CULTURA 9 septembrie 2021

„Strada Dimineții, 9”, un început nou pentru trupa 3T

de David Leonard Bularca | 1492 vizualizări

Care a fost atmosfera la premiera noii piese de teatru a trupei din Întorsura Buzăului 

Trupa de teatru 3T, a Centrului de Tineret din Întorsura Buzăului, a avut marți, 7 septembrie, premiera unei noi piese de teatru, intitulată „Strada Dimineții, 9”. Sala de Festivități a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, acolo unde s-a jucat piesa, nu a fost plină, însă spectatori au fost suficienți. Comedia pusă în scenă de actorii trupei 3T a obținut râsete pe parcursul piesei și multe aplauze la final. 

Trupa 3T a intrat în scenă puțin după ora 19:00, când în sală se aflau cu siguranță peste 50, poate chiar către 100 de oameni. 

Noua piesă a fost pusă în scenă sub atenta îndrumare a regizorului, scenaristului și actorului Silvian Duică, cel care ne-a spus, după încheierea spectacolului, cum s-a ajuns la forma finală a piesei de teatru, dar și cum i-a cunoscut pe cei de la 3T. 

Sunt tineri cu toții. Am auzit de ei anul trecut. I-am și văzut, într-o filmare în cadrul festivalului de la Sita Buzăului, „Actor Fest”, unde eu am fost parte din juriu (…). Am pornit de la un text, am dezvoltat într-un scenariu mai mare, ca să iasă un spectacol de 45-50 de minute. Am adăugat multe personaje, pentru că tinerii sunt mulți. Povești reale, din cotidian, din viața la bloc, relații, familie, prieteni, dușmani, șeful de scară, știți cum e, sunt multe, multe situații care se pot ivi. Inițial piesa s-a numit „La bloc”, dar am zis că e un alt serial de la o televiziune, în care eu am și jucat acum 10-15 ani, și am zis că nu are rost, schimbăm titlul. Mi-a venit ideea „Strada Dimineții, 9”, pentru că se petrece undeva la miezul nopții, spre dimineața, iar faptul că se câștiga acel milion de euro e o dimineață nouă pentru toți. Deci e o metaforă”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, Silvian Duică. 

„Faptul că spectatorii m-au susținut și mi-au oferit același entuziasm mi-a ridicat moralul”

Emoțiile au fost mari pentru tinerii actori ai trupei 3T, însă energia publicului i-a ajutat să se acomodeze pe scenă. 

Personajul meu trebuia să interacționeze cu publicul și faptul că spectatorii m-au susținut și mi-au oferit același entuziasm mi-a ridicat moralul. Îi mulțumim și domnului regizor Silvian Duică, pentru că am învățat multe de la dânsul și a fost prietenul nostru înainte de toate. Ne-a scris scenariul, versurile cântecului de final și a fost și cu noi pe scenă, ceea ce mi s-a părut chiar tare”, ne-a spus Mihaela Murea, membră a trupei 3T. 

Un alt actor ne-a spus că nu poate exprima în cuvinte sentimentele pe care le simte atunci când este pe scenă. 

Publicul a fost minunat având în vedere că noi ca și actori am simțit că erau intrigați de absolut orice mișcare, acțiune sau trăsnaie pe care urma să o facem pe scenă, ba chiar au fost și amuzați de acestea. Cel puțin în cazul meu, pot spune ca emoțiile au venit și au plecat exact ca o adiere de vânt. În majoritatea cazurilor emoțiile ajută, însă într-o comedie de genul după ce îți accepți rolul de „om care se vede cineva deși nu e absolut nimic" piesa devine cu adevărat ceva special și palpabil. Consider că eu împreună cu colegii mei am făcut o treabă excelentă, meritele cele mai multe aparținând domnului Silvian Duică, regizorul nostru, și cu riscul de a mă repeta, pentru mine teatrul oferă niște experiențe pe care nu le pot descrie totalmente în cuvinte, dar fără de care nu aș putea trăi absolut deloc. Munca în echipă, coordonarea, simțul improvizației, absolut tot ce se întâmplă în acele minute ne fac să ne simțim mai mult decât împliniți”, a spus Florin Buzea. 

Cel mai mare dezavantaj al spectacolului a fost sonorizarea. Deși este o problemă care nu poate fi însușită trupei, căci nu ei sunt responsabili de acest aspect, Sala de Festivități de la LTME nu este „prietenoasă” pentru astfel de evenimente. După cum i-am auzit și pe spectatori după încheierea spectacolului, acesta a fost singurul inconvenient de marți seara. 

Așa cum scriam și cu ocazia altor articole, trupa 3T reușește o performanță notabilă. Într-un oraș în care nu există o instituție a teatrului, o mână de oameni, conduși de profesoara Doina Pătrunjel, reușesc să ofere publicului interesat adevărate piese de teatru.

Am avut privilegiul de a participa la premiera piesei „Strada Dimineții, 9" și a mă reîntâlni cu trupa 3T. Am regăsit o trupă maturizată, o trupă de actori adevărați. M-am bucurat alături de ei și de publicul din sală de o piesă cu subiecte rupte din realitate, aduse într-o formă comică. Îi felicit pentru ceea ce au realizat, îi felicit pentru ceea ce au devenit. De asemenea, îl felicit pe domnul actor Silvian Duică pentru rezultatul muncii dumnealui din acest an alături de trupă. Totodată, un merit deosebit în faptul că această trupă există și își continuă activitatea de câțiva ani, îl are doamna profesoară Doina Pătrunjel. O felicit si îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru această idee a dumneaei. Ideea trebuie dusă mai departe, motiv pentru care se va bucura de tot sprijinul autorității locale. Împreună cu domnul Duică și cu doamna Pătrunjel vom facilita accesul trupei în săli de spectacol din zonă și nu numai. Le urez succes și le doresc să continue ce au început mulți ani de acum încolo și poate vom aplauda peste câțiva ani un mare actor/actriță, fost membru al trupei 3T. Felicitări încă o dată tuturor și succes!”, a spus viceprimarul din Întorsura Buzăului, Silviu Popica. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.