupă la vremea aceea, am jucat într-un spectacol iar apoi am început lucrul alături de alți actori de la TAM - Fatma Mohamed și Florin Vidamski, oameni minunați, care mi-au dat o corecție și m-au făcut practic să mă îndrăgostesc de această minunată profesie, actoria. A fost deci un drum început din liceu, un drum pe care am luat-o fascinat de tot ceea ce înseamnă teatrul.

- Acesta fiind începutul, ce ne poți spune despre colaborarea cu Radu Afrim la TAM?

- Colaborarea cu Radu Afrim a fost foarte benefică, deoarece mi s-a dat șansa extraordinară de a vedea atât de devreme ce înseamnă un actor profesionist și un regizor profesionist, am văzut cum se lucrează la cel mai înalt nivel și cred că asta m-a ajutat enorm. La acel moment actoria a început să-mi placă tot mai mult, însă foarte tânăr fiind, nu am înțeles, din păcate, foarte multe lucruri. Spun asta pentru că dacă aș lucra acum cu Radu Afrim cred că situația ar fi alta, foarte diferită - pentru că am învățat mult din experiența aceea și între timp am acumulat și alte cunoștințe.

- Cum a fost apoi cu examenul la actorie, când ai decis că asta vrei să faci?

- Mă hotărâsem deja din liceu că asta voi face, că voi da admitere la teatru și cu toate astea nu am fost foarte bine pregătit, îngrăsându-mă ca un purcel pe ultima sută de metri... ceea ce nu e recomandat pentru un actor, mai ales pentru unul în devenire. Dar am avut avantajul colaborării cu TAM și pe cel al participării la un atelier organizat de profesorul de actorie din Cluj, Miklos Bacs, cu o săptămână înaintea admiterii. La acel atelier de creație am fost activ și foarte implicat, ceea ce probabil a contat mai mult decât admiterea în sine unde nu cred că am fost strălucit din cauza emoțiilor, a stresului, a panicii și a fricii, stări des întâlnite la o astfel de admitere, unde trebuie să reciți, să faci improvizație, să răspunzi practic unor cerințe spontane ale celor aflați în comisie. În cele din urmă însă rezultatul a fost pozitiv și cred că sunt un norocos, pentru că sunt un om care face exact ceea ce și-a dorit.

- Ce te-a marcat ca om în anii de facultate și ce crezi că ai învățat acolo, dincolo de chestiunile teoretice și practice incluse în cursuri?

- M-a marcat foarte tare întâlnirea cu profesorul meu, domnul Miklos Bacs, pentru care am toată stima și căruia îi mulțumesc, iubindu-l pentru că mi-a dat viață, să spun așa, învățându-mă să fiu om, înainte de toate, dânsul la rândul său fiind un om extraordinar, un om deosebit. Acest om de o integritate inimaginabilă și de o sensibilitate rar întalnită, un artist adevărat, este un actor foarte bun și un profesor de invidiat, construind practic un model drept de urmat. Lucrul cu dumnealui, orele întregi de analiză și căutări, acestea m-au definit în cele din urmă, modelându-mă pentru ceea ce a urmat și urmează încă în cariera mea.

- Ce ai făcut după terminarea facultății, mai ales că anual există foarte mulți absolvenți de teatru, cum crezi că se pot impune aceștia?

- Imediat după absolvire am avut mai multe oferte pe care nu știu exact din ce motive le-am refuzat, lucru foarte riscant mai ales că viața este atât de dură cu noi toți și cu atât mai mult cu proaspeții absolvenți – iar când spun asta mă refer la toate domeniile. Cred că am așteptat ceva deosebit, căutând o motivare puternică iar în cele din urmă lucrurile s-au legat și am reușit să mă angajez la Teatrul Mic în București. A fost un moment interesant, cred eu, deoarece la acea vreme se scoseseră la concurs zece locuri... și pentru acestea s-au prezentat 500 de actori. Din nou am avut noroc, numărându-mă printre cei zece admiși. Și așa a început aventura mea de tânăr actor în București... Un actor tânăr are nevoie de o personalitate puternică, de multă răbdare, de un psihic bun, un corp rezistent și sănătos, de sinceritate, pozitivitate și îngrozitor de multă muncă... În plus, nu cred că rezul tatele apar în primii doitrei - cinci ani, de asta este nevoie și de multă credință și de respect pentru această profesie.

- Există controverse legate de apariția actorilor de teatru în reclame. Tu nu te-ai împiedicat de eventuale prejudecăți și te-am văzut în câteva reclame... cum așa?

- Ei, lumea te va judeca tot timpul, indiferent dacă apari sau nu în telenovele sau în reclame. Pe de altă parte, din păcate, sistemul românesc te obligă să te 'pătezi' și cu așa ceva, deoarece există niște nenorocite de hârtii care se numesc bani și fără de care nu poți supraviețui dacă nu faci anu mite compromisuri. În teatru, putem spune că reclamele, telenovelele sunt aceste compromisuri, dar oricum ar fi ele nu pot fura din talentul, munca și seriozitatea unui actor.

- Cum se leagă teatrul și dansul astfel încât să desă vârșească actorul?

- Corpul este unul dintre principalele instrumente cu care lucrează actorul, astfel încât un actor care are un corp bine lucrat și face antrenamente sau dansează, având o plastică corporală bună este cu siguranță un actor de invidiat. Un actor modern este acel actor care dincolo de talentul actoricesc știe să cânte foarte bine pe voce sau instrument și știe totodată să se miște foarte bine. Așadar teatrul și dansul se împletesc foarte frumos, chiar există un curent care se numește teatru – dans, care apare și în România din ce în ce mai des în ultimii ani.

- Poţi vorbi de actori şi regizori cu care ai lucrat şi te-au marcat, nu doar ca artist ci şi ca om?

- Deocamdată nu, însă ei cu siguranță există doar că nu neam întâlnit încă. Am avut întâlniri cu anumiți regizori dar nu au fost dintre cele mai fericite. În schimb este o mare onoare să fiu pe scenă alaturi de Valeria Seciu, Mitică Popescu sau Dan Condurache - deja vorbim aici de nume mari, care au lăsat ceva în urmă și de la care putem învăța oricând. În aceeași idee, sunt mulți regizori cu care aș vrea să colaborez și cu care sper să mă întâlnesc - unul dintr ei ar fi Silviu Purcărete, a cărui muncă îmi place foarte mult.

- Ne poți povesti despre planurile tale de viitor și dorințe?

- Planuri de viitor sunt multe, însă despre unele nu vreau să vorbesc, iar despre altele nu pot să vorbesc. Ca sigur însă este un doctorat, atunci când voi simți că sunt pregătit. Dorințe am foarte multe, deoarece îmi place să visez și imaginația mea zboară foarte departe. Am deci planuri și dorințe, am forță și ambiție, astfel încât simt că sunt în stare să mut munții din loc dacă îmi propun să fac asta. Punctual însă, îmi doresc o sală, un spațiu în care să pot experimenta pe actorie și dans – poate nu e cea mai mare dorință a mea dar este o dorință. Din păcate însă este greu de obținut un spațiu, dar nu este imposibil, toate vin la timpul lor și... poate că mai trebuie să cresc.