EDUCATIE 10 mai 2022

Președintele CJE Covasna, Marian Calcea: „Cele mai mari probleme ale sistemului educațional pornesc de la subfinanțare”

de David Leonard Bularca | 1160 vizualizări

Președintele Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Covasna, Marian Calcea, spune că noua decizie a Guvernului, de a aloca doar 2,3 sau 2,4% din produsul intern brut (PIB) către educație, pentru următorii 50 de ani, nu arată altceva decât dezinteresul autorităților centrale când vine vorba despre educație. 

„Știm cu toții că cele mai mari probleme ale sistemului educațional pornesc de la subfinanțare. Totuși, noua decizie de a aloca doar 2,4% din produsul intern brut sectorului din educație nu semnifică altceva decât dezinteresul autorităților centrale privind educația generației de mâine. Criticăm ferm acest lucru și considerăm că prin această decizie doar ne îndepărtăm de o Românie cu adevărat europeană, privind interesul acordat finanțării educației. Continuăm și noi, dar și Consiliul Național al Elevilor, să ne poziționăm asupra aprobării Programului de Convergență 2022-2025, în beneficiul tuturor actorilor din sistemul de învățământ”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, președintele CJE Covasna, Marian Calcea. 

Guvernul prevede cheltuieli cu educația de 2,3-2,4% din PIB pentru următorii 50 de ani, potrivit Programului de convergență 2022-2025, aprobat prin memorandum pe data de 4 mai 2022, scrie edupedu.ro. 

Toate acestea în contextul în care, în programul de guvernare al actualului premier, Nicolae Ciucă, se preciza că „Guvernul va susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB)”

De altfel, Legea Educației cu numărul 1/2011 prevede, la Articolul 8, că, anual, trebuie să se aloce către educație 6% din PIB, însă acest aspect nu a fost respectat niciodată, pentru că a fost întotdeauna modificat, fie prin Legea Bugetului, fie prin diferite Ordonanțe de Urgență, precizează tot edupedu.ro. 

CJE Covasna este unica structură de reprezentare a celor aproximativ 33.000 de elevi din județul Covasna. 

Sursa foto: CJE Covasna / Facebook

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.