CULTURA 28 mai 2017

Peste 230 de preșcolari pe scena Căminului din Sita Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 2939 vizualizări

Scena Căminului Cultural din Sita Buzăului a fost luată cu asalt vineri de 235 de omuleți veseli, colorați și extrem de emoționați, adevărate „pastile” de energie și bucurie. Este vorba despre participanții la Festivalul Cântecului și Jocului pentru Copii, organizat de Grădinițele din Sita Buzăului pentru toți preșcolarii din zona Buzaielor. Evenimentul se înscrie într-o acțiune județeană, care s-a desfășurat în cursul săptămânii trecute pe etape, inițial în zona Târgu Secuiesc, apoi la Sfântu Gheorghe și s-a încheiat cu activitatea din zona Buzaielor.

După ora 09:30, Căminul Cultural s-a umplut, aproape până la refuz, de copii, dar mai ales de părinții și bunicii care s-au dovedit și mai emoționați decât cei mici. Cu zâmbete largi, aceștia au urmărit, ba chiar au filmat și fotografiat, fiecare mișcare pe care luminile din ochii lor le desfășurau pe scenă.

„Te rog eu frumos să dansezi. Da?”, a fost mesajul unei mămici pentru prințesa care nu se mai dezlipea de mâna acesteia, chiar înainte să dispară în culise, pentru ca mai apoi să apară din spatele cortinei, alături de colegii și prietenii săi. Și toți au dansat, jucat și interpretat, cu mic cu mare, ba cu ochii lipiți de audiență, ba de educatoarele, care neobosite reluau coregrafia pentru a nu știu câta oară, discret, departe de ochii audienței, undeva în spatele cortinei.

Rând pe rând, pe scenă au urcat copiii de la Grădinița cu Program Prelungit (G.P.P.) „Prichindel” din Întorsura Buzăului, îndrumați de educatoarele Elena Urdă, Marcela Ola, Iulia Beșchea, Elena Hermenean, Ionica Soare, Elena Bularca, Claudia Luca, de la Grădinița cu Program Normal (G.P.N.) Brădet, pregătiți de educatoarea Liliana Tudoran, de la G.P.N. Barcani, îndrumați de educatoarele Cristina Deteșanu, Ana Maria Dobrinaș, Iulia Elena Tohănean, de la G.P.N. Floroaia Mare, pregătiți de educatoarea Maria Olaru, de la G.P.N. Sărămaș, îndrumați de educatoarea Simona Broanăr, de la G.P.N. Lădăuți, îndrumați de educatoarea Veronica David, G.P.N. Bobocea, pregătiți de educatoarele Georgiana Drăghicioiu și Raluca Bobeș, G.P.N. Floroaia Mică, cu educatoarele Maria Magdalena Muntean și Fănica Stroescu, de la G.P.N. Zăbrătău, cu educatoarea Cristina Neagoe, de la G.P.N. Ciumernic, pregătiți de educatoarea Anca Bularca Tohănean, de la G.P.N. Crasna, cu educatoarea Ancuța Grigore, și de la G.P.N. Sita Buzăului, pregătiți de educatoarele Ioana Florea, Maria Suciu și Maria Filofi.

„Sunt mulțumită în primul rând pentru munca pe care colegele mele au depus-o în organizarea acestui festival. Aici, la Sita Buzăului, se încheie anul acesta Festivalul Cântecului și Jocului pentru Copii, început în această săptămână la Târgu Secuiesc, unde au evoluat preșcolarii din zona Târgu Secuiesc și Covasna, și care a continuat miercuri la Sfântu Gheorghe. Pe scenă au evoluat în total peste 500 de preșcolari, care au prezentat programe artistice de calitate. Acest festival este organizat în fiecare an în preajma zilei de 1 Iunie, marcând această zi și dedicând copiilor această sărbătoare. Festivalul este întotdeauna un izvor nesecat de satisfacție pentru cadrele didactice și preșcolarii cu care lucrează și este un dar pentru părinți, pentru a sublinia că și dânșii sunt parteneri în educație. Aceasta este cea mai veche activitate a cadrelor didactice de la secția română și ne dorim să o continuăm. Este o tradiție și eu consider că trebuie să muncim să o păstrăm”, ne-a declarat inspectorul școlar pentru educație timpurie și alternative educaționale, Florica Nica, prezentă la eveniment.

„Când faci ceva din plăcere, totul devine o bucurie, iar asta cu atât mai mult cu cât o faci cu și pentru copiii aceștia minunați. Este extraordinar să îi vezi pe scenă și să îi vezi pe părinți atât de fericiți. Toți copiii care au fost astăzi aici au fost pur și simplu minunați”, ne-a spus și coordonatorul principal al evenimentului de la Sita Buzăului, Ioana Florea.

Festivalul Jocului și Cântecului pentru Copii se desfășoară în fiecare an și în fiecare locație cu sprijinul unor oameni cu suflet, care ajută organizatorii să le ofere celor mici câte un cadou. Pentru evenimentul de la Sita Buzăului s-au implicat în acest sens S.C. Petromar, prin Maria Stoica, ELFORYOU S.R.L prin Bogdan Murea, MANELEMN prin Marian Baciu, I.I. Todor Cristina, „La Lucică” prin Otilia Bularca, I.I. Ioan-Dorel Banciu, S.C. Grasu S.R.L, Asociația Crescătorilor de Bovine și Producătorilor de Lapte din Sita Buzăului, Shiler Construct Brașov, Pensiunea Olaru, SILVABAN S.R.L. prin Gheorghița Banciu, Servicii Alin prin Maria Mocanu, B.F.R. Tour prin Daniel Neagoe și Filofi Constantin. De asemenea, în organizarea evenimentului a fost implicat și Ovidiu Oltean, directorul Căminului Cultural din Sita Buzăului.

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.