CULTURA 26 iunie 2011

Călător printre dictaturi

de Székely Emőke | 726 vizualizări
Jurnalist, voluntar, călător prin ţări "ciudate" - aceste cuvinte îl caracterizează pe Lukacs Csaba, un tânăr originar din judeţul Harghita, stabilit acum în Ungaria. Joi după masa şi-a lansat şi la Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” din Sfântu Gheorghe cartea intitulată „Cartea dictatorilor”, unde publicul a avut parte de o prezentare a unor călătorii şi evenimente care au stârnit nostalgie printre cei ce au trăit în era Ceauşescu, şi interes

Jurnalist, voluntar, călător prin ţări "ciudate" - aceste cuvinte îl caracterizează pe Lukacs Csaba, un tânăr originar din judeţul Harghita, stabilit acum în Ungaria. Joi după masa şi-a lansat şi la Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” din Sfântu Gheorghe cartea intitulată „Cartea dictatorilor”, unde publicul a avut parte de o prezentare a unor călătorii şi evenimente care au stârnit nostalgie printre cei ce au trăit în era Ceauşescu, şi interes în rândul celor care s-au născut mai târziu. Volumul cuprinde reportaje surprinse în cele mai cunoscute dictaturi ale lumii moderne: Cuba, Coreea de Nord, Burma (Mianmar) şi Bolivia, dar şi un reportaj despre dictatura din România.

Lukacs Csaba a povestit în detaliu întâmplări din toate aceste ţări, ilustrate cu fotografii personale.

 

Trimis în ţara lui El Comandante

Cuba - locul unde legile aspre sunt uneori cel puţin bizare, spune Lukacs Csaba. Aici dacă cineva este închis pentru că "prezintă ameninţare pentru socialism", şi familia acestuia este marginalizată, ba chiar respinsă de societate, lucru ce constă în pierderea locului de muncă. Aşadar, o astfel de familie pierde orice şansă de a trăi omeneşte. Ca şi voluntar al unei organizaţii, misiunea lui Lukacs Csaba în acestă ţară a fost aceea de a duce bani unor astfel de familii. El a spus că predecesorul lui în această misiune a fost prins şi arestat, de aceea măsurile de precauţie pe care le-a luat au fost maxime, adăugând că aceasta este ţara unde nu s-ar mai întoarce.

 

Coreea de Nord - autostradă construită manual, folosită ca şi trotuar

Coreea de Nord are probabil cea mai aspră dictatură militară, unde stagiul militar este de cinci ani pentru bărbaţi şi trei ani pentru femei. Lukacs Csab, care a vizitat această ţară de două ori, a povestit lucruri incredibile despre această ţară, cum ar fi faptul că în cazul în care o femeie dă naştere unor gemeni, aceştia vor creşte în orfelinat, pentru că "partidul preia această povară de pe umerii părinţilor".

Această ţară este foarte curată, oamenii merg şi mătură străzile pe care nu circulă maşini, dar şi autostrada construită manual (singura de acest fel din lume), care este folosită ca şi trotuar, pentru că în toată ţara sunt doar două autoturisme proprietate personală (norocoşii sunt doi sportivi care le-au câştigat).

 

Burma - nu contează că murim de foame, aici nu se intră

Mica ţară este condusă cu o mână de fier, iar acest lucru s-a reflectat cel mai bine atunci când în urma unei calamităţi au murit mii de oameni, iar alte mii au fost rănite sau au rămas fără acoperiş deasupra capului, dar conducătorul ţării a refuzat ajutoarele umanitare, ba mai mult, voluntarii au aşteptat degeaba zece zile să poată intra în ţară.

 

Bolivia şi un caz ce cutreieră lumea

Lukacs Csaba a fost singurul jurnalist care a ajuns în închisoarea din capitala La Paz, unde este închis şi Toaso Elod, tânărul originar din Sovata acuzat că ar fi intenţionat să îl ucidă pe preşedintele ţării. Cazul lui Elod, dar şi memoriile din Bolivia, au fost prezentate în detaliu de către jurnalistul călător, care este convins că totul este de fapt o înscenare politică prin care dictatorul îşi arată forţele în ţară. Toaso Elod este închis de mai bine de trei ani, fără ca cineva să poată face ceva pentru el. Dovezi ce l-ar putea condamna nu sunt, dar şi speranţele de a ieşi cu brio din acestă încurcătură, sunt mici. Şi asta pentru că sistemul este atât de aspru, încât nu există nici măcar cale de dialog. Închisoarea din La Paz este un loc unde lucrurile se întâmplă după regulile supravieţuirii. Statul bolivian îi consideră pe cei ce sunt închişi ca persoane care nu merită nimic, de aceea în penitenciarele din ţară condamnaţii nu primesc mâncare, doar pachete de acasă. Este o lume în care nimănui nu îi face bine dacă are conflicte, pentru că acestea se rezolvă pe loc, cu cuţitul. Elod este într-o celulă cu un bărbat care a ucis opt persoane, aşteptând ca într-o zi să apară o veste că se poate întoarce acasă.

Lukacs Csaba a spus că i-a fost de folos experienţa trăită acasă în toate călătoriile lui în aceste ţări cu regimuri dictatoriale, dar a adăugat că cel mai frumos sentiment îl trăieşte atunci când se întoarce acasă.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ion, 27 iunie 2011
Inseamna ca la noi era lux fata de Cuba si celelalte tari.Erau probleme destule si la noi dar astazi Cuba ne intrecut si noi am ramas in urma. Nivelul de trai de aici este mai prost ca in multe tari citeste integral
"PANORAMIX", 27 iunie 2011
UN OM DE TOATA ISPRAVA ! CINSTE LUI ,RUSINE NOUA CA NU AM STIUT SAL PRETUIM !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.