EDUCATIE 1 iulie 2021

Trei școli din Sfântu Gheorghe au directori noi

de Iulia Drăghici - Taraș | 2322 vizualizări

Mandatele lor sunt, deocamdată, limitate

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna informează că Școala Gimnazială „Váradi József” și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe vor avea directori noi, iar Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” își schimbă directorul adjunct. 

În ceea ce privește Școala Gimnazială „Váradi József” Sfântu Gheorghe, începând cu data de 01.07.2021, domnul profesor Fekécs Károly renunță la atribuțiile de director, din motive personale. Domnul profesor își continuă activitatea în unitatea de învățământ în calitate de cadru didactic până la 31.08.2021 și se pensionează începând cu data de 01.09.2021.

Atribuțiile de director sunt preluate de doamna profesoară Magyarosi Imola, profesor titular la Liceul de Arte „Plugór Sándor”, specialitatea istorie, numită prin detașare în interesul învățământului până la încheierea anului școlar, respectiv, 31.08.2021”, se arată în comunicatul de presă trimis de IȘJ Covasna. 

La Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Sfântu Gheorghe, „începând cu data de 12.07.2021, doamna profesoară Tordai Carmen renunță la atribuțiile de director, din motive personale. 

Atribuțiile de director sunt preluate de doamna profesoară Constantinescu Liliana, profesor titular la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Sfântu Gheorghe, având dublă specializare - economic administrativ comerț și servicii și matematică, numită prin detașare până la încheierea anului școlar, respectiv, 31.08.2021”, transmite aceeași sursă.

Schimbările la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” Sfântu Gheorghe sunt următoarele: „începând cu data de 01.07.2021, doamna profesoară Mester Gizella renunță la atribuțiile de director adjunct, din motive personale. 

Atribuțiile de director adjunct sunt preluate de doamna profesoară Erdőközi Enikő, profesor titular la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” Sfântu Gheorghe, specialitatea matematică – informatică, numită prin detașare până la încheierea anului școlar, respectiv, 31.08.2021”.

Mulțumim domnilor directori/doamnelor directoare pentru tot efortul depus în perioada în care și-au desfășurat activitatea de coordonare a activității din unitățile școlare menționate. Urăm colegilor care au preluat atribuțiile de director/director adjunct mult succes și multă sănătate și putere de muncă pentru a continua activitatea de ridicare a calității procesului instructiv-educativ în unitățile școlare în care au fost numiți, în beneficiul elevilor, părinților acestora și al întregii comunități”, se mai arată în același comunicat de presă. 

Concursul pentru numirea directorilor și directorilor adjuncți ar urma să aibă loc în toamnă. 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.