ACTUALITATE Acum 1 ora, 51 minute

SJU Sfântu Gheorghe: reacție după trimiterea în judecată a medicilor

de Daniela Luca | 280 vizualizări

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a transmis joi o reacție oficială în cazul pacientului mort în decembrie 2024 și spune că cei doi medici trimiși în judecată au fost concediați în aprilie 2025. Conducerea unității transmite că acest caz nu definește activitatea întregului personal medical.

Reacția vine la o zi după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a anunțat finalizarea anchetei și trimiterea în judecată a doi medici implicați în acordarea îngrijirilor medicale pacientului. Potrivit procurorilor, aceștia nu au efectuat investigațiile necesare și nu au stabilit diagnosticul corect, deși existau indicii privind o afecțiune gravă. Unul dintre medici este acuzat și că a consemnat date false în fișa medicală și că a modificat documente după deces.

Medicii au fost concediați după o anchetă internă

Spitalul precizează că, la momentul producerii incidentului, unul dintre medici era angajat al unității, iar celălalt asigura serviciul de gardă. După o anchetă internă declanșată în urma cazului, contractele de muncă ale ambilor au fost încetate în aprilie 2025.

„Conducerea spitalului a dispus, imediat după luarea la cunoștință a situației, demararea unei anchete interne, în limitele competențelor proprii. În urma acesteia, contractele de muncă ale medicilor implicați au fost încetate, iar instituția noastră a colaborat și continuă să colaboreze pe deplin cu autoritățile competente. Considerăm că, în astfel de situații, transparența, responsabilitatea și asumarea profesională nu sunt opțiuni, ci obligații fundamentale”, transmite conducerea spitalului.  

Cum explică spitalul activitatea din UPU

În comunicat, reprezentanții unității medicale descriu contextul în care se desfășoară activitatea în unitățile de primiri urgențe, unde medicii trebuie să ia decizii rapide, adesea în lipsa unor informații complete, în condiții de presiune și cu un număr mare de pacienți cu grade diferite de gravitate. Activitatea presupune prioritizarea cazurilor și intervenția imediată pentru stabilizarea pacienților, spre deosebire de alte secții unde investigațiile pot fi planificate.

În același timp, conducerea subliniază că aceste condiții nu exonerează personalul medical de respectarea protocoalelor și normelor profesionale și că orice abatere trebuie analizată riguros.

„În acest sens, deficiențele constatate în cadrul cazului și comportamentul profesional neconform sunt considerate inacceptabile de către instituția noastră și sunt condamnate atât din punct de vedere profesional, cât și uman.

Este important de menționat că, în sistemele de sănătate – nu doar în România, ci la nivel global – pot apărea erori sau omisiuni medicale. Acestea pot avea consecințe grave, însă investigarea și înțelegerea lor contribuie la îmbunătățirea continuă a sistemului și la creșterea siguranței pacienților”, se mai arată în comunicat.

„Instituția noastră respinge ferm orice generalizare”

Conducerea spitalului mai transmite că nu este corect ca întreaga activitate a unității să fie evaluată prin prisma acestui caz, în condițiile în care în spital lucrează sute de cadre medicale.

„Având în vedere gravitatea cazului, dorim să subliniem că nu este corect și nu este justificat ca activitatea a sute de profesioniști din cadrul instituției să fi e judecată pe baza comportamentului necorespunzător al unor persoane. În cadrul spitalului nostru activează zilnic sute de medici, asistenți și alți profesioniști din domeniul sănătății, care își desfășoară activitatea cu profesionalism, responsabilitate și dedicare față de pacienți.

Instituția noastră respinge ferm orice generalizare care atribuie presupusele greșeli individuale întregii comunități medicale.

Spitalul nostru continuă să acorde o atenție prioritară siguranței pacienților, respectării și dezvoltării protocoalelor profesionale, precum și cooperării depline cu autoritățile competente în toate cazurile care vizează calitatea actului medical.

Pe această cale, dorim să transmitem încă o dată sincere condoleanțe familiei și apropiaților persoanei decedate”, mai transmite SJU Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.