EDUCATIE 14 martie 2018

VIDEO Județul Covasna ar putea avea două Centre de Excelență în IT

de Iulia Drăghici - Taraș | 1031 vizualizări

Centrele de Excelență în Tehnologia Informației – CETI vor fi realizate cu ajutorul și după model japonez

Colegiul Național „Székely Mikó”  din Sfântu Gheorghe și Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc au fost selectate să facă parte din cele 60 de școli la nivel național care vor avea câte un Centru de Excelență în Tehnologia Informației – CETI. Programul este conceput de Ministerul Educației Naționale, căruia i s-a alăturat Guvernul Japoniei. Fiecare centru va fi dotat cu calculatoare ultra-performante și table interactive.

Proiectul „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina tehnologia informației” are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX – XIII cu profil matematică - informatică capabili de performanțe înalte, prin înființarea și operaționalizarea a 60 de Centre de Excelență în Tehnologia Informației – CETI, informează Ministerul Educației Naționale (MEN).

„Este un proiect care se va derula în parteneriat cu autoritățile japoneze. Scopul este de a menține entuziasmul mai ales pentru informatică. Prin proiect se vor constitui la nivel de țară centre de excelență în tehnologia informației, deci numai pentru informatică”, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, inspectorul școlar general al județului Covasna, Kiss Imre.

Selectarea locațiilor unde vor fi constituite cele 60 de centre s-a făcut în două faze. În prima s-a ales, la nivelul inspectoratelor școlare, conform unei metodologii clare, câte o școală din fiecare județ, în cazul județului Covasna calificându-se Colegiul Național „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe. În a doua fază au intrat în selecție acele licee înscrise, dar care nu au fost selectate în prima fază.

„A fost un proiect deschis la care putea să participe orice liceu care îndeplinea criteriile minimale. La nivelul județului am avut trei dosare, de la Colegiul Național „Székely Mikó”, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe și de la Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc. (...) Conform metodologiei transmise, am analizat și a ieșit pe primul loc Colegiul Național „Székely Mikó”. (...) A urmat și o fază a doua în care am trimis la București spre analiză și celelalte dosare, care nu au fost câștigătoare la nivelul județului. Acestea au intrat într-o „oală mare” și de acolo Ministerul a mai selectat 13 școli la nivel de țară, dintre care unul este Liceul Teoretic „Nagy Mózes”. Deci avem acest privilegiu ca județul Covasna, deși e mic, să aibă două centre de excelență în domeniul IT”.

„Este un lucru nemaipomenit și pozitiv, mai ales dacă punem în corelație și cu tendința de dezvoltare a județului în domeniul IT. Fiecare centru va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 de calculatoare ultra-performante și o tablă interactivă. În doi ani se vor ține aici cursuri, minim 10 ore pe săptămână adresate copiilor din tot județul. Vor fi selectați cei mai buni. Profesorii vor fi formați de specialiști japonezi. (...) Să sperăm că va avea loc într-adevăr și finanțarea de la Minister și Guvernul Japoniei”, a declarat inspectorul școlar general, Kiss Imre.

Elevii covăsneni vor fi pregătiți în informatică după modelul japonez

Dacă planul autorităților de la București va fi dus la bun-sfârșit, sistemul educațional din Romania poate beneficia de colaborarea cu profesori japonezi într-o serie de modalități, printre care: oportunitate de bună practică pentru profesorii de informatică din România având în vedere know-how-ul japonez în domeniul științei calculatoarelor; disponibilitate de bază materială în informatică şi profesori specializați în domeniu; ridicarea nivelului de educație și creșterea competitivității elevilor cu rezultate deosebite prin munca directă cu formatorii japonezi; flexibilizarea demersului didactic prin abordarea integrată a curriculumului şi aranjarea secvențelor curriculare conform aptitudinilor deosebite ale copiilor supradotați; aplicarea unor strategii de instruire care adaptează conținutul curriculum-ului la stilul de învățare a copiilor supradotați şi/sau talentați; diferențierea conținuturilor, a strategiilor didactice în funcție de disponibilitatea, interesele, profilurile de învățare ale elevilor; exersarea unor metode şi tehnici de predare active și interactive; cunoașterea strategiilor de predare care se impun în educația copiilor supradotați; includerea metodelor propuse în strategii de predare coerente, creative, care urmăresc dezvoltarea responsabilității şi a spiritului de echipă; analiza trăsăturilor şi implicațiilor pedagogice ale învățării prin cooperarea cu persoane înalt specializate din Japonia.

„În aceste condiții se resimte acut nevoia funcționării unor astfel de centre care să acorde elevilor o pregătire avansată, calificată, mai bine focalizată pe aptitudinile și nevoile lor de instruire avansată, prin promovarea unor metode și instrumente pentru depistarea valorilor autentice și stimularea creativității specifice”, arată Ministerul Educației Naționale prin intermediul site-ului propriu, www.edu.ro.

Detaliile specifice privind data când profesorii vor începe cursurile cu profesorii japonezi sau pe când vor fi dotate centrele nu sunt încă disponibile, au mai precizat reprezentanții ISJ Covasna, însă inițiativa este, chiar și așa, una pozitivă.  

 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.