Sfântu Gheorghe: tinerii se pot înscrie în Parlamentul iSEPSI
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Grupul PONT lansează Parlamentul Tinerilor din Sfântu Gheorghe sub denumirea de iSEPSI Parlament, o premieră în România în ceea ce privește modelele de participare locală a tinerilor la scală.
iSEPSI Parlament este înființat de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe și este coordonat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe ca fiind parte a demersurilor participative ce vizează implicarea tinerilor din comunitatea locală în deciziile care îi privesc. Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat în acest sens o hotărâre care a stabilit Regulamentul pentru modul de funcționare pentru acest demers participativ.
Apelul de participarea poate fi consultat aici:
https://isepsi.ro/parlament_apel.html
Regulamentul poate fi consultat aici: https://isepsi.ro/iSEPSI_Parlament_2022_Regulament_RO.pdf
În mod special, acest mecanism participativ este adus la viață în anul 2022 în contextul Anului European al Tineretului, an special proclamat de către Comisia Europeană în contextul nevoii acordării unei atenții speciale provocărilor întâmpinate de tineri în perioada în care societatea europeană începe să-și revină după perioada de maximă intensitate a pandemiei COVID-19.
iSEPSI Parlament este primul proces de consultare permanentă locală specifică tineretului care urmărește apropierea tinerilor de deciziile publice și administrative ale municipalității în rezolvarea provocărilor din oraș și în special a celor ce au impact direct asupra tinerilor.
iSEPSI Parlament dorește să definească însă și un model prin care orice oraș din România, Bazinul Carpatic și Europa poate să inițieze un nou tip de relație. Acest model s-a inspirat din mecanisme similare din Grecia, Portugalia și Slovenia.
Primele sesiuni ale Plenului iSEPSI Parlament vor avea loc în 29-30 august și 18-19 noiembrie ac. Primul apel de participare în Parlament a fost lansat în 15 iulie. Textul apelului poate fi pe site-ul www.isepsi.ro, în limbile română și maghiară. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14-35 de ani se pot înscrie până în 15 noiembrie, iar cei care se înscriu până la data de 25 august vor putea deja să participa la prima sesiune plenară.
Antal Árpád- András, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe: „În ianuarie 2021, consultarea noastră privind tineretul a evidențiat o cerere recurentă din partea tinerilor de a facilita accesul la programele pentru tineret, iar în 2022, consultarea noastră Happy City a arătat un interes sporit în procesul decizional.
Programul de participare a tinerilor Com'On Sepsi a înregistrat o creștere de la an la an a numărului de aplicanți și a voturilor din partea locuitorilor orașului, anul acesta fiind votate 48 de inițiative.Toate cele trei rezultate ne arată că tinerii din Sfântu Gheorghe nu sunt invizibili sau neinteresați. Acesta este unul dintre motivele pentru care cred că este important să creăm un forum care să ne ajute să implementăm în viitor programe de ajutor și sprijin mai accesibile, mai transparente și mai reale pentru tinerii din Sfântu Gheorghe.”
Farkas András, manager al proiectului din partea Grupului PONT: „Să nu luăm niciodată decizii în locul tinerilor sau în numele tinerilor. Putem lua decizii numai împreună cu ei sau chiar mai mult, putem crea contexte în care ei să-și asume complet deciziile care îi privesc. Ideea în spatele iSEPSI Parlament este tocma aceasta: Sfântu Gheorghe face un pas important un acest sens. Vom testa, pilota, vom înțelege mai bine mecanismul. Ne inspirăm din diverse modele funcționale în diferite orașe europene și o transpunem într-o formă originală locală pentru Sfîntu Gheorghe.”
Demersul face parte din cadrul general iSEPSI, un concept și un program de tineret orientat spre viitor care urmărește să dezvolte ecosistemul local de tineret în perspectiva unei calități ridicate a vieții în viitor prin intermediul participării active a tinerilor astăzi. iSEPSI înglobează deja demersuri cum sunt Com’ON Sepsi (bugetare participativă de tineret) sau Youth Work Forward, o rețea a lucrătorilor de tineret locali care au menirea de a oferi susținere profesională pentru orice organizație sau instituție ce lucrează cu tinerii. iSEPSI Parlament este un pas important în perspectiva conceperii și implementări unei strategii de tineret urbane pentru orizontul anului 2030.
iSEPSI Parlament este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin programul Erasmus+ 2021-2027, componenta de proiecte de participare a tinerilor.