CULTURA 26 iulie 2022

Festivalul „Forgács” revine! Ce știm până acum

de David Leonard Bularca | 1084 vizualizări

A treia ediție a festivalului „Forgács” va avea loc la finalul acestei săptămâni, sâmbătă și duminică, în centrul orașului Covasna. Formatul rămâne același, adică cei care aleg să participe vor afla mai multe despre prelucrarea lemnului, de la meșteri populari ai zonei. Se va organiza chiar și un concurs de îndemânare a tăierii lemnului, a declarat, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, primarul orașului Covasna, Gyerő József. În același timp, pe scenă vor urca, printre alții, cei de la Formația Apostol, din Ungaria, István Ildikó și Prietenii și Trupa Old Bumeráng. 

„Formatul va fi același ca în celelalte două ediții anterioare (...). Dorim să continuăm în aceeași notă, concepția festivalului este aceeași. Se organizează în jurul prelucrării tradiționale a lemnului, specific zonei Covasna. Încercăm să prezentăm diferitele metode de prelucrare a lemnului, începând de la recoltarea lemnului și până la prelucrarea acestuia prin metode tradiționale. O să fie prezenți meșteri populari din acest domeniu, care o să prezinte atât produsele finite, cât și instrumentele necesare de prelucrare a lemnului respectiv, dar și unele metode care se pot prezenta la fața locului. Am avut în anii precedenți sculptori, artizani în fabricarea pălăriilor din surcele, meșteri în fabricarea șindrilei”, a spus, pentru redacția noastră, primarul. 

El și-a exprimat regretul că aceste meserii nu mai sunt îmbrățișate de tineri, iar invitații festivalului care lucrează cu lemnul au vârste tot mai înaintate. 

Totuși, va fi organizat și un concurs al „îndemânării tăierii lemnului. O să fie moment separat în program”, a precizat Gyerő József.

Edilul spune că este bine că în oraș au loc diferite evenimente, pentru că vorbim despre o diversitate culturală. 

„Pe scenă o să fie programele artistice, pe partea de cultură maghiară. La sfârșitul săptămânii trecute, știți foarte bine, am avut Nedeia Mocănească. Până la urmă este vorba de diversitatea culturală a zonei și etnografică. Am participat acolo, am avut și un cuvânt de salut al celor prezenți (...). O să avem concert de fanfară. Sâmbătă o să avem doar două concerte. Un concert de fanfară al celor din Brateș, respectiv un concert al formației Old Bumeráng, din Târgu Secuiesc. Programul o să fie mai lung duminică, cu concerte de fanfară și majorete și după aceea spectacole folclorice. Seara o să avem concertul formației Apostol din Ungaria. În paralel, o să fie activități pentru copii împreună cu cercetașii, o să avem festival gastronomic, o să avem și o prezentare de carte făcută de către asociația femeilor din UDMR Covasna, e o carte intitulată „Gusturi dulci din Ținutul Secuiesc” (...). Îi așteptăm pe toți cei interesați de aceste activități”, ne-a mai spus primarul.

Sâmbătă, programul va începe în jurul orei 18:00, iar „duminică o să pornim din fața Bisericii Reformate și o să parcurgem distanța până în centru, de la ora 12:00, și o să se sfârșească toate evenimentele undeva pe la ora 22:30-23:00”, a detaliat Gyerő József. 

Totuși, organizatorii vor reveni zilele următoare cu un program mai detaliat. 

„Aceste acțiuni, aceste festivaluri, aceste evenimente publice sunt importante prin prisma naturii lor: punerea în evidență a specificului local este foarte importantă și din punct de vedere al comunității românești, și din punct de vedere al comunității maghiare, într-o localitate interculturală, din această perspectivă. Pe de altă parte, este un element de promovare pentru turiștii care vin în stațiune și solicită în mod pregnant aceste posibilități de recreere și luarea contactului cu specificul local. Să știți că sunt interesați, indiferent de etnie, și de specificul românesc, și de specificul maghiar. Chiar le place. Cei care au venit în perioada asta, când au putut și pot merge la două evenimente cu specific diferit, sunt foarte mulțumiți și chiar solicită, ne întreabă de ce nu sunt mai multe astfel de evenimente, dar aici intervine și partea materială”, a mai spus, în final, primarul din orașul Covasna. 

A doua ediție a festivalului „Forgács” a avut loc în anul 2019, iar de atunci, din cauza restricțiilor legate de pandemie, nu s-a mai putut organiza. 

Sursa foto: Stațiunea Covasna – Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.