EDUCATIE 22 februarie 2018

Părinții viitorilor școlari, invitați la Ziua Porților Deschise de la CNMV

de Iulia Drăghici - Taraș | 1076 vizualizări

Cei interesați vor putea să ia parte la orele învățătoarelor care vor prelua anul viitor clasele pregătitoare

Prima zi de înscrieri în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2018/2019, respectiv în 5 martie 2018, este ziua în care Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe își deschide larg porțile și ușile claselor pentru cei care vor să vadă cum se desfășoară orele în această unitate de învățământ, una dintre cele mai bune din județ.

Evenimentul se adresează în principal părinților care se pregătesc să-și înscrie copiii la clasa pregătitoare. Ziua Porților Deschise la CNMV se desfășoară între orele 8:00 – 18:00.

„Conform proiectului de metodologie pentru înscriere la clasa pregătitoare, 5 martie este data de începere a acestor înscrieri. Cei care nu sunt hotărâți la ce școală să își înscrie copiii au posibilitatea să vină să vadă exact cum se desfășoară orele. În această zi, cei interesați pot să intre la ore la clasele pregătitoare, cât și la clasele a IV-a, la doamnele care vor prelua clasele pregătitoare anul viitor, respectiv Liliana Laurențiu și Marcela Gavrilă, pentru Step by Step, și Camelia Onofrei, la tradițional. Mai mult, părinții vor putea să intre la ore la aceste doamne învățătoare, dar și la clasele pregătitoare. Aici sunt alte cadre didactice, dar poate e interesant pentru părinți să vadă cum se desfășoară activitatea și la clasele pregătitoare”, a declarat, pentru „Observatorul de Covasna”, directoarea Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Luminița Costea.

Aceasta a explicat de asemenea și că evenimentul se desfășoară până târziu după masa pentru a oferi șansa tuturor părinților interesați să ia parte la acțiune. Chiar dacă nu se vor derula orele pe parcursul întregului program, părinții vor putea măcar să stea de vorbă cu viitoarele învățătoare ale copiilor lor.

În anul școlar 2017/2018, trei clase de a IV-a își încheie ciclul primar la CNMV, iar pentru toamna anului viitor școlar au fost aprobate în planul de școlarizare doar două clase de pregătitoare.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.