EDUCATIE 23 martie 2018

Premieră în sistemul educațional covăsnean: Waldorf cu predare în română

de Iulia Drăghici - Taraș | 1760 vizualizări

Toate informațiile despre înscrierile pe locurile rămase libere, miercuri, la Ziua Porților Deschise

Grădinița „Gulliver“ din Sfântu Gheorghe, din strada Dealului, nr. 24, găzduiește miercuri, 28 martie, începând cu ora 9:30 Ziua Porților Deschise pentru părinții interesați de programul educațional de tip „Waldorf”. Evenimentul este organizat cu ocazia înființării, în premieră, a unei grupe de învățământ în acest sistem pentru copii cu vârste mixte (3-5 ani) cu predare în limba română.

La evenimentul Ziua Porților Deschise vor lua parte atât directoarea unității de învățământ, cât și educatoarea Mădălina Lazăr, cea care va prelua grupa care va lua ființă în anul școlar 2018 – 2019, dar și părinții care și-au înscris deja copii în această grupă. Părinții indeciși vor putea astfel nu doar să pună întrebări și să afle lucruri interesante de la cei direct implicați, dar și să participe alături de copiii lor la jocuri și alte activități special pregătite cu această ocazie.

„Pe mine mă motivează credința că această pedagogie clădește în copiii mei libertatea interioară, puterea de a merge în viață cu bucurie, entuziasm și încredere”, ne-a declarat mămica Mona Andrei, cea care, împreună cu soțul ei, au făcut posibilă înființarea grupei de grădiniță în regim „Waldorf” la secția română.

Potrivit părinților ai căror copii vor începe școala în sistemul „Waldorf”, acest sistem de învățare este foarte bun pentru copii pentru că „le dezvoltă spiritul de colaborare, lucrul în echipă, respectând în același timp individualitatea fiecăruia, toți sunt componența unei familii, nici unul nu e mai important decât celălalt”, spune Mona Andrei, care subliniază în plus că Waldorf  îi ajută pe cei mici „prin stimularea însușirii cunoștințelor academice prin metode multiple care nu angajează doar emisfera cerebrală stângă, ci și emisfera cerebrală dreaptă, prin dezvoltarea abilităților artistice și practice, prin cultivarea creativității, a legăturii cu realitatea imediat din preajma lui, cu natura și cu universul într-un mod firesc, nu doar „din cărți”. Anul școlar este puternic structurat în jurul ciclurilor naturii. Prin jocuri, cântece, materiale folosite cât și prin decorurile sălii, se sădește în minte și în sufletul copiilor mirarea aceea frumoasă în fața naturii și trăirea cu toata ființa a prezenței ei în viața lor”.

Organizatorii evenimentului precizează că în această grupă care va fi înființată de anul viitor mai există locuri libere, astfel că toate detaliile despre înscriere pot fi obținute miercuri la Ziua Porților Deschise.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.