Prima zi de școală la CNMV: Responsabilitate şi prezență la ore
Peste 1.000 de elevi, alături de părinți, bunici, frați, prieteni și cunoștințe s-au întâlnit ieri în curtea Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMV) Sfântu-Gheorghe unde prima zi de școală a fost marcată de o nouă conducere.
Îmbrăcați frumos, de sărbătoare – cei mici chiar cu uniforme albastre și cu ecusoane purtând inscripția Colegiului, cu flori de toate culorile purtate pe brațele timide, cu emoții în priviri și-n suflete, așa au venit în prima zi de școală majoritatea elevilor de la CNMV. Liceenii s-au bucurat desigur de revederea cu colegii, în vreme ce bobocii claselor I au cucerit prin obraji curați și pași timizi, conștienți că de acum înainte pășesc ușor-ușor pe lungul drum al învățăturii.
Curtea CNMV a devenit neîncăpătoare, iar cel mai așteptat moment a fost discursul noii directoare a Colegiului, Luminița Curceanu, care le-a transmis elevilor că așteaptă din partea acestora o atitudine responsabilă, subliniind că dacă ”munca unui om poate fi plătită, cultura și caracterul trebuie dobândite prin muncă”. În această idee, Luminița Curceanu a mai spus că ceea ce așteaptă din partea elevilor Colegiului este în primul rând responsabilitate - prezență și atitudine activă la ore, ceea ce nu va face decât să atragă lucruri pozitive, îndepărtându-i de ”rele”.
Drapelul orașului, cadou din partea Primăriei
Primăria municipiului Sfântu-Gheorghe a fost reprezentată de către consilierul local Mădălin Guruianu, acesta salutând faptul că ”tinerețea își face loc în conducerea CNMV”.
”Nu cred că noul an va fi ușor la CNMV, dar sunt convins că această școală își va recăpăta locul fruntaș, comunitatea românească reușind astfel să-și aducă sprijinul în contextul comunității locale”, a mai spus Mădălin Guruianu.
Consilierul local a adus la CNMV și drapelul municipiului Sfântu-Gheorghe, un cadou pe care primarul Antal Arpad l-a făcut în prima zi de școală tuturor unităților de învățământ din oraș.
”Școala nu oferă numai cunoștințe, dar educă și dă cârlige pentru viață. Vă învață să iubiți școala, orașul și pământul natal. Pentru aceasta, ofer școlii drapelul orașului nostru, cu stema orașului, de care sper că sunteți mândri. Să fluture, de acum încolo, drapelul orașului Sfântu-Gheorghe pe fiecare școală, alături de drapelul țării!”, s-a arătat în mesajul primarului Antal Arpad către elevii din CNMV și din Sfântu-Gheorghe.
Aşteptări mari de la noua conducere
Părinții și copiii care au venit ieri la CNMV s-au arătat încântați de alegerea făcută – fie că a fost vorba despre prichindeii de clase primare, fie de liceenii care mai au puțin și-și vor lua zborul către alte zări.
”Fiul meu a intrat în clasa I astăzi și, așa cum era de așteptat, am fost cu toții foarte emoționați. La clasa sa s-au făcut uniforme și mi-a dat senzația minunată de apartenență când l-am văzut îmbrăcat astfel, printre ceilalți copii... Sunt foarte frumoși cu toții și la început de drum... În ce privește restul, ce pot spune...? Sunt o fostă elevă a CNMV, cred că noua conducere va aduce ceva bun aici, deschiderea de an școlar a fost frumoasă și emoționantă, iar discursul doamnei directoare Luminița Curceanu m-a convins că schimbările vor fi reale, așa cum trebuie să și fie”, ne-a declarat Elena, mămica unui băiețel de 7 ani care ieri a pășit pentru întâia oară pragul unei săli de clase.
”Noi aflaserăm de câteva zile despre schimbarea conducerii, pe doamna Curceanu o știm de la ore, ne este simpatică și până la urmă nu cred că va fi chiar rău dacă se vor mai schimba unele lucruri prin școală”, ne-a spus Laura, o elevă tocmai intrată în clasa a XI-a de liceu.
Elevii sunt de acord cu uniformele
Elevii de la CNMV au aflat desigur și despre intenția conducerii de a introduce uniforme, iar celor mai mulți dintre ei li se pare chiar o idee interesantă. Tinerii spun că nu se feresc de uniforme, mai ales că acestea pot fi foarte chic dacă sunt alese și accesorizate așa cum trebuie.
”Eu nu am nicio problemă că va trebui să port uniformă. Deja mi-am făcut o idee despre cum va fi - una cu pantaloni și alta cu fustă, cu vestuțe și cămăși, ca să le pot schimba între ele. Sincer, nu văd nicio tragedie în asta și nici colegii mei, din câte am vorbit cu ei”, ne-a spus la rândul său Andreea, o tânără de 18 ani care anul viitor va susține BAC-ul.
În ceea ce privește restul schimbărilor anunțate de noua conducere a Colegiului, elevii spun că acestea ar fi chiar binevenite. Tinerii par să nu aibă nimic împotriva faptului că s-a anunțat deja un sistem mai drastic de taxare a absențelor, dorindu-se stoparea acestor fenomene, inclusiv prezența liceenilor prin baruri în timpul orelor de școală.
Primul semestru al anului școlar se va încheia pe 23 decembrie, iar prima vacanţă va veni între 2 şi 30 octombrie, urmată apoi de vacanța de iarnă, între 24 decembrie şi 15 ianuarie 2012.