Peste 200 de unități școlare își redeschid sălile de clasă pentru copiii covăsneni
În săptămâna 22 – 26 noiembrie, 210 de unități școlare își vor putea aștepta elevii în format fizic la școală. Însă în cazul a altor 99 de instituții de învățământ, procesul de predare va continua în format online, iar asta fie pentru că incidența coronavirusului este mai mare de 3/1.000 în localitatea în care se află școala, fie pentru că procentul angajaților vaccinați din instituție nu este mai mare de 60%, a informat Inspectoratul Școlar Județean Covasna.
Dacă în ultimele două săptămâni singurul factor care conta atunci când se lua decizia privind scenariile de funcționare ale școlilor/grădinițelor era gradul de vaccinare din rândul angajaților instituțiilor de învățământ, începând cu săptămâna 22 – 26 noiembrie decizia se ia și în funcție de rata de infectare cu COVID-19 din localitatea unde funcționează școala/grădinița.
Așadar, în situația în care din totalul angajaților unei școli sau grădinițe nu sunt cel puțin 60% vaccinați, se pot totuși desfășura cursuri în unitatea de învățământ respectivă, dacă rata de infectare cu SARS-COV-2 din localitate este mai mică de 3/1.000.
„Vă aduc la cunoștință că, astăzi, 1.724 de localități din România au rata de infectare de sub trei la mie. La nivel național, rata de infectare este astăzi 4,36 la mie. În București, de exemplu, este de 4,76 la mie și sunt 18 județe care în ansamblul lor au rata de infectare mai mică de trei la mie.
Practic, în mai bine de jumătate din teritoriul țării rata de infectare este sub acest prag de trei la mie. De luni, în aceste localități toți copiii din grădiniță și elevii vor putea merge cu prezența fizică fără a ne mai raporta la rata de vaccinare din unitățile de învățământ”, a declarat joi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, conform edupedu.ro.
Lista completă a școlilor și grădinițelor din județul Covasna și tipul activității didactice care va avea loc de luni, fizică sau online, poate fi văzută AICI.
În săptămâna 15-19 noiembrie 83 de unități școlare au putut desfășura cursuri în format fizic, restul continuând în format online.
Mai înainte, în perioada 8-12 noiembrie, doar 14 unități școlare au desfășurat cursuri fizic, dar atunci se ținea cont de gradul de vaccinare al angajaților la nivelul întregii personalități juridice a instituțiilor de învățământ, și nu de fiecare școală arondată. Această prevedere a fost schimbată după o săptămână.
Sursa foto: pixabay.com