EDUCATIE 19 august 2010

Peste 200 de corigenți sau cu situația neîncheiată

de Ana Sidon | 584 vizualizări
Statistica elevilor cu probleme la final de an școlar arată că 92 de elevi din clasa a VIII-a sunt corigenți, în timp ce 111 au situația școlară neîncheiată, cifra din urmă fiind considerată una destul de mare la nivelul județului nostru. Potrivit insp. gen. Keresztely Irma, în cazul elevilor cu situația școlară neîncheiată fiecare director și diriginte va trebui să se ocupe personal de ei, să meargă din poartă în poartă

Statistica elevilor cu probleme la final de an școlar arată că 92 de elevi din clasa a VIII-a sunt corigenți, în timp ce 111 au situația școlară neîncheiată, cifra din urmă fiind considerată una destul de mare la nivelul județului nostru.

Potrivit insp. gen. Keresztely Irma, în cazul elevilor cu situația școlară neîncheiată fiecare director și diriginte va trebui să se ocupe personal de ei, să meargă din poartă în poartă pentru a vedea care sunt problemele și să încerce să aducă acești elevi la școală, ca să-și rezolve situația.

Odată clarificate problemele, cei 203 elevi neîncheiați ar putea fi repartizați pe locurile rămase libere în licee.

Din punctul de vedere al rețelei planului de școlarizare pentru 2010 - 2011, la clasa a IX-a zi erau planificate 70 de clase, realizate cu 1.777 de elevi.

Din totalul de clase, 15 sunt însă cu subefectiv, respectiv au sub douăzeci de elevi, astfel că potrivit noii legislații s-ar putea să intervină probleme la ele cu plata salariilor și acoperirea costurilor de funcționare a clasei.

Clasele cu subefectiv se regăsesc la școli ca Grupul Școlar Constantin Brâncuși, Grupul Școlar Puskas Tivadar, Plugor Sandor, în timp ce în școli din zona Baraolt apar clase și cu doi elevi, cum ar fi exemplul școlii Barati Szabo David.

O nouă etapă de repartizare a elevilor va avea loc după lămurirea problemelor elevilor cu situația neîncheiată.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.