CULTURA 4 mai 2022

Balul Portului Popular de la Brădet revine după doi ani de pandemie!

de David Leonard Bularca | 1010 vizualizări

Ediția a VII-a a evenimentului va avea loc pe 7 mai 

Balul Portului Popular de la Brădet, eveniment devenit deja tradiție în zona Întorsurii Buzăului, se organizează din nou, după doi ani de pandemie. Toți cei care își doresc să petreacă în stil autentic românesc pot merge sâmbătă, 7 mai, la Căminul Cultural de la Brădet, însă înainte trebuie să își facă rezervare. Biletul costă, la fel ca în anii trecuți, 10 lei. „Dansul și buna dispoziție sunt obligatorii”, au anunțat organizatorii. 

Ca în fiecare an, pentru a putea participa la bal, oamenii trebuie să aibă pe ei cel puțin o componentă din costumul popular. Startul distracției se va da la ora 21:00, iar muzica va fi asigurată de formația Royal Music, din Brașov. 

Pentru a lua parte la eveniment este obligatoriu să se facă o rezervare înainte, la numărul de telefon 0744.171.437. De asemenea, biletul de acces costă 10 lei, iar acesta asigură participarea la tombolă.

Toți participanții sunt așteptați cu tradiționalele coșulețe cu mâncare și băutură.

„Mă aștept să se înscrie mai multă lume ca altădată. Bănuiesc că lumea e dornică de a ieși și să joace, să socializeze. Așteptăm formațiile pe care le-am invitat. Poate nu vor veni chiar toate, dar cu siguranță vor veni și formații. Sunt și formații din alte zone: Săcele, Vâlcele, dar și din zonă, Sita Buzăului, Barcani și de la noi, de la Întorsura Buzăului: Ansamblul «Cununa Carpaților», corul «Plai Întorsurean». Acum chiar vreau să vorbesc să chem și corul Parohiei Întorsura Buzăului, că acolo sunt și tineri”, a spus, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, organizatorul evenimentului, Costică Oltean. 

Cei care vor să participe trebuie să se grăbească pentru a-și rezerva un loc, pentru că sunt aproximativ 260 disponibile. 

„Avem undeva la vreo 260 de locuri. Sigur, e cam neîncăpător căminul, că e cam mic pentru așa ceva, dar încercăm să facem față. Vom vedea”, a punctat Costică Oltean.

Tot acesta a spus și că iile nu vor lipsi ca premii în cadrul tombolei, dar organizatorii pregătesc și alte surprize, despre care nu au putut da detalii încă. 

„Aștept înscrieri. Aștept cu nerăbdare acest bal și eu, cu toate că eu am acest ansamblu (n. red.: «Cununa Carpaților») și am trei echipe de dansatori (...) cu care fac repetiții, de-abia apuc să merg la Balul Portului Popular, până și eu, apăi alții”, a spus, în final, Costică Oltean. 

La ultima ediție a Balului Portului Popular de la Brădet, organizată în februarie 2020, înainte de impunerea restricțiilor pandemice, au participat în jur de 200 de oameni, de la tineri până la persoane de vârsta a treia.

Sursa foto: Costică Oltean / Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.