Interviu cu renumitul coregraf Bordás Attila, originar din Sfântu Gheorghe

De doi ani încoace, un fiu al comunității covăsnene, Bordás Attila, se întoarce acasă cu un proiect de-al său de suflet, CAMP – Contemporary Artistic Movement Platform (Platforma Mișcării Artistice Contemporane), un festival unic nu doar în România, ci și în Europa. Timp de o săptămână, în fiecare vară, acesta dă viață mai multor locații din municipiului Sfântu Gheorghe cu ajutorul dansurilor și evenimentelor ad-hoc organizate alături de cursanții CAMP. Recent, a doua ediție CAMP a ajuns la final, iar în contextul organizării evenimentului, artistul Bordás Attila, un coregraf de renume, care a lucrat cu regizori renumiți ca Silviu Purcărete, Péter Novák, Miklós Bács, Vlad Masacci, Dragoș Galgoțiu, Ștefan Iordănescu, Theodor-Cristian Popescu, Cristi Juncu, Tóth András Ernő, Botond Nagy și mulți alții, a stat de vorbă cu noi și ne-a pus la curent cu ceea ce înseamnă dansul contemporan și cu celelalte activități artistice conexe pe care le desfășoară. Despre tineri și dans, despre Sfântu Gheorghe și cultură, despre planuri de viitor, citiți în interviul care urmează.

- Ești coregraf, regizor, dansator, actor, poet și DJ. Este ceva din arta spectacolului ce nu faci?

- Este, dar asta nu înseamnă că nu mă interesează. Am ajuns la așa multe activități, iar de bază consider că merg în 4 direcții: predau – adică țin workshop-uri și sunt pedagog, sunt coregraf, montez spectacole de teatru și sunt om de scenă – actor, dansator, interpret. Am nevoie de toate aceste fenomene fiindcă pentru mine aceste patru se leagă dintr-o necesitate. Dacă nu le am, nu pot să îmi iau repere. Cred că fac așa multe lucruri din cauza hiperactivității mele interioare. Dar acei oameni care nu sunt regizori și nu sunt actori, oricum trebuie să aibă o viziune asupra tot, adică trebuie să știe și lumini și să comunice cu actorul.

- Cum reușești să le îmbini pe toate?

- Cumva, nu este îndeajuns doar felia ta, pentru că dacă nu știi să observi și de unde să iei anumite fenomene teatrale, nu prea faci mare lucru. Trebuie să fii cât mai complex. Cu cât ești mai complex, cu atât mai bine.

- Dansul contemporan a apărut relativ recent în atenția oamenilor din România. În calitate de specialist, ce ar trebui să știe toată lumea despre acest tip de artă?

- Că este, după părerea mea, una dintre cele mai complexe fenomene de comunicare artistică, fiindcă se folosește de corp. Din această cauză nu poate să rămână doar pentru intelectuali, deci dacă sunt citit și isteț înțeleg, dacă nu, atunci pierd. Tocmai din această cauză: fiindcă se folosește de corp și corpul transmite o comunicare non-verbală. (...) Cred că (n.red. dansul) este cel mai apropiat limbaj universal de comunicare de pe Glob.  

- Spuneai, într-un alt interviu, că toată lumea poate să danseze, oricine poate să se exprime prin dans. Dacă în cazul baletului, de exemplu, trebuie să ai totuși o anumită pregătire, la dansul contemporan cum este?

- Și la dansul contemporan poți să te bazezi pe diferite tehnici de dans contemporan, care sunt multe. (...) Baletul este doar balet și este mai degrabă tradiție, la fel ca dansurile populare. Dansul contemporan oferă mai multe căi și toate sunt considerate valabile.

- Chiar dacă nu suntem dansatori profesioniști, ce ar trebui să însemne dansul în viețile noastre?

- Lucrez cu foarte mulți oameni amatori, ca să zic așa, care nu au o întâlnire profesională cu dansul: informaticieni, biologi, matematicieni. Toată lumea descoperă că dansul e un fel de terapie, dacă aș putea să zic. Cum este și cu sportul. De asta alegem foarte mulți din societate să contrapunctăm zilele cotidiene cu un sport, cu excursii, cu plimbări. Căutăm cumva un fenomen pe care îl simțim aproape de noi, care se exprimă întotdeauna strict fizic. Cumva te readuce la un fel de echilibru. Am avut și cursanți care mi-au spus că nu mai trebuie să meargă la psiholog pentru că și-au dat seama că asta le curăță mințile și pot să își găsească un echilibru pe mai departe.

- Deci e sănătate și fizică și psihică?

- Absolut. E cumva foarte aproape de noi. Putem completa prin dans o plimbare în pădure. E exact același sentiment, pentru că te încarcă. După o lecție de dans, cred că toată lumea simte un fel de liniște, fizică și psihică.

- Cu ce greutăți se confruntă artiștii din această ramură a dansului contemporan?

- Conservatismul oamenilor care nu țin pasul cu fluxul lumii. Adică foarte mulți tineri sunt considerați, cum am fost și eu, tineri neexperimentați, prea tineri pentru ceea ce trebuie să facă un artist, un om de teatru, un coregraf și așa mai departe. Foarte mulți nu vor să observe că generațiile care nu au așa multă experiență trăiesc și văd printr-o altă viziune, mai nouă și poate mai valabilă pentru că nu suntem opriți în timp undeva, ci chiar probleme de care sunt interesați provin din prezentul nostru. Probleme ale societății sunt cele de acum. Observ la foarte mulți artiști că încă exploatează perioada comunismului. E bine, e okay. (...) Dar eu cred că generația tânără, de exemplu, e absolut săturată de chestia asta. Avem alte fenomene periculoase aici, în ceafa noastră și nu le observăm pentru că ne uităm înapoi 30 de ani. Când colo, poate peste 10 de ani poate comunicarea umană va fi absolut critică din cauza tehnologiilor. Atunci, întrebarea este ce exploatăm: un trecut care ne influențează, bineînțeles, și până în ziua de azi? (...) Înțeleg trauma și este absolut just, dar avem probleme care bat la poarta noastră și despre care trebuie un om de artă să vorbească.

- Ce poate aduce nou în lumea artelor tânăra generație de dansatori contemporani?

- Ca să rămânem la simplitatea și necesitatea absolută de care eu cred că va fi din ce în ce mai multă nevoie: activitățile de grup și întâlnirile pure între oameni. Asta poate să aducă dansul contemporan pentru un om care nu e neapărat din domeniu. Aduce un fel de liniște și echilibru, o conexiune a-virtuală, adevărată, pură, umană.

- Am văzut că ai colaborat cu foarte mulți artiști, cu nume mari. Ce spun ceilalți despre tine, când mergi în lumea largă, când tu le spui că vii dintr-un oraș mic, cum este Sfântu Gheorghe?

- Când mă conectez într-un cadru nou cu cineva sau cu o grupă, încerc să o fac strict uman și profesional, fără să îmi promovez identitatea pe care societatea mi-ar amprenta-o, că sunt maghiar sau sunt român. După această conexiune, de obicei, cred eu, devin în folosul tuturor. După ce ne simpatizăm și vedem că putem să colaborăm, putem să vorbim despre orice fel de fenomen. Am pățit să vorbesc cu români care nu sunt neapărat de acord cu ce se întâmplă aici. Dar fiindcă noi ne-am conectat, am putut să purtăm o discuție chiar cu un rezultat mișto. Nu promovez naționalitatea, ci arta și umanitatea.

- Întrebarea mea anterioară se leagă oarecum de următoarea, pentru că vreau să te întreb dacă poți reuși, chiar dacă ești dintr-un oraș mai mic?

- Mai ales atunci, ca să zic așa. Dacă mă gândesc strict la mine, pot să zic că aici m-am obișnuit cu un fel de flux și cu un fel de relaționare, cu niște oameni de care dai zilnic, spontan, pe stradă. Ne salutăm în fiecare 15 secunde. După asta, când am ajuns la facultate a fost un șoc absolut imens pentru că mi s-a părut așa străin și industrial și de masă, încât am rezistat foarte greu, chiar dacă mi-am făcut foarte multe cunoștințe. Și chiar dacă ai 150, 200 de cunoștințe, acolo fluxul e așa de mare, că nu ai cum să creezi conexiuni așa cum le creezi aici. (...) Acolo ești mai mult o mașinărie decât un om. Cred că mulți se simt foarte bine aici la Sfântu Gheorghe când se desfășoară CAMP-ul pentru că fluxul e altfel, nu așa industrial și e cu un pas mai aproape de natură.

- Într-un interviu din 2011, precizai că ți-ai dori ca viața artistică din Sfântu Gheorghe să fie mai dinamică, și mai aproape de oamenii de rând. S-a schimbat ceva în acești 7 ani din acest punct de vedere?

- Cred că s-a schimbat ceva la nivelul societății. Cred că generația mea tinde din ce în ce mai mult să se întoarcă aici. (...) Din păcate, Sfântu Gheorghe suferă după o lipsă de studențime, cum are, de exemplu, Clujul, care prin minți proaspete, sunt capabili, în grup, să schimbe mentalități sau să susțină un nivel de gândire culturală. Asta ne lipsește aici. Putem să ne bazăm pe liceeni sau pe cei care au terminat facultatea. Care este tragismul în tot acest fenomen? Acei oameni care termină facultățile prin alte părți, 80% dintre ei nu se mai întorc aici.

- De ce crezi totuși că lumea nu prea merge la teatru? Ce ar trebui să se schimbe în teatrele de stat pentru ca acest lucru să se schimbe?

- Eu încerc să fac tot posibilul, când pot, să rezolv această problemă aducând arta pe stradă, într-un mod absolut democratic. Nu îi oblig pe oameni să stea și nici să plece. Nu zic nimic. Doar semnalizez. Poate așa prindem niște oameni, care ulterior sunt curioși și să intre în instituție. Teatrele ar trebui să-și facă simțită prezența în viața unei societăți, să nu stea acolo de sine stătătoare ca și cum ar fi din oficiu, reprezentând cultura, ci chiar, într-adevăr să încerce să semnalizeze cultura, să încerce să atragă oamenii, să ajungă la ei, prin fenomenele existente. Dacă mă uit la teatre, nu știu să îți zic mai mult de două site-uri teatrale care sunt atrăgătoare pentru un ochi care trăiește în epoca asta. Sunt învechite, absolut neîngrijite, rămase în urmă, kitsch-oase. Până când PR-ul și mentalitatea de a face cult dintr-o instituție publică sunt la nivel ăsta, nici nu avem cum să atragem oamenii în teatru. Oamenii spun că dacă site-ul tău e așa, atunci și spectacolele sunt la același nivel.  

- La nivel local, cum ți se par instituțiile de teatru?

- Aici, întotdeauna mi s-a părut că atingem un nivel de care putem să fim mândri.

- Probabil că ai observat și tu că în județul Covasna și în special Sfântu Gheorghe sunt tineri dansatori care câștigă premii la concursuri din țară și străinătate. Ce sfat ai avea pentru aceștia?

- Cât sunt tineri, în domeniul ăsta inclusiv până la 30 de ani ești necopt, să încerce cât mai multe stiluri de dans și să facă parte din cât mai multe fenomene scenice. (...) Ei momentan, până în 25 de ani, trebuie să adune cât mai multe informații despre ei și de asta trebuie să treacă prin cât mai multe fenomene scenice ca să își dea seama pe ce merită să se axeze pe viitor.

- După CAMP, care sunt planurile tale?

- După CAMP, instantaneu mă duc la Teatrul Apollo din București. Lucrez cu Andrei Măjeri pe o piesă interesantă, bazată pe Medeea, dar făcută doar cu niște băieți. În paralel cu asta, o să lucrez cu Radu Nica la Sibiu, unde o să fac o coregrafie pentru un spectacol din piața mare. Se pare că o să lucrez cu vreo 1.000 de persoane. Este cel mai mare proiect al meu de până acum.

- În ceea ce privește colaborările de viitor, cu cine ți-ar plăcea să mai lucrezi?

- Am 31 de ani și sunt într-o continuă transformare. Am avut un declic de câteva luni și mi-am dat seama că am căpătat o experiență destul de intensă și destul de mare pentru a-mi începe proiectele mele personale. Cred că este o nevoie. Nu mai pot altfel.  Am inițiat proiecte personale de-ale mele, pe plan coregrafic, pe plan teatral și pe plan de organizare a unui festival internațional tot în această zonă a secuimii, despre care încă nu aș vrea să dau detalii. (...) Sunt zodia Fecioară și cred că acum îmi caut acele puncte unde eu aș putea fi de folos la societate.

- Așadar, acest lucru înseamnă că pe viitor te vom găsi mai mult pe acasă.

- Sper să fie așa!

Sursă foto: Facebook/Attila Bordás.