CULTURA 24 august 2018

„Știu să mă exprim cel mai bine prin muzică”

de Iulia Drăghici - Taraș | 6767 vizualizări

Interviu cu bassistul originar din Întorsura Buzăului, Cristi Dragomir

Feli, Connect-R, The Motans, Delia și Damian & Brothers. Fiecare dintre aceste nume ale muzicii contemporane românești are cel puțin un element în comun cu Întorsura Buzăului și județul Covasna: pe bassistul Cristi Dragomir. Acesta are 22 de ani și de 10 a descoperit muzica. Cariera și-a început-o la Clubul Elevilor din Întorsura Buzăului, a continuat-o în renumita Trupă Youvenis și, asemenea colegilor săi de formație, s-a dus mai departe, spre București, în capitala țării și a oportunităților. A dovedit că e talentat și muncitor și astăzi cântă pe aceeași scenă cu îndrăgita solistă Feli, în turnee prin toată țara, dar a avut și are și alte colaborări și planuri. E pasionat din cale-afară, muncitor și talentat, drept pentru care am considerat că cititorii cotidianului nostru trebuie să afle, prin intermediul interviului care urmează, mai multe despre tânărul instrumentist originar din Întorsura Buzăului, un star cu un viitor strălucitor în față.  

- Ca să începem cu începutul, spune-ne, te rugăm, cine este Cristi Dragomir?

- Pot spune despre mine că sunt un om pasionat de muzică, care vrea să evolueze ca instrumentist. Genul muzical care mă influențează cel mai mult este jazz-ul, iar instrumentul la care activez de când mi-am început cariera este chitara bass.

- Ce le spui despre tine celor cărora te prezinți pentru prima dată?

- Depinde de caz, în general interacționez cu oamenii din domeniul în care activez, iar conversațiile se rezumă foarte mult la muzică.

- Când și cum a început pentru tine cariera muzicală?

- Primul contact pe care l-am avut cu mediul muzical a fost la Clubul Elevilor din Întorsura Buzăului, la vârsta de 12 ani.

- De ce ai ales bassul și nu orice alt instrument?

- La fel ca majoritatea elevilor de la Clubul Elevilor, primul instrument la care m-am gândit a fost pianul. La scurt timp s-a înființat trupa Youvenis din care urma să fac parte, iar domnul profesor Dan Tohănean mi-a pus bassul în brațe, fără să fi avut vreun contact până în acel moment cu instrumentul. Drept urmare am continuat ca bassist în trupa Youvenis, atașându-mă foarte tare de instrumentul la care cânt.

- Știi să cânți și la alte instrumente?

- Da, pot spune ca știu câte puțin din: pian, tobe și chitară.

- Ce înseamnă scena pentru tine, ca artist?

- Cred că știu să mă exprim cel mai bine prin muzică, iar scena este locul oportun. În același timp, este și locul în care mă simt în largul meu.

- Cât timp dintr-o zi petreci în compania partenerului tău de nădejde, bassul? Cât te pregătești?

- Dacă aș spune că mă pregătesc zilnic, aș minți. Studiez în medie 18 ore pe săptămână, iar atunci când sunt liber petrec destul de mult timp în compania lui.

- Cum arată o zi din viața unui bassist?

- După părerea mea, o zi din viața unui bassist arată ca o zi din viața oricărui alt instrumentist, și anume: repetiții, concerte, studio iar în timpul liber studiu individual.

- Cât de des te întorci acasă, la Întorsura Buzăului?

- Mă întorc acasă atunci când prind puțin timp liber, și când simt nevoie de puțină liniște, dar asta se întâmplă din an în Paște. (râde)

- Ce înseamnă pentru tine localitatea natală?

- Pentru mine localitatea natală este una din sursele mele de inspirație și locul in care îmi găsesc mereu liniștea.

- Ce modele ai în carieră? Ce artiști, români sau străini, îți plac și te inspiră?

- Încă de mic am admirat trupe precum Chick Corea și Toto, iar ca instrumentiști individuali Jaco Pastorius, Hadrien Feraut, Junior Braguinha și mulți alții.

- Am văzut, pe profilul tău de Facebook, mai multe colaborări cu artiști foarte cunoscuți din România, printre care și Feli. Cu ce alți artiști ai mai colaborat?  

- În afară de Feli, cea cu care cânt în prezent, am mai colaborat cu Connect-R, The Motans, Delia și Damian & Brothers.

- Despre trupa din care faci parte, Secret Formula, ce poți să ne spui? Cum s-a înființat și când i te-ai alăturat?

- Trupa a luat naștere cum 3 ani, la Întorsura Buzăului, alături de Leonard Croitoru - clape, Rusu Damian - chitară, Vlad Tohănean - tobe și eu la chitară bass. Este o trupă de jazz fusion, cu care am participat la diferite festivaluri și concursuri în România, printre care Jazz in the Park în Cluj, Johnny Răducanu în Brăila, etc, iar pe viitor ne dorim să facem propriul album.

- Știm că ai făcut parte și din trupa Youvenis și că mulți dintre colegii tăi de trupă, dacă nu chiar toți, sunt artiști recunoscuți, la fel ca tine. Ce a însemnat pentru tine perioada Youvenis?  

- Perioada Youvenis a fost una dintre cele mai frumoase perioade și totodată m-a ajutat la formarea mea ca instrumentist de trupă timp de aproximativ 7 ani.

- Din cele mai multe ori, noi, cei din public, vedem doar strălucirea și frumusețea pe care artiștii le aduc prin spectacolele lor, însă nu ne prea imaginăm munca ce a stat în spatele show-ului. Cum este, cât durează și ce înseamnă pregătirea unui spectacol?

- Din perspectiva mea ca instrumentist, durata de pregătire a unui concert destul de complex, este de aproximativ trei săptămâni de muncă intensă, asta însemnând multe repetiții și întâlniri cu colegii trupei în vederea detaliilor despre concert.

- Cu cine ți-ai dori să colaborezi în viitor?

- Din România colaborez cu Marius Pop, una dintre persoanele alături de care îmi doream să cânt, iar din afară mi-aș dori să colaborez cu mai mulți instrumentiști din această ramură muzicală, jazz fusion.

- În final, spune-ne unde vei concerta în această vară, deci unde te vor putea întâlni fanii tăi?

- Vara aceasta vom mai avea concerte cu trupa Feli în București, Sebeș, Oradea, Bihor.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.