Campania OCV, „Oamenii din spatele funcțiilor”, aduce astăzi în prim-plan un alt om cu funcție de conducere a unei instituții județene, care a acceptat să-și dezvăluie latura umană, acea parte a personalității sale care nu este disponibilă decât pentru prieteni și apropiați. 

Este vorba despre Gheorghe Neagu directorul Direcției Județene de Mediu (DJM), care, de ani buni, își împarte viața între două lumi diferite: administrația și stupina. Pe lângă dosare, rapoarte și ședințe, care îl așteaptă zi de zi la locul de muncă, în afara biroului, îl așteaptă zeci de familii de albine care îi aduc liniște, relaxare și chiar lecții de viață, fiind pentru el și o legătură cu mama și familia în care a copilărit. 

Copilăria de pe Valea Buzăului și primele lecții printre stupi

Înaintede a deveni director, inginer, om de sistem, Gheorghe Neagu a fost un copil crescut pe o vale de munte, într-o familie modestă, pentru care munca și demnitatea erau reguli de viață, nu doar concepte abstracte. Originile sale se leagă de Valea Buzăului, un loc unde, odinioară, stupii făceau parte din gospodărie. În curtea casei, mama sa avea grijă de albine, iar el a crescut urmărind, fascinat, forfota aceea ordonată, care avea să-i modeleze pentru totdeauna felul de a privi lumea. 

„Am crescut pe o vale frumoasă, pe Valea Buzăului, în localitatea Nehoiu. Am văzut lumina zilei în fostul raion Cislău, regiunea Ploiești, comuna Mlăjet - cum se chema în vremea respectivă - și am copilărit în satul meu natal, unde am învățat școala elementară și gimnazială. (...) Părinții mei au fost niște oameni deosebiți. M-au crescut într-un spirit al dreptății. Tatăl meu avea o vorbă: să fii om în lume. Mama m-a îndrumat să fac o facultate și, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reușit”, relatează nostalgic Gheorghe Neagu.

Copilăria a trăit-o în anii tulburi ai colectivizării, când familiile de țărani au fost nevoite să își predea pământurile, animalele, căruțele și întreaga lor autonomie. Dincolo de retorica oficială, pentru un copil era doar o realitate aspră: părinți obosiți, bunici și mai obosiți, un sat care se reconfigura prin forță. Din această lume, el a plecat mai departe la școală, purtând cu sine atât gustul amar al vremurilor, cât și gustul dulce al mierii. 

„M-am născut într-o perioadă tulbure. În anul în care m-am născut eu, părinții și bunicii mei au predat totul la fostele CAP-uri. Au predat animale, căruță, boi, vaci, oi. S-a făcut o mare naționalizare și au rămas cu ceea ce se dădea atunci”, își amintește Neagu.

De la liceu și facultate, la repartiția în Sfântu Gheorghe

Drumul profesional al lui Gheorghe Neagu s-a desfășurat clasic pentru generația care a prins sfârșitul comunismului: școală de stat, facultate, repartiție. După cursurile primare și gimnaziale, a frecventat Liceul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău, apoi Universitatea de Petrol și Gaze de la Ploiești, de unde a ieșit inginer. 

Repartiția guvernamentală l-a adus, în 1985, la Sfântu Gheorghe, orașul care urma să-i devină „acasă” pentru următoarele decenii. Odată cu schimbarea regimului, în 1989, s-a schimbat și harta locurilor de muncă. Industria s-a restructurat, instituțiile s-au rearanjat, iar Neagu a traversat, ca mulți alții, etapa de adaptare. 

„Din ’89 până în 2004 am lucrat la Baza Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială, fostul COMAT, iar din 2004, în urma unui concurs, am venit la Mediu, la Agenția pentru Protecția Mediului Covasna (n.r.: actuala Direcție Județeană de Mediu), unde am activat din 2004 până în prezent”, precizează el.

Director la Protecția Mediului, om de echipă în instituție

Funcția de director la DJM Covasna este pentru Neagu rezultatul unui parcurs de ani întregi în care a încercat să construiască o instituție funcțională în jurul unei teme deloc simple: mediul. În noiembrie 2012 a ajuns director, într-o perioadă în care agenția nu avea cea mai bună reputație în ochii publicului. 

„Din 2012, noiembrie, sunt director al instituției. Mă bucur că am ajuns aici, dar, de-a lungul anilor cât am fost director, am creat un colectiv extraordinar de echilibrat, chiar dacă pe vremuri agenția a avut un renume prost. Am încercat din toate puterile să îndrept acea eroare și marea majoritate a colegilor sunt angajați de mine. (...) Avem o relație extraordinar de bună în colectiv, ne înțelegem foarte bine și sper ca peste 2 ani de zile, dacă sănătatea îmi va permite, să ajung la pensionare”, precizează el.

Apicultura – meșteșugul moștenit de la mama

Dincolo de funcție, norme și ședințe, există însă un fir care îi leagă copilăria de viața de adult: apicultura. Pasiunea sa pentru albine nu a apărut la maturitate, ci s-a format lent, de când era mic și își petrecea timpul pe lângă mama, care se ocupa de stupi. 

Așa se face că, astăzi, pentru Gheorghe Neagu, să meargă la prisacă nu înseamnă doar o activitate economică, ci și o reîntoarcere la o relație afectivă, la un tip de legătură între generații. 

„Această ocupație a mea vine din tinerețe. Din copilăria mea. Mama mea s-a ocupat cu creșterea albinelor și cu înmulțirea lor. Am învățat lângă mama mea foarte multe lucruri. Am venit în ’85 la Sfântu Gheorghe, iar în paralel cu activitatea desfășurată aici, m-am ocupat de albine alături de mama mea, până în 1997, când mama a plecat în lumea celor drepți”, își amintește el. 

După dispariția părinților, apicultura a devenit pentru Neagu și formă de continuitate, și formă de fidelitate față de rădăcini. Nu a renunțat la stupii din satul natal, a preluat îndeletnicirea mamei și a transformat-o într-o activitate consistentă. 

„Apicultura, după cum am zis, o fac de foarte mulți ani, de undeva de la 14 ani, și am putut să o duc mai departe după dispariția părinților. (...) Am deprins această îndeletnicire, care este foarte frumoasă și foarte plăcută. Este un mod de a te destinde și de a căpăta energie, văzând acele gâze mici care lucrează de dimineața până seara în zilele însorite și care aduc ceea ce noi consumăm, produse esențiale pentru viața noastră”, explică.

Un singur stup i-a fost de ajuns ca să o ia de la capăt

Drumul lui Gheorghe Neagu ca apicultor nu a fost liniar. Au fost ani în care a pierdut aproape tot, din lipsă de timp și din cauza bolilor care au lovit stupii, și ani în care a reconstruit, stup cu stup, până când prisaca a ajuns la dimensiuni importante. 

A avut la Nehoiu o prisacă de aproximativ 30 de stupi, pe care i-a pierdut aproape integral la finalul anilor ’90, din cauza varoozei și a tratamentelor făcute târziu. A rămas, la un moment dat, cu un singur stup – suficient, totuși, ca să nu rupă legătura cu apicultura. 

„În ’98, datorită lipsei de preocupare, am pierdut stupii… și datorită varoozei. Nu i-am tratat la timp și în toamnă am rămas cu un singur stup. Acel stup a rezistat în grădină vreo doi ani de zile”, povestește Neagu. 

Cu un an mai târziu, a decis să reînceapă serios. A cumpărat doi stupi de la un unchi și, în câțiva ani, a ajuns să crească numărul de familii. 

„În 1999, m-am hotărât și am luat de la unchiul meu doi stupi pe care i-am cumpărat. De-a lungul câtorva ani am ajuns undeva la 40, iar acum sunt undeva trecuți de 60. Nu pot spune că e o cifră exactă, pentru că în toamnă am 60, dar în primăvară s-ar putea să ies după iernare cu 40”, precizează Neagu.

Camionul cu stupi și pastoralul între Buzău, Covasna și câmpurile de rapiță

De la o stupină clasică, staționară, Gheorghe Neagu a trecut, la un moment dat, la nivelul următor: pastoralul. A cumpărat un camion pe care l-a modificat astfel încât să poată transporta zeci de familii de albine, în funcție de perioada anului și de culturile care înfloresc. 

„În 2004, la o licitație, am cumpărat un camion pe care l-am remodelat și l-am înscris în circulație și pot pune pe el 64 de familii, cu care fac pastoral. Primăvara le las la mine la Buzău, la pomii fructiferi și flora spontană, după care le aduc la noi, la Câmpul Frumos, la rapiță, dacă este salcâm le duc iar la mine, la Buzău, și apoi, având în vedere că în județul nostru s-a putut cultiva floarea-soarelui în ultimul timp, le aduc la floarea-soarelui”, vorbește Neagu despre activitatea sa și a albinelor pe care le deține. 

Lecții de la albine: organizare, disciplină și liniște interioară

În deceniile în care s-a ocupat cu apicultura Gheorghe Neagu a avut timp să studieze albinele și să învețe multe despre și de la ele. A văzut, de-a lungul timpului, familii de albine care produc mult și constant, altele care stagnează, altele care „obosesc” după câțiva ani. 

Așa se face că, pentru el, fiecare stup e o mică societate, cu dinamică proprie, cu perioade de creștere și declin, cu indivizi mai harnici și mai puțin harnici, cu roluri clare și foarte bine definite. 

„O stupină este exact ca și o comunitate de oameni. Să nu spună nimeni că eu, în stupina mea, am toți stupii harnici și toți produc 20 de kilograme de miere. Nu! Sunt stupi care trei, patru, cinci ani merg foarte bine, după care stagnează sau decad. (...) Într-o comunitate, nu toți oamenii sunt egali: unii au averi mai mari, alții mai puține, unii sunt mai harnici, alții mai comozi. (...) În stupi, totul depinde de acea matcă, regină, care coordonează activitatea. O familie cu o regină extraordinar de harnică este foarte productivă, pe 20 de rame pline cu miere; o familie cu o regină mai puțin harnică, pe 20 de rame, are miere doar pe jumătate. Așa e și în viața noastră de toate zilele.(...) De la albine am învățat cum să fii organizat (...) organizarea face diferența”, dezvoltă directorul de la Mediu făcând o paralelă între albine și oameni. 

Albinele în epoca schimbărilor climatice și a urșilor

Ca om care s-a ocupat cu albinăritul de câteva decenii, Neagu a constatat că apicultura de astăzi nu mai seamănă cu cea de acum câteva zeci de ani. „Se pierde foarte mult datorită schimbărilor climatice. Nu mai e acea climă cu iernile geroase care să le țină în cuib. Dacă simt că e cald afară, ies, vine un val de frig, rămân pe plante, pe flori. Sunt și ele derutate de climă”, atrage atenția Neagu, care vorbește și despre pericolul urșilor, pentru care stupinele sunt o tentație irezistibilă. 

„Pot să amintesc, fiind și director al Direcției Județene de Mediu, că o mare problemă, și la Buzău, și aici, o reprezintă atacurile ursului asupra stupinelor. Am avut un incident acum doi ani la Ozun, când a sărit gardul și, din fericire, numai o familie (n.r.: de albine) a fost afectată. Problema nu e că mănâncă mierea dintr-un stup, ci că întoarce 5, 6, 7, 8, 9, 10 familii, le dă peste cap”, explică apicultorul. 

Moștenire la nepoți

Gheorghe Neagu a crescut singur la părinți. El a moștenit gospodăria, de care are grijă cu aceeași seriozitate cu care conduce și agenția. 

„Eu, în general, mă ocup și de casa mea de la Buzău, unde, fiind singur la părinți, am moștenit-o. Acolo mă ocup și puțin de agricultură, pomicultură, am o livadă de pruni, am o grădină în care cultivăm legumele necesare pentru casă”,  spune el, precizând că stupina este locul lui de evadare din stresul cotidian. 

„După ora patru merg la stupină, văd activitatea albinelor, văd dacă sunt probleme. Când ajung în stupină, mă deconectez de la tot, uit de problemele de serviciu, care în ultima perioadă, ca peste tot, sunt destul de multe. Acolo îmi găsesc liniștea sufletului meu și mă simt extraordinar de bine”, se confesează Neagu.

Familia sa se implică mai puțin în apicultură. Fiul său nu a simțit chemarea albinelor, iar speranța lui de a transmite mai departe această îndeletnicire se îndreaptă mai degrabă spre nepoți. 

„Familia mai puțin mă ajută, copilul meu nu a avut atracție către albinărit. Sper ca nepoții… poate pe unul dintre nepoți să pot să îl atrag în activitatea aceasta”, încheie Gheorghe Neagu discuția despre pasiunea sa și atracția pentru albine și albinărit. 

Din aceeași serie citește și: 

János Benedek Huszár, omul care a dat televizorul pe poezie și agricultură

Nicolae Pastor: „Lucrul cu animalele și cu câmpul mă țin cu picioarele pe pământ și îmi amintesc mereu de unde am plecat”