CULTURA 19 ianuarie 2023

Simpozion pe tema Unirii Principatelor Române, găzduit la Sfântu Gheorghe

de David Leonard Bularca | 822 vizualizări

Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), alături de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC), Fundația Mihai Viteazul și Filiala Covasna a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă, organizează vineri, 20 ianuarie, de la ora 14:00, un simpozion cu tema „Unirea Principatelor Române în conștiința națională”, la sediul CEDMNC din Sfântu Gheorghe. 

În cadrul simpozionului vor lua cuvântul mai multe persoane:

1. Prof. dr. Victor Sibianu, care va vorbi despre „Personalitățile Unirii: Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu”;

2. Prof. Mircea Haas, care va vorbi despre „Mihai Viteazul și ideea unității naționale”;

3. Ing. Ciprian Hugianu, care va susține un discurs despre „Unirea Principatelor și Alexandru Ioan Cuza în conștiința românilor transilvăneni (1859-1873)”;

4. Prof. Corina Bărăgan, care va vorbi despre „Unirea de la 1859 la temelia înfăptuirii României Mari”.

Totodată, va fi prezentată și o colecție omagială, de către Erich-Mihail Broanăr.

„Domnul Erich-Mihail Broanăr va prezenta colecția omagială „Primul Război Mondial și Marea Unire a Românilor”, 6 volume, care au apărut în perioada 2016-2022 la Editura Universitaria din Craiova, sub coordonarea istoricului Eugen Petrescu, director fondator al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” al Asociației Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria””, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna de către organizatori. 

Tot vineri va avea loc și acordarea premiilor la concursul de eseuri „Mihai Viteazul și Visul Unirii”, organizat de Fundația Mihai Viteazul, au mai precizat organizatorii. 

Sediul CEDMNC este pe strada Gróf Mikó Imre, numărul 2, din Sfântu Gheorghe. 

Foto arhivă 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.